Ministrului Sportului, în vizită la Cluj-Napoca

Eduard Novak s-a întâlnit, vineri, cu prefectul județului Cluj, Tasnadi Istvan Szilard, iar după-amiază a asistat la primele meciuri din cadrul întâlnirii România – Italia din Cupa Federației. În cadrul întâlnirii cu Tasnadi Istvan Zsilard s-a discutat despre posibilitatea alocării a unui buget pentru posturile vacante, înființarea unui Complex Sportiv Național la Cluj-Napoca.

În aceeași zi în care la Cluj-Napoca s-a aflat și premierul Florin Câțu, un alt membru al Guvernului a făcut popas în orașul de sub Feleac. Este vorba de Ministrul Sportului, Eduard Novak. Vineri dimineață, prefectul Tasnádi István-Szilárd, a avut plăcerea să îl primească la Palatul Administrativ, pe ministrul sportului și tineretului. Sporturile competiționale din România au nevoie de reforme, iar județul Cluj și sportivii de aici vor fi mari câștigători ai acestei schimbări. În ultimul deceniu, domnul ministru și-a dovedit deja valoarea ca sportiv de performanță̆ aducând țara în topul clasamentelor. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre posibilitatea alocării a unui buget pentru posturile vacante, înființarea unui Complex Sportiv Național la Cluj-Napoca și alocarea de fonduri pentru Corpul C din Complexul pentru cazarea sportivilor, situat pe Str. Nicolae Cristea, care se află într-o stare avansată de degradare. De asemenea, s-a evidențiat necesitatea modificării Ordinului de ministru 2.345/2010 care se referă la închirierea bazelor sportive, tarifele rămânând la nivelul anului 2010 iar costurile cu utilitățile au crescut. Suntem siguri că reformele planificate vor servi atât intereselor țării, cât și pe cele ale sportivilor deopotrivă, iar în viitor vom reuși să câștigăm mult mai multe medalii la competițiile mondiale”, a afirmat prefectul Tasnadi Istvan Szilard. Eduard Novak, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României, a fost propunerea UDMR pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Cîțu. Atunci când a fost propus, Novak a declarat că în mandatul său va face lucruri importante pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campioni. El îşi propune să ajute la stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc. Mă bucur că toate eforturile şi realizările mele de până acum atât ca sportiv, cât şi ca mentor sau preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism m-se văd. Sunt conştient de munca pe care o presupune această funcţie, de provocările pe care le implică, dar sunt convins că pot, alături de echipa potrivită, să fac lucruri grozave pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campionii noştri. Rolul sportului în viaţa noastră, a fiecăruia, e esenţial, şi nu cred că există cineva care să conteste asta. Îmi doresc să îmi aduc contribuţia la stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc, iar dezvoltarea să fie elementul cheie regăsit în toate segmentele sportive. Avem nevoie să cunoaştem mai mult ca oricând ce e fairplay-ul, să ne aplaudăm campionii, să îi încurajăm pe cei cu potenţial şi să ducem cât mai departe sportul românesc oriunde în lume”, a notat Eduard Novak. Eduard Novak s-a născut la 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc, scrie Agerpres. El este campion paralimpic la ciclism la Jocurile de la Londra din 2012 şi spune că încă de la 8 ani şi-a dorit să fie campion olimpic.În 1996, Eduard Novak, care practica patinajul viteză, a suferit un accident de maşină, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept. El s-a reinventat şi a trecut la paraciclism, devenind campion mondial în Canada, în 2013, în proba de contratimp şi în proba de fond, campion mondial pe velodrom la Los Angeles în 2012, campion Mondial la cursa de contratimp şi vicecampion mondial la proba de fond la Roskilde în 2011 şi campion Mondial la proba de şosea şi vicecampion la proba de contratimp în Italia în anul 2009. În februarie 2020, el a cucerit trei medalii la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton, Canada. După bronzul cucerit în proba de 1 km contratimp şi argintul în proba de 4 km urmărire individuală, Novak a urcat pe poziţia a treia la general la finalul competiţiei. Clasamentul a fost alcătuit pe baza punctelor obţinute în cele patru probe în care a luat startul. El s-a clasat pe locul al şaptelea în proba de 200 m sprint, în vreme ce cursa de scratch a încheiat-o pe poziţia a patra.

Ministrul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice

La Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, Eduard Novak a câştigat medalia de aur în proba de urmărire pe pistă şi pe cea de argint în proba de contratimp pe şosea. La ediţia de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de argint în proba de contratimp pe şosea. La Tokyo, Eduard Novak va bifa cea de cincea participare la Jocurile Paralimpice, iar principalul său obiectiv este câştigarea unei medalii de aur. „Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită. Prin sport am aflat ce înseamnă curajul, speranţa, ambiţia şi necesitatea de a o lua de la capăt, fără a uita vreo secundă de planurile de viitor şi de visurile pe care doream să mi le îndeplinesc. O mare dorinţă, care s-a şi realizat, a fost să devin primul campion paralimpic român. Fac sport pentru că nu pot să-mi imaginez viaţa altfel, pentru că mă împlineşte şi mă face să devin mai bun zi de zi”, a spus Novak.

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut