Mic ghid de supraviețuire

În luna decembrie, rata anuală a inflaţiei a trecut de 16 la sută, prin urmare prețurile au luat-o razna. Astfel, față de ultima lună a lui 2021, zahărul s-a scumpit cu 62,79%,, energia electrică cu 45,14%, uleiul cu 37,46%, gazele cu 35,73%, ouăle cu 35,51% și tot așa mai departe. Evident că veniturile majorității dintre noi nu au ținut pasul cu inflația, și asta înseamnă că nivelul de trai a scăzut.

Simțind și eu asta pe pielea mea, am încercat să identific metode prin care să putem trece (și) prin această perioadă nefastă. Și m-am întrebat dacă există metode de a supraviețui cât mai bine și acestei încercări? Da, din fericire există, deși asta înseamnă, uneori, limitări și renunțări.

Nu mă laud cu nu știu ce cunoștințe economice, departe de mine preocupările ce vizează politicile monetare, IRCC, Robor, Euribor și Libor sunt indicatori care nu-mi spun mai nimic, în afară de faptul că aud că mereu că sunt tot mai mari. Și atunci, am încercat să caut o soluție urmând un fir logic, lucru pe care mă bazez de când mă știu.

Așadar, viața noastră, din punct de vedere financiar, are două mari și late componente: veniturile, pe de o parte, și cheltuielile, de cealaltă.

Ce putem face pentru a ne crește veniturile, mai ales atunci când suntem confruntați cu riscul pierderii locurilor de muncă? Și, ce putem face pentru a ne reduce cheltuielile atunci când prețurile cresc, mai ales când veniturile noastre sunt reduse?

Nu e mare filosofie ce spun acum, dar dacă ați fost concediat sau credeți că ați putea fi, primul lucru la care trebuie gândit sunt alte locuri de muncă. Aleluia, piața muncii din România e generoasă și oferă multe oportunități. În mod evident, s-ar putea să fie slujbe care să nu-ți placă sau mai puțin plătite decât cea actuală, dar cel puțin vorbim de un venit sigur. Dacă nu vrea nimeni să vă dea afară, ar mai opțiunea unui al doilea job, mai ales dacă există și posibilitatea muncii din fața laptopului. În acest caz, poate vorbim de venituri și mai mici, dar dacă asta te ajută să treci peste câteva luni dificile, soluția poate fi una logică.

Apoi, în momente precum cele din ziua de astăzi sunt numai bune de pus în aplicare idei și proiecte pe care le avem demult în minte. Nu ignora, deci, începerea propriei afaceri. E un paradox, dar perioadele de criză nasc mereu noi oportunități, fie că decizi să ieși cu ceva nou pe piață, fie, pur și simplu, să continui ce faci acum, dar regândind totul, optimizând, la costuri mai mici, pentru un profit mai mare.

În privința cheltuielilor, soluțiile merg toate într-o singură direcție: reducere. Înainte de toate, ar trebui să știm cum stăm, adică să știm exact bugetul casei și să vedem pe ce ni se duc banii lună de lună. Variante de a cheltui mai puțin fără a sacrifica cantitatea sau calitatea există, și soluțiile ne sunt la îndemână. Mai toate supermaketurile oferă cupoane de reduceri la prețuri la o gamă diversă de produse, da? Da. Să le folosim, atunci. Putem, la fel, să ne umplem coșul când dăm peste articole la reducere, sau să cumpărăm „în afara perioadei de vârf”, atunci când produsele sunt mai ieftine. Avantajul e limpede: consumi la fel, dar la un preț mai mic.

Pentru a reuși, avem nevoie însă și de mici sacrificii dacă simțim că suntem la limită cu banii. Divertismentul este un bun exemplu. De exemplu, putem renunța pentru o vreme la anumite opțiuni din oferta de cablu tv, sau la canalele de filme. Mesele sunt un alt exemplu bun, mai puține la restaurant și mai multe acasă.

Sigur, după doi ani de pandemie nu e ușor să iei în calcul să mai amâni niște concedii, dar dacă asta îți salvează bugetul, nu sta pe gânduri, mai ales că biletele de avion, carburantul și camerele de hotel sunt mai scumpe. Parisul și plajele fine de la malul mărilor și oceanelor mai pot aștepta. Avem și aici, în țară, locuri care merită văzute, și multe dintre ele implică doar o excursie de o zi-două. În fine, ca să știm că avem sub control total cheltuielile, ar fi bine să renunțăm la cele care implică împrumuturi și să nu ne gândim la case și la mașini noi.

Ni se spune că ne va fi mai bine până la sfârșitul anului, dar să acceptăm asta cu degetele încrucișate. Că e mai sănătos, și suntem pățiți.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut