Mâncarea de post în satele clujene

Mâncarea țăranului român era în strânsă legătură cu sărbătorile religioase, perioadele de post sau de dulce, dar se ținea cont și de anotimp. În satul clujean Orman, femeile pregătesc și astăzi niște plăcinte de post, care se coc pe lespede, numite „învârtituri”.

„Să frământă din fărină albă de grâu, să pune un pic de broză ca să crească, să dospească, să adaugă sare șî apă. Aluatu’ să frământă vârtos, ca să le poți întinde pă masă cu sucitoarea”, aflăm de la Aurora Cosma, președintele Asociației folclorice „Tradiții Ormănene”.

După ce aluatul a fost frământat, se pregătesc plăcintele. „Să ie aluat așă, cât un pumn, să întinde subțâre, pă masă, după care să unje cu on pic de oloi, să răsucește aluatu’, apoi să întinde din nou cu sucitoarea, după care să coace pă lespede. Lespedea vine unsă, se pune învârtitura la copt și să stropește cu un pic de oloi, ca atuncea când o întorci pă ceie parte, să aibă față, să fie rujată. Să desprinde tătă bine în foiță, după ce îi gata de copt. Îi o bunătate!”

Pentru zilele de post din timpul iernii, femeile de la țară, toamna, uscau fructe, precum mere, prune, pere etc. Acestea erau uscate fie în cuptor, după ce era scoasă pâinea, fie erau tăiate felii subțiri și înșirate pe ață și puse la umbră. După ce erau uscate, erau depozitate în locuri ferite de umiditate, în cămară sau în podul casei. Iarna, mai ales în zilele de post, erau consumate așa, uscate, puse la înmuiat în apă caldă, sau se făcea „zamă de poame” sau „zamă de uscături”.

„Prunele le uscam în cuptor, după care le păstram în pod. Din ele făceam zamă de prune, în post. Se fierbeau prune uscate, apoi se făcea un pic de rântaș”, spune Ana Popa din Podeni, județul Cluj.

În bucătăria țărănească, unitățile de măsură erau clare: o lingură, o cană și făină cât cuprinde.

Fata trebuia să învețe cum se pregătește mâncarea de la mamă și de la bunică. După ce se mărita, dacă nu știa rânduiala bucătăriei, era aspru criticată de soacră și soț. Nu era timp pentru experimente și, de cele mai multe ori, meniul era adaptat la ce se găsea prin gospodărie.

Pe Valea Arieșului, în perioadele de post, printre mâncăruri se regăsea „ceapa în hârb” (tocăniță de ceapă). „Cărcăleam ceapa și întindeam în ea mămăliga”, spune Ana Popa din Podeni. De asemenea, din toamnă, se făcea silvoița. „Fierbeam prunele în căldare de aramă cam două zile, până se îngroșa compoziția, vreme în care tot amestecam”.

Grigore SÂMBOAN
Consultant artistic, CJCPCT Cluj
Foto: Femei din Râșca, pregătind merele pentru uscat