La Sânmărtin, au dispărut noroaiele de altădată

Privită din punct de vedere geografic, comuna Sânmărtin pare a fi izolată de intensele zone circulate ale Clujului. De la borna ,,Roșia’’, situată între Fizeș și Sântioana, unde sunt plantate săgețile indicatoare, rulezi vreo 7 – 8 km printre prietenoase dealuri ca să ajungi în centrul civic al acestei unități administrativ-teritoriale, ce se întinde pe un areal bogat în lăstărișuri, ce depășește cu puțin 70 de mii de kilometri pătrați. O comună, ale cărei dimensiuni umane însumau 4.348 de locuitori în 1956, iar acum doar 1.370, veteran de drept fiind chiar satul de reședință, adică Sânmărtin, unde media vârstei celor aproximativ 100 de locuitori, urcă la cifra de 70 de ani. O comună cu terenuri frământate, slab productive, dar care beneficiază de o mare bogăție, greu comensurabilă, numită hărnicie umană. Această concluzie am desprins-o din scurtul dialog purtat cu primul gospodar al comunei, dl. Ioan Fărtan, care încă era dominat de problemele analizate în ultima ședință de Consiliu local a anului 2020.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați...
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Recomandat pentru dvs.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut