Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este pentru fiecare

Dumnezeu cunoaște fiecare ființă creată de El și nu o abandonează. În fața tragediei cutremurelor din Turcia și Siria, a zecilor de mii de victime, morți și răniți, se ridică întrebări precum: „De ce? Cum a permis Dumnezeu?” Logica umană nu are o explicație a celor ce s-au petrecut, în afara manifestării legilor naturale, prin reașezarea plăcilor care au eliberat tensiuni acumulate în timp în adâncul pământului.

Și totuși, în acel dezastru, Dumnezeu nu dispare. Dimpotrivă, se află cu totul în fiecare inimă, în fiecare suflet ce a fost afectat. El moare cu cel ce moare, suferă cu cel ce suferă, îngheață de frig și pătimește cu cel care a rămas fără nimic, în stradă. Dumnezeu este cu fiecare și nimeni nu rămâne uitat, abandonat. Un miracol nevăzut, o binecuvântare însoțește fiecare viață salvată, chiar pe drumul suferinței extreme și însoțește fiecare moarte cu prezența divină.

În mesajul la Ziua Mondială a Bolnavului, ediția 2023 – zi care se celebrează anual în Biserica Catolică la 11 februarie -, Sfântul Părinte Francisc argumentează acest adevăr citând o promisiune a lui Dumnezeu relevată prin Profetul Ezechiel: „Eu voi păstori turma mea și eu le voi face să se odihnească. Pe cea pierdută o voi căuta, pe cea rătăcită o voi aduce înapoi, pe cea rănită o voi bandaja, pe cea slăbită o voi întări […]. Le voi păstori cu judecată” (34,15-16). Și explică: „Experiența rătăcirii, a bolii și a slăbiciunii fac parte în mod natural din drumul nostru: nu ne exclud din poporul lui Dumnezeu, dimpotrivă, ne duc în centrul atenției Domnului, care este Tată și nu vrea să se piardă pe drum nici măcar unul dintre fiii săi. Așadar, este vorba de a învăța de la el, pentru a fi cu adevărat o comunitate care merge împreună, capabilă să nu se lase contagiată de cultura rebutului”.

Poate fi văzută, percepută, în fața dezastrului cutremurelor, la fel ca în cazul războiului din Ucraina, înfrățirea umană, națiuni, chiar mai înainte rivale, s-au reîntâlnit în dorința de a salva, ajuta. Popoare din întreaga lume s-au unit într-o nouă, firească, solidaritate.

„Mișcarea interioară a compasiunii” – pe care o regăsește Sfântul Părinte în parabola Bunului Samarinean (Lc 10,30-37), este prezența lui Dumnezeu vădită prin milostivire, prin alinarea suferinței celui rănit, jefuit și abandonat. Tâlharul – slujitor al răului – atacă, jefuiește, cel lovit suferă, sângerează căzut pe cale, dar ultimul cuvânt îl are întotdeauna Domnul. El este Bunul Samarinean. Nici preotul, nici levitul care trec, nu reușesc să fie. Doar samarineanul acționează mânat de inspirația divină. „Este așa de important”, spune Papa, „și în privința bolii, ca Biserica întreagă să se măsoare cu exemplul evanghelic al bunului samaritean, pentru a deveni un valabil «spital de campanie»: de fapt, misiunea sa, îndeosebi în circumstanțele istorice prin care trecem, se exprimă în exercitarea îngrijirii. Toți suntem fragili și vulnerabili; toți avem nevoie de acea atenție compătimitoare care știe să se oprească, să se apropie, să îngrijească și să ridice”.

Nu este omisă din atenția Domnului nici acțiunea nedreaptă. Continuă Sfântul Părinte în mesajul său: „Profeția lui Ezechiel, citată la început, conține o judecată foarte dură cu privire la prioritățile celor care exercită asupra poporului o putere economică, culturală și de conducere: «Voi mâncați grăsimea, vă îmbrăcați cu lâna și o înjunghiați pe cea grasă, dar nu păstoriți turma. Pe cele slabe nu le întăriți, pe cea bolnavă nu o vindecați, pe cea rănită nu o bandajați, pe cea rătăcită nu o aduceți înapoi, pe cea pierdută nu o căutați, ci le stăpâniți cu forță și cu brutalitate» (34,3-4)”. Așadar, nu au justificare cei ce se fac instrumente răului, egoismului, nedreptății… Dar, adaugă Papa Francisc: „Cuvântul lui Dumnezeu este mereu iluminant și contemporan. Nu numai în denunțare, ci și în propunere. De fapt, concluzia parabolei bunului samaritean ne sugerează cum exercitarea fraternității, începută de la o întâlnire față către față, se poate lărgi la o îngrijire organizată. Hanul, hangiul, banii, promisiunea de a fi informați reciproc (cf. Lc 10,34-35): toate acestea ne fac să ne gândim la slujirea preoților, la munca lucrătorilor sanitari și sociali, la angajarea rudelor și a voluntarilor grație cărora în fiecare zi, în orice parte din lume, binele se opune răului”.

De aceea, încheie Sfântul Părinte, „«Îngrijește-te de el!» (Lc 10,35) este recomandarea samariteanului adresată hangiului. Isus o relansează fiecăruia dintre noi și la sfârșit ne îndeamnă: «Mergi și fă și tu la fel»”. Pentru că, de fapt, „am fost făcuți pentru plinătatea la care se ajunge numai în iubire. A trăi indiferenți în fața durerii nu este o alegere posibilă” (nr. 68).”

În milostivire omul se întâlnește cu Dumnezeu. Bunul samarinean e Isus, Domnul făcut om pentru oameni. În El, în toți cei ce-I urmează cu adevărat se află compasiunea, capacitatea de a oferi ajutor. Prin El, cel jefuit și abandonat, desfigurat de durere își regăsește chipul, frumusețea, adevărata identitate: aceea de moștenitor al unei Împărății nemuritoare; se regăsește pe sine ca fiu mult prețuit al Împăratului veșnic, al Tatălui milostiv ce lasă totul, „iese”, spre a alerga în întâmpinarea fiului Său. Afirmă Sfântul Părinte Francisc, sfinții toți și Biserica: fiecare om, fără excepție, este fiu al unui Tată și Împărat veșnic. Și, rătăcit, sau nu, fiecare fiu se află mereu în atenția totală a Părintelui său. Astfel, cu certitudine, nici unul dintre cei ce suferă azi în întreaga lume, nici o victimă a marilor dezastre, nu este abandonat. Și acela care suferă, se simte singur, fără scop, lipsit de valoare, oricine ar fi, din orice religie, rasă și limbă, de fapt este mai mult iubit, vegheat, așteptat, atât de mult încât Dumnezeu s-a făcut om, a pătimit mai mult decât toți, și-a dat viața pe Cruce pentru fiecare.

V.S.