Ministrul Oros vine cu lămuriri în cazul reglementărilor privind fermele de porci

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros vine cu precizări legate de Ordinul 24/2021 privind stabilirea tipurilor de exploatații de suine(porci) în România. Ministrul susține că scopul reglementării este de a-i proteja pe cei care cresc porci pentru consum familial în gospodăriile proprii cât și pe cei care au ferme comerciale(mici și mari), precizând că Ordinul respectă normele legale. „Pentru ei nu se schimbă nimic”, a susține Oros.
Ministrul a precizat că evoluția pestei porcine africane în România a produs în patru ani pierderi imense economiei românești și a cuprins tot teritoriul țării. „Au fost ucise peste 700.000 animale, de la debutul bolii in 2017. Deficitul balanței comerciale la carnea de porc a ajuns la peste 500 milioane de euro anual. România produce doar 25-27% din necesarul de consum. Importăm 75 % din carnea care se consumă. Pentru controlul și eradicarea pestei porcine africane sunt necesare măsuri stricte de restricționare a circulației porcinelor și gestionarea numărului de mistreți. Acest ordin reglementează creșterea si mișcarea porcilor domestici”, a menționat ministrul Agriculturii.
Ordinul clasifică exploatațiile de porci: 1. exploatații non-comerciale(gospodăriile țărănești), unde pot fi crescuți pentru consum familial pana la 5 porci. Pentru acestea nu se schimba nimic;

2. exploatații comerciale, unde sunt crescuți porci pentru comercializare. Acestea trebuie să îndeplinească norme minime de biosecuritate unde trasabilitatea să poate fi ușor verificată. De asemenea, luarea unor măsuri sanitar veterinare în cazul apariției unor boli majore, să aibă eficientă.

Potrivit ministrului Oros, ordinul vine să reglementeze activitatea a maxim 2% din crescători, obligând la respectarea unor norme minime de biosecuritate, pentru protejarea celorlalți 98%, care cresc porci pentru consum familial sau au ferme comerciale și respectă legea.
De asemenea, spune Adrian Oros, ordinul ajută la controlul și eradicarea pestei porcine africane în România, la diminuarea pierderilor financiare și la relansarea creșterii porcului în România, pentru a acoperi măcar consumul intern.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut