Mitropolitul Bartolomeu Anania, teologul încuvântat

Este omiletica o specie a teologiei? Sau, altfel formulat, poate fi considerat, un mare predicator, și un mare teolog? Sunt câteva interogații care ne deschid o perspectivă mai largă de a înțelege că teologia nu este doar un discurs academic articulat sistematic despre adevărurile dumnezeiești, ci în primul rând este un fapt de viață al Bisericii și al omului, deopotrivă.

Chiar dacă teologia a ajuns astăzi o știință, ea rămâne, dincolo de toate aceste rigori, o experiență a vieții trăite în Dumnezeu, marcată de spontaneitatea și de libertatea cu care suflă „Duhul Adevărului”. De altfel, tocmai această experiență vie va salva întodeauna teologia de pericolul osificării ei în propoziții lipsite de viață și o va păstra ca un discurs modelator al vieții omului aflat în căutarea unui sens și a unei cunoașteri a lui Dumnezeu. Din acest punct trebuie să înțelegem că teologia, îmbrăcată în veșmântul retoricii, este discursul care va frământa minți, va răscoli conștiințe și va face întotdeauna să răsară adevărul.

În această cheie poate fi citită și înțeleasă mai adânc personalitatea Mitropolitului Bartolomeu, un om punte, care a deschis, în buna tradiție a Părinților, Biserica spre cultura timpului său și care a reafirmat că modelul teologului încuvântat se reactualizează permanent în Biserica lui Hristos. Cu un talent înnăscut pentru cuvântul rostit sau scris, Mitropolitul Bartolomeu se înscrie în categoria subțire a oamenilor de cultură care încă de la debutul lor au scris și au vorbit bine. Surprind și astăzi prin claritatea, coerența și forța lor cuvintele rostite de Bartolomeu diacul, în anii 50 ai secolului trecut, care relevă stilul matur, așezat și lipsit de emfază al Mitropolitului predicator aflat la vârsta senină a bătrâneții. Din această perspectivă putem spune că Mitropolitul Bartolomeu a vorbit încă de la început bine și că stilul cu care a debutat a fost unul matur și deplin.

Cu un stil predicatorial deplin conturat, Bartolomeu Anania a transmis în toată slujirea Bisericii, de aproape 7 decenii, o teologie vie și un cuvânt care a hrănit suflete și minți, ridicând prin aceasta nivelul vieții și a trăirii creștine în Arhiepiscopia Clujului. Reținem mărturia părintelui Ioan Iovan, și el un mare predicator, care le spunea preoților Catedralei Ortodoxe din Cluj, la începutul iernii anului 1993, cu puțin timp înainte de hirotonia întru arhiereu a arhimandritului Bartolomeu Anania: „Veți vedea de acum Catedrala plină de oameni!”. La replica părinților că și până acum Catedrala a fost plină de oameni, părintele Ioan Iovan a concluzionat scurt: „Veți vedea!”. Iar istoria celor 18 ani în care Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu a predicat de la amvonul Catedralei a confirmat aceste cuvinte, iar oamenii care umpleau la refuz biserica și piața sunt exemplul cel mai convingător.

Este memorabil „fenomenul Hașdeu” al anilor 2000, când foarte mulți studenți coborau duminica din Campusul universitar să îl asculte pe Mitropolitul care îi îmbrățișa din amvon cu privirea, inima și cuvintele sale și care avea tot timpul un cuvânt special pe care îl adresa lor. Era suficient să ridice fruntea și să le spună tinerilor apăsat: „Trăiți-vă frumos tinerețea, e a voastră, dar să nu vă vătămați trupurile și sufletele!”, pentru ca tânărul să primească impulsul prin care să se simtă liber și responsabil față de viața sa, știind că părintele veghează cu iubire și încredere asupra lui. Aceste momente au schimbat și modelat profund viețile multor generații de tineri clujeni care au simțit în predicile Mitropolitului Bartolomeu că viața poate fi trăită ca o bucurie în lumina libertății oferită de Dumnezeu și a faptelor care îi dau cu adevărat valoare. Această forță de convingere era dată în primul rând de coerența interioară a Mitropolitului, de sinceritatea cu care se adresa tinerilor, pe care îi înțelegea în căutările și frământările lor și cărora nu dorea să le ofere o credință înregimentată ideologic, ci una care le dă libertate interioară.

Mitropolitul Bartolomeu nu a ocolit nici frământările și rătăcirile lumii în care trăia, pe care le-a denunțat nu ca simplu exercițiu retoric și de imagine, ci din dorința de a oferi remedii în duhul evanghelic. Constant cu sine însuși în toate etapele vieții, prezent în Biserică ca o conștiință vie ce nu cedează în fața micilor compromisuri sau câștiguri, Mitropolitul Bartolomeu a putut fi tunător, fără a fi bolovănos, a ridicat vocea, fără însă a-și îngusta inima, care a rămas deschisă totdeauna spre toți. A dojenit, dar a rămas în permanență senin și plin de iubirea părintelui, care are puterea de a nu-și pierde niciodată încrederea în oameni.

Acesta a avut curajul de a nu se lăsat înregimentat în uniforma clericală, anulându-și personalitatea, și și-a păstrat libertatea cuvântului și a omului ancorat în Adevăr. A fost și a rămas toată viața sa un om de cuvânt și un om al Cuvântului, un intelectual subțire, care s-a afirmat pe sine ca un „teolog încuvântat”, care a știut cum să coboare amvonul în viața fiecărui om.

Chiar dacă s-a acreditat subtil ideea că Mitropolitul Bartolomeu ar fi doar un mare cărturar, un om cu o operă mai mult literară decât una teologică, care a evitat angajarea în scrisul teologic de școală, el a respirat și a rostit teologie ca nimeni altul. O teologie vie, filtrată în propria sa viață, dublată de o mare sinceritate și devenită convingătoare prin forța exemplului personal și a vieții sale pusă permanent în concordanță cu tot ce predica.

În acest punct putem afirma convingător că arhiereul predicator a fost un teolog fin, care a știut să coboare teologia în viața fiecărui om, să o facă să rezoneze personal și intim cu fiecare suflet care îl asculta. Cu o artă a predicii filtrată de marile experiențe de viață, Mitropolitul a știut să semene credința atât în sufletul, cât și în mintea oamenilor. Din arta sa predicatorială desprindem întotdeauna preferința pentru cuvântul așezat, ancorat rațional, care are Sfânta Scriptură ca un fundal luminos al predicilor. În predicile sale, Mitropolitul Bartolomeu își propunea întotdeauna să demonstreze un adevăr de credință sau de morală pe care creștinii să îl înțeleagă și astfel luminat să poată rodi mai departe în mințile și în viețile lor.

Prin predica sa, Mitropolitul Bartolomeu a reușit să treacă mult dincolo de granițele Bisericii Ortodoxe și să își câștige un respect din partea multor creștini de diferite confesiuni, care au găsit în cuvântul său profund, răscolitor, dar tămăduitor deopotrivă, un răspuns la propriile lor frământări. Lipsa de ostentație și predica sa de bun simț l-au făcut pe Mitropolitul Bartolomeu să poată fi oricând ascultat nu doar de credincioșii săi cărora le vorbea, ci de toții cei care caută un sens al vieții și sunt frământați de dilema punerii în acord a vieții lor cu voința Domnului.

Pr. Bogdan IVANOV