Libertatea și demnitatea Maicii Domnului

Din viața Maicii Domnului aș vrea să aleg un moment la care îmi place deseori să mă gândesc și asupra căruia mă aplec de multe ori să meditez.

Mântuitorul Hristos încă nu ieșise în lume la propovăduire. La 30 de ani, trecuse prin botezul de la Iordan, al lui Ioan Botezătorul, își alesese ucenicii, dar încă nu ieșise în lume și încă nu săvârșise nicio minune. Planul Său era altul, de a-și arăta puterea dumnezeiască ceva mai târziu. Iată însă că Maica Domnului a fost invitată la o nuntă, într-un sat modest, care se numea Cana. Era o nuntă într-o familie de oameni sărmani, care-și căsătoreau copiii și împreună cu Maica Domnului a mers și Fiul ei, Domnul Iisus, împreună cu apostolii și s-au așezat la masă, la ospățul de nuntă. Orice ospăț de nuntă este moment de seninătate, de bucurie și de veselie, iar buna dispoziție a mesenilor este întreținută și de această băutură lăsată tot de Dumnezeu, care este vinul (…). La o nuntă se mănâncă pe săturate și se gustă din îmbelșugare un pahar sau mai multe de vin. Iată însă că pe la mijlocul mesei, pe masă nu mai era vin. Maica Domnului a fost aceea care a băgat de seamă acest lucru și dintr-o dată i s-a întristat inima pentru că s-a gândit la demnitatea acestor oameni, că se vor face de râs în fața sătenilor și a celor ce veniseră din alte părți. Ar fi clevetit pe seama lor și ar fi spus: uite, ne-au chemat la nuntă și nu au avut ce să ne pună pe masă. Și Maica Domnului, gândindu-se nu la băutura în sine, ci la demnitatea acestor oameni săraci, și-a îndreptat rugămintea către Fiul ei și I-a spus: „Uită-te la ei, că nu mai au vin”. El a înțeles ce vrea să spună Maica Domnului – Fă Tu o minune și dă-le vin la masă, ca să se veselească nuntașii, dar mai cu seamă ca demnitatea acestor oameni să fie salvată. Iar El i-a spus: „Mamă, ceasul Meu încă n-a venit”. Cu alte cuvinte, nu pentru astăzi și aici am hotărât Eu să săvârșesc întâia minune, ci mai târziu. Dar ea, fără cuvinte, I s-a uitat în ochi și L-a rugat: Fă-o de dragul meu și de dragul acestor oameni. A înțeles și El, Fiul lui Dumnezeu, S-a supus cuvântului maicii Sale. A chemat pe argații care serveau la nuntă, le-a poruncit să-I aducă niște vase mari, să le umple cu apă, El a binecuvântat apa, aceasta s-a prefăcut în vin și le-a dat nuntașilor. Aceasta a fost întâia minune prin care Domnul Iisus și-a arătat dumnezeirea. Dar a făcut-o într-un moment pe care nu El îl hotărâse, ci Maica Domnului, prin rugămintea ei.

Mobilul principal al rugăminții Maicii Domnului nu a fost băutura în sine, ci sufletul acestor oameni, cinstirea lor de către ceilalți, prin ceea ce numim noi demnitate (…). Ce înțelegem noi, de obicei, prin omul demn? Este un om vrednic, vrednic de cinstire, vrednic să fie onorat de ceilalți. Noi avem o cântare a Maicii Domnului care se cheamă Axion și care înseamnă vrednic: „Vrednică ești cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”. Cu acest cuvânt începe această cântare, cu „vrednică ești”, vrednică ești de cinstirea noastră, pentru că tu ți-ai agonisit demnitatea de a fi cinstită de noi.

Demn este omul respectabil, omul care impune respectul celorlalți prin faptul că este un om integru, un om de caracter, un om cinstit, un om cu verticalitate, cu fermitate și cu dăruire pentru ceilalți, om care nu este stăpânit de egoism sau de interese personale sau meschine. Este cel care se dăruiește celorlalți. Orice om de acest fel impune respect, care i se dă fără ca el să-l ceară și să-l pretindă. Omul demn este un om cinstit, n-are importanță că-i bogat sau sărac (…). Și psalmistul David s-a gândit la un asemenea om. În Psalmul 23 ni se spune așa: „Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul Său cel sfânt?”. (…) Și răspunde: „cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care nu și-a luat sufletul în deșert și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său”. A fi curat cu mâinile sau a avea mâinile curate înseamnă nu numai a nu fi vărsat sângele cuiva, ci a nu fi furat, a nu fi jefuit, a nu-ți fi însușit bunul altuia, direct sau indirect. A avea mâinile curate înseamnă seninătate, însemnează foarte multă cinste. Acesta își atrage cinstirea celorlalți. Mâini nevinovate și inimă curată.

Inimă curată este și aceea pe care o pomenesc Fericirile rostite de Mântuitorul Hristos: fericiți cei curați la inimă, sau cu inima curată, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Să nu ai inima întinată de gânduri viclene. A avea inima curată înseamnă a spune întotdeauna ceea ce gândești. Să nu folosești darul de a vorbi pentru a-ți ascunde gândurile viclene care ți s-au sălășluit în inimă. Este incorect și nu este demn omul care una gândește și alta face. Este foarte important, ca să fii cu inima curată, să fii cinstit față de ceilalți. Omul demn este acela care-și ține făgăduiala dată, care niciodată nu-și calcă cuvântul.

(…) Demnitatea, repet, nu este doar a bogatului, a inteligentului, a omului cultivat, citit, care are un rol bun în societate, ci este a oricărui om care trăiește după rânduielile lui Dumnezeu. Aceasta era demnitatea oamenilor săraci din Cana, pe care Maica Domnului a vrut s-o salveze și a salvat-o.

(…) Atunci când o femeie din popor i se adresează lui Iisus: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânul la care ai supt!”, Iisus îi răspunde: „Așa este, fericit este pântecele care M-a purtat și sânul la care am supt. Dar, mai mult decât atât, fericiți sunt acei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc”, adică cei care sunt asemenea maicii Mele. Ea a fost aceea care a ascultat cuvântul lui Dumnezeu, când prin îngerul Gavriil i-a cerut, la Buna-vestire, să accepte să devină Maica Domnului, iar ea a ascultat de acest cuvânt și a acceptat, pentru că era o ființă liberă, iar îngerul nu a venit să-i dea poruncă, ci s-o consulte, să-i ceară consimțământul: Iată ce vrea Dumnezeu. Tu, ca ființă liberă, ai dreptul să spui nu, fără ca Dumnezeu să se supere, dar voința lui Dumnezeu este aceea ca tu să spui da. Iar Sfânta Fecioară Maria, tânăra din Nazaret, și-a pus mâinile cruciș pe piept și a zis: „Fie mie după cuvântul tău!”, adică, voi face așa cum vrea și Dumnezeu (…).

De aceea o lăudăm pe Maica Domnului – vrednică ești cu adevărat să te fericim pre tine, pentru că tu ești cea mai demnă dintre toate ființele omenești, prin puritatea și prin jertfa ta. Avem nevoie de Maica Domnului ca de o icoană a sufletului nostru. Avem nevoie, în țara noastră și în toată lumea, de mai multă puritate, de mai multă curăție sufletească, de mai multe mâini nevinovate, de mai multe inimi curate, de mai mulți oameni care să spună adevărul, de mai mulți oameni care să nu-și înșele vecinul și pe aproapele, de mai mulți oameni care să se gândească, să înțeleagă că ordinea adevărată a lumii este aceea rânduită de Dumnezeu și că nimic cu adevărat drept și durabil nu se poate face, în țară și în lume, decât în raport cu voia și legile lui Dumnezeu.

Bartolomeu ANANIA

(Fragment din predica rostită la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula, în anul 2004)