La Mintiu Gherlii, apa şi canalizarea în prim plan

Primarul comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, este un om ambiţios; ce-şi pune în cap aia se şi realizează. Acum un an, ne-a declarat că nu se lasă până când în cele 6 sate componente nu se introduce apa din sursa Gilău şi canalizarea. Iată, proiectul edilului-şef prinde contur. Din cele 6 localităţi rurale aparţinând comunei din imediata vecinătate a municipiului Gherla, în 5 sate reţeaua de apă potabilă este realizată. Doar satul Pădureni nu dispune de astfel de facilitate. Zilele trecute se lucra la bazinul de apă din localitatea Buneşti, după ce la Nima s-au terminat astfel de investiţii. Tot în această perioadă se finalizează lucrările de canalizare între satele Petreşti şi Salatiu, unde s-a construit o nouă Staţie de epurare. Centrul de comună va fi legat la Staţia de epurare a municipiului Gherla, având în vedere apropierea de oraş. Sunt lucrări de gospodărie comunală, ce trebuie finalizate până la începutul iernii. Ţinând cont de timpul deosebit de frumos de la mijlocul lunii octombrie şi de înaintarea cu ritmul investiţiilor, sunt şanse ca până la prima zăpadă conductele stradale să fie terminate. În curând, locuitorii satelor amintite vor avea în casele lor apă potabilă de calitate de la Gilău şi canalizarea introdusă. Un mare avantaj pentru gospodăriile populaţiei din cele 5 sate componente ale comunei Mintiu Gherlii. Numai cetăţenii satului Pădureni (localitate aflată pe dealurile din împrejurimile Văii Someşului) vor fi lipsiţi de aceste servicii; acolo se ajunge foarte greu cu conductele de apă şi canalizare. Este o aşezare unde trăiesc numai şi numai oameni în vârstă.
Nici ploile căzute în ultimele zile nu i-au oprit pe muncitorii care au acţionat la prelungirea reţelei de apă , la Buneşti, de exemplu, ei au lucrat şi pe vremea nefavorabilă de la începutul acestei săptămâni la finalizarea bazinului proiectat acolo. Timpul presează, iar planurile edililor din Mintiu Gherlii trebuie îndeplinite.
SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie