Iuliu Hossu, Episcopul vizitațiilor canonice

Un mijloc extrem de important în intensificarea, îmbogățirea, conștientizarea și consolidarea vieții creștine a poporului lui Dumnezeu, încredințat spre păstorire Episcopului Iuliu Hossu, au fost vizitațiile canonice. Prin ele s-a realizat o mai mare apropiere între credincioșii păstoriți și păstor, o cunoaștere a realităților din fiecare parohie sau filie vizitată, reprezentând, în același timp, adevărate manifestări ale spiritului național, sub multiple aspecte.

Primele vizitații canonice le-a anunțat la 14 iunie 1920 și au început în data de 7 iulie. Acestea s-au încheiat în 3 octombrie 1926, răstimp în care a ajuns în 746 de comunități bisericești, parohii și filii din întinsa Eparhie de Gherla, vizitând, în fiecare localitate, numeroase familii de credincioși. Anual, vizitațiile erau împărțite în trei serii: de primăvară, de vară și de toamnă, în fiecare serie cuprinzând, de regulă, cincisprezece-douăzeci de unități ecleziastice (parohii sau filii).

Vizitațiile s-au efectuat într-o solemnitate deosebită. Arhiereul era întâmpinat la intrarea în fiecare localitate, fără excepție, cu porți de triumf. Îl conduceau cetele de călăreți, îmbrăcați în frumoase costume naționale, care mergeau în fruntea carului vlădicesc împodobit cu cele mai alese covoare, tras de patru sau de șase boi, înjugați și ei sărbătorește, cu nelipsiții ciucuri în coarne. La poarta triumfală, salutului creștinesc ce-i era adresat și dragostei cu care era întâmpinat, Episcopul răspundea prin câteva cuvinte de părintească mulțumire. Însoțit apoi de miile de credincioși, veniți ca la o mare sărbătoare, se îndrepta în cortegiu spre biserică, unde, în fața altei porți triumfale, era întâmpinat de preoți în ornate, purtând crucea și Sfânta Evanghelie. În biserică slujea Sfânta Liturghie, iar după-amiaza, în localitatea următoare, oficia Vecernia cu Litie. În predicile sale memorabile trata teme de doctrină creștină, explica rostul Bisericii în dezvăluirea vieții spirituale.

Cu prilejul jubileului de 20 de ani de episcopat, decanul Academiei de Teologie din Cluj, canonicul dr. Gregoriu Strâmbu, referindu-se la activitatea marelui Arhiereu, spunea că, pe unde a trecut în vizitație canonică Vlădica Iuliu, s-a împlinit regenerarea morală a satelor noastre. Făcute în numele dragostei și al păcii, în 1938 numărul vizitațiilor canonice se ridica la peste 1200.

În predica rostită în catedrala „Schimbarea la Față”, la Liturghia arhierească din 21 noiembrie 1942, cu prilejul jubileului de 25 de ani de episcopat, referindu-se la vizitațiile canonice făcute, Episcopul Hossu a spus, între altele: „Cu glasul Domnului am cutreierat eparhia întreagă. Dacă aceste căi le-am bătătorit pentru Domnul, am spus și la acest popas, unde toți cei ce au ținut să-și arate simțămintele de dragoste de fii credincioși au venit la acest praznic sau se gândesc din depărtări la noi: Toate aceste Ție, Doamne! Cărările bătătorite de mine, pe care le numesc cărări scumpe sufletului meu, le-am oferit Domnului. Aici, în fața voastră, a tuturor, mulțumesc împreună cu voi Bunului și Înduratului Dumnezeu pentru darul ce mi-a dat mie. Tot ce are omul e de la Domnul” (Curierul Creștin, Cluj, nov. 1942).

Aceasta a fost „strategia apostolică” a marelui Arhiereu Iuliu Hossu, care a împins cunoașterea turmei sale până în cel mai îndepărtat și greu accesibil cătun. El dorea să cunoască totul, să vadă totul, să înțeleagă mai bine atât bucuriile, cât și durerile membrilor Bisericii pe care o păstorea. În această lumină trebuie apreciate și zecile de vizitații canonice ocazionale, determinate de situații speciale, ca sfințiri de biserici noi sau renovate, sărbătorirea hramului sau alte evenimente importante în viața unei comunități ecleziale.

Tot Episcopului Iuliu Hossu i se datorează reînvierea pelerinajelor la mănăstirile din cuprinsul eparhiei. Începând din 1921, an de an a organizat pelerinaje de anvergură: în 29 iunie, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Bixad, județul Satu Mare; în 15 august, Sfânta Marie Mare, la Nicula, județul Cluj; în 8 septembrie, Sfânta Marie Mică, la Moisei, județul Maramureș; acestora li s-a adăugat, din 1926, în 14 septembrie, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, și Mănăstirea Cășei. În 1930, în urma rearondării eparhiilor greco-catolice, trecând Bixadul și Moiseiul la Eparhia Maramureșului, i-au revenit Eparhiei de Cluj-Gherla Mănăstirea Lupșa, din Munții Apuseni, cu pelerinaj în 8 septembrie, și Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj, cu pelerinaj în 20 iulie (Sfântul Proroc Ilie), iar după așezarea călugărilor bazilieni la Mănăstirea „Calvaria” din Cluj-Mănăștur, în anul 1947 a inaugurat pelerinaj pentru data de 29 iunie (Sfinții Apostoli Petru și Pavel). Numărul pelerinilor la mănăstiri a sporit an de an, mai ales la Mănăstirea Nicula, unde veneau din toate părțile Transilvaniei, dar și din Vechiul Regat, adunându-se, în ultimii ani de existență a Bisericii Greco-Catolice, peste 50.000 de credincioși.

În concepția Episcopului, vizitația nu era o trecere fugară, un moment pompos, lipsit de conținut, ci o lucrare de contact, care unea pe păstor și turma sa într-o mare familie, într-o adevărată comunitate de credință și trăire. Mesajul său nu se adresa numai celor înstăriți și îndestulați, ci, deopotrivă, și celor umili și lipsiți. Mai ales de soarta acestora se interesa, iar preoții primeau indicații să-i prezinte pe cei mai nevoiași, pentru a-i ajuta pe loc sau pentru a lua măsuri pentru a fi ajutați. În aceste ocazii foarte potrivite, când erau adunați mii de oameni, tineri și bătrâni, persoane de condiții sociale dintre cele mai diferite, și-a descărcat sufletul său mare, expunând, pe înțelesul tuturor, comorile credinței și normele morale ale conviețuirii sociale.

Desfășurarea vizitațiilor canonice a continuat și în timpul ocupației horthyste, dar nu în același ritm, din cauza opreliștilor impuse de către autorități, însă Ierarhul le-a imprimat, ca întotdeauna, aceeași nobilă dăruire. Atmosfera întâlnirii dintre poporul credincios și Arhipăstor a fost hotărâtoare pentru păstrarea curajului, a vigorii spirituale a românilor rămași sub ocupație și, indiferent de nuanța confesională – greco-catolici sau ortodocși –, cu toții alergau să-i asculte cuvintele și îndemnul. Episcopul mult iubit cobora în mijlocul lor, în pofida nemulțumirii autorităților, cu figura lui luminoasă, încurajându-i că nimic nu va zdruncina destinul lor și îmbărbătându-i cu mesajul optimist al Sfântului Apostol Pavel, că, celui ce-L iubește pe Dumnezeu până la capăt, nu i se poate întâmpla nimic rău.

Alexandru PINTELEI