Mitropolitul Bartolomeu Anania și lecțiile lui de viață și de tinerețe

De la bun început trebuie să spun că nu sunt nici pe departe persoana care să am deplina îndreptățire să vorbesc despre Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Anania și că despre el pot depune mărturie atâția mulți oameni, care l-au cunoscut, care au lucrat cu el mai mult decât am făcut-o eu sau care, ascultându-i cuvintele de învățătură, și-au schimbat viața. Ca să exprim și mai bine această dificultate a mea    l-aș cita pe Jean Bernanos care, în Jurnalul unui preot de țară, spunea că cei patru copii pe care i-a avut nu l-au convins niciodată că ar fi un foarte bun tată, precum și cei patru ani petrecuți în tranșeele Marelui Război sunt departe de a-l asigura că este un bun militar.

Continuând aceste cuvinte spun și eu că cei opt ani pe care i-am trăit alături de el, îndeplinind oficiul de secretar de cabinet, nu îmi dau siguranța că sunt cel mai îndreptățit să pot vorbi despre Mitropolitul Bartolomeu care s-a luptat toată viața să fie al tuturor și să evite orice formă de prizonierat, fie și din partea celor care îl admirau. Cu toate acestea, este o datorie de conștiință să vorbesc despre un om providențial, care poate fi așezat fără niciun fel de dificultate în categoria subțire a marilor întâlniri care schimbă complet vieți și destine.

Vreau să spun de la bun început că nu doresc nici pe departe să idolatrizez memoria unui om care a fugit toată viața lui de slavă deșartă și care spunea că singura imagine care îl interesează este aceea pe care o are în împărăția lui Dumnezeu. Totuși, am realizat în toți acești ani de când nu mai este fizic printre noi – prin cele 10 Gale ale Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care o administrez, la care au participat oameni de primă mărime din lumea culturală românească și mii de spectatori, prin serile dedicate memoriei lui, de la Muzeul Mitropoliei Clujului, la care am avut cel mai numeros public și foarte mulți tineri, prin statuia ridicată de municipalitatea clujeană la nici opt de la moartea sa – că avem în față un om viu care reprezintă un reper valid pentru noile generații și că recursul la amintirea lui face mult bine.

Libertatea și neînregimentarea pe care Mitropolitul le degaja din ființa lui erau experiențe ale omului care trăia în Biserică libertatea duhului și depășise reflexul unei ascultări serbede. A știut să scrie istoria, dar a reușit să nu rămână prizonier al ei și în toate proiectele sale să pună accentul pe viitor. Am reținut imaginea sa complet atipică pentru mediul eclesial, fața severă, dar sufletul cald, vocea tunătoare și blândețea, care trăiau firesc în una și aceeași persoană. Mitropolitul aducea cu sine spiritul viu al unei lumi cu verticalitate și principii, filtrat prin trăirile credinței și ale suferinței, care deși l-au adus și în abisurile și pe culmile vieții, nu l-au clintit din felul lui de a fi. „Când ești în vârful muntelui să nu amețești, când ești în fundul prăpastiei să nu deznădăjduiești. Dumnezeu este cu tine și în azur și în genune”.

Bunătate nefardată și nestudiată, spontaneitate. Nu a căutat să demonstreze niciodată că este bun și de aceea trebuie să ne gândim la cuvintele domnului adresate tânărului: Pentru ce mă numești bun? Bun este numai singur Dumnezeu. Poate exemplul celei mai inocente replici despre bunătatea lui interioară se regăsește într-un foarte nostim dialog purtat cu fetița Dawn de pe strada Riopelle. Episodul se regăsește ilustrat în Memorii și se încheie cu o mărturie în cheie evanghelică a copilei: „Fiindcă tu ești un om bun”. „De unde știi tu că sunt un om bun?”. „Vedem noi cum vin la tine veverițele !…”. Toată această bunătate spontană și naturală se clădea pe principiul pe care adeseori îl exprima: Nu este o bucurie mai mare decât să faci tu bucurie altora.

Mitropolitul Bartolomeu a fost un cavaler desăvârșit, dublat în mod firesc de omul care se împărtășea celor de lângă el. A avut o foarte mare cultură a loialității pe care o transmitea prin exemplul lui, prin respectul firesc față de înaintașii lui și față de toți cei care i-au fost alături.

Ce îi plăcea?

Îi plăceau oamenii cu personalitate, care gândeau și aveau păreri, chiar și diferite de ale lui. Se bucura dacă găsea într-un simplu colaborator o părere mai bună ca a lui și o primea cu multă bucurie, ceea ce arată o mare putere sufletească și o vie inteligență. Provocările de a coborî tot timpul în cetate și printre oameni și de a le întâmpina problemele: tinerii care militau pentru salvarea Roșiei Montane, studenții și absolvenții, oamenii simpli. Tot ce îl făcea să se simtă tânăr: calculatorul, sportul, atletismul, snookerul. Comunicarea firească. Inteligența și bunul simț. Oamenii cinstiți. Muzica ascultată în interiorul ei, dincolo de sunete. Greierii care îi inspirau nostalgii. Să rămână ancorat în esențial.

Ce nu îi plăcea?

„Minciuna, hoția și drumul ocolit”. Răul, despre care spunea că este întotdeauna agresiv și obraznic, Lipsa de bun simț și duplicitatea. Carierismul. Corupția și lipsa de transparență. Spectacolul fără substanță.

Lecții de tinerețe

Păstrez în memorie întâlnirea din vara anului 1998 cu suporterii echipei naționale de fotbal, când în mașină fiind a deschis geamul și le-a întins tinerilor mâna pe geam pentru a le împărtăși bucuria victoriei. Mai amintesc definiția termenului CD-rom de la lansarea Bibliei pe CD, din Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai”, din toamna anului 2004, care i-a impresionat pe tinerii ziariști prezenți în sală, care nu sperau să primească o astfel de lecție din partea unui om trecut de 80 de ani.

Chiar și acum, după 11 ani de la plecarea lui dintre noi, îmi este greu să vorbesc la timpul trecut, întrucât a fost un om atât de plin de viață și a radiat o atât de mare bucurie de a trăi și de a face bine semenilor, iar lecțiile lui de viață și tinerețe sunt repere ale unei vieți împlinite.

În încheiere vreau să aduc un argument al admirației pe care ni-l oferă sociologul și filosoful Georges Friedmann (Puterea și înțelepciunea), care spunea: să iubești pe toți oamenii liberi, iar Mitropolitul Bartolomeu a fost un om cu adevărat liber, care merită să fie respectat și iubit tocmai pentru acest pariu al vieții lui pe care sunt convins că l-a câștigat.

Pr. Bogdan IVANOV

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut