Moment omagial, de Ziua Națională a României, la statuia Cardinalului Iuliu Hossu

Memoria Cardinalului Iuliu Hossu a fost onorată la Cluj, marți, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, în cadrul unui eveniment omagial, desfășurat în condițiile impuse de pandemie, la care au participat PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, pr. Marius Cerghizan, vicar general, preoți, diaconi, studenți teologi, credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

La încheierea Sfintei Liturghii Arhierești în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca – celebrare dedicată memoriei înfăptuitorilor Unirii și la care s-a invocat mijlocirea Fericitului episcop Iuliu Hossu și a Fericiților episcopi greco-catolici martiri pentru credință -, a avut loc un moment de rugăciune și depunerea de coroane de flori la statuia Episcopului Iuliu Hossu, primul cardinal al românilor și fericit martir pentru credință, care a vestit Marea Unire românilor adunați la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Statuia a fost amplasată și binecuvântată în Anul Marelui Centenar al Unirii, 2018, în fața Catedralei „Schimbarea la Față”, în care Episcopul Iuliu Hossu s-a rugat și din care a păstorit poporul credincios în perioada 1930-1948.

A fost un prilej, pentru Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin, să reamintească acele cuvinte care au fost rostite în 1918, la Alba Iulia, de Episcopul Iuliu Hossu: „«De acum o Românie mare, una și nedespărțită, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său… Dreptate și adevăr la temelia României întregite!» – sunt cuvintele pe care eminentul nostru Arhiereu astăzi, Fericitul martir pentru credință Iuliu Hossu, le rostea mulțimilor adunate pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia. Aceleași cuvinte răsună și astăzi în sufletele noastre: dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului său să rămână la baza și la fundamentul României Mari, odată pentru totdeauna. Trăiască România Mare, trăiască toți cei care cred în idealurile sfinte lăsate de Dumnezeu pentru această țară. Amin. Lăudat să fie Isus Hristos!”, a spus ierarhul greco-catolic clujean.

La statuia Vestitorului Marii Uniri, Fericitul episcop Iuliu, s-a intonat Imnul Episcopilor martiri, care a răsunat la 2 iunie 2019, la Blaj, pe Câmpia Libertății, la beatificarea, de către Papa Francisc, a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

În Catedrală s-a ascultat în această zi de sărbătoare vocea Cardinalului Iuliu Hossu. Înregistrarea cu Cardinalul român unit cu Roma, reamintindu-și acel moment al citirii Rezoluțiunii, datează din 1970 și a fost făcută lângă București, unde se afla în domiciliu obligatoriu, la Mănăstirea Căldărușani. Semne de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, sunt și singurele 5 fotografii din ziua de 1 Decembrie 1918, între care se află și imaginea de la tribuna oficială, cu momentul citirii Rezoluției Unirii de către Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Fotografiile au fost realizate de fotograful Samuilă Mîrza, care le-a așezat apoi în câteva albume pe care le-a oferit personalităților vremii. Cu prețuire, unul dintre aceste albume este păstrat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, fiind primit de către episcopul Florentin Crihălmeanu de la fiica marelui savant Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj. Este albumul ce a fost dedicat și dăruit Vestitorului Unirii, Episcopul Iuliu Hossu, care însă, fiind închis pentru credință sub regimul comunist, l-a încredințat preotului și savantului Alexandru Borza. Stă scris pe coperta acestui album: “Alba-Iulia, în 1 Decembrie 1918. P.S.S. Dr. Iuliu HOSSU Episcopul Gherlei, în semn de recunoștință și devotament. Emanuil S. Mîrza”.

La mulți ani, România!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut