„Istoricul Silviu Dragomir a avut un mare talent, de a scrie foarte frumos” – Interviu cu profesorul Sorin Șipoș

Cu ocazia conferinței susținute la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca, urmată de o dezbatere pe marginea volumului „Avram Iancu. O viață de erou”, de Silviu Dragomir (text integral, ed. îngrijită, studiu introductiv și notă asupra ediției de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș), apărut la editura clujeană Școala Ardeleană, profesorul orădean Sorin Șipoș a acordat un interviu cotidianului Făclia.

Cum a pornit ideea acestui proiect editorial și cum s-a închegat această colaborare, între cei doi autori și editură?

Proiectul a pornit din partea editurii Școala Ardeleană, din partea domnului Vasile George Dâncu. El ne-a propus să facem o ediție Silviu Dragomir despre Avram Iancu, eu i-am propus să încercăm să ne întoarcem la varianta manuscrisului lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu ce se găsește la Arhivele din Deva, să încercăm să facem o ediție completă a monografiei și, dimpreună cu profesorul Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj, am zis să ne asumăm acest proiect și am încercat să punem în legătură ediția din 1965, care a fost tipărită sub coordonarea și sub îngrijirea lui Vasile Maciu, la trei ani după moartea istoricului Silviu Dragomir, cu varianta ultimă, cea mai bună, aflată în arhivele de la Deva. Și am făcut o comparație a textelor, verificarea textului, să vedem unde a intervenit cenzura epocii în manuscrisul lui Silviu Dragomir și, evident, am încercat să redăm varianta optimă, pe care Silviu Dragomir și-ar fi dorit să fie tipărită încă în timpul vieții sale. În această muncă foarte complexă am avut sprijinul colectivului redacțional al editurii Școala Ardeleană, un colectiv de foarte bună calitate, un colectiv profesionist.

Care considerați că este meritul cel mai mare al istoricului Silviu Dragomir și cum trebuie să fie privită opera lui astăzi?

În ceea ce mă privește, întotdeauna în edițiile pe care le-am făcut despre Silviu Dragomir, mă gândesc aici la „Istoria dezrobirii religioase a românilor ardeleni din sec. al XVIII-lea”, la „Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu”, această ediție despre Avram Iancu, toate aceste ediții plus o alta, pe care am realizat-o dimpreună cu dl președinte al Academiei Române, „Silviu Dragomir și Dosarul Diplomei cavalerilor ioaniți”, am încercat să reconstitui și atelierul istoricului, adică această parte de muncă mai puțin vizibilă, să zicem, în care el și-a adunat sursele, a făcut analize critice, a încercat să tipărească lucrările. Din cele trei sau patru ediții pe care le-a făcut, doar două a reușit să le tipărească în perioada vieții sale, respectiv în perioada regimului comunist. Este vorba de ediția despre „Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice” și ediția lui care a apărut în 1920 respectiv în 1930 despre „Istoria dezrobirii”. Celelalte două lucrări, „Avram Iancu”, respectiv „Dosarul Diplomei cavalerilor ioaniți. Studiu critic” n-a reușit să le tipărească, din cauza implicațiilor de tip ideologic ale cenzurii epocii care nu accepta punctele de vedere cu care istoricul venea în spațiul public.

De aceea, este foarte bine pentru tânăra generație să înțeleagă că, în perioada unui regim totalitar, istoricul nu întotdeauna poate să scrie ceea ce crede el că este adevărul și cum crede că trebuie să fie adevărul, fiindcă sunt o serie de rigori din punct de vedere ideologic. Și, din perspectiva aceasta, istoricul Silviu Dragomir și opera sa ne apar ca un tot unitar, istoricul s-a bătut pentru fiecare adevăr istoric, ca să intre în circuitul științific al epocii. În unele cazuri a reușit, în cazul lucrării „Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu” unde, în 1959, pentru întâia oară, în spațiul public din România se spunea că românii sunt urmașii romanilor și că poporul și limba română s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre. La fel s-a întâmplat și cu „Avram Iancu”, nici aici istoricul nu a reușit să convingă autoritățile din epocă de faptul că a existat o Revoluție, că românii nu s-au aliat cu regimul de la Viena și au luptat împotriva Revoluției maghiare și că altele au fost motivele pentru care românii conduși de Avram Iancu au încercat să-și apere identitatea națională în timpul Revoluției de la 1848. Până la urmă, timpul a așezat toate aceste lucruri în matca lor firească, lucrarea a apărut, e adevărat, în 1965, cu mici intervenții ale cenzurii din epocă și, iată, acum am reușit, în anul 2022, la 60 de ani de la moartea istoricului Silviu Dragomir și la o cifră rotundă de la trecerea la cele veșnice a Craiului Munților, să facem această ediție completă care a apărut la editura Școala Ardeleană. În concluzie, la întrebarea pe care mi-ați adresat-o, rămâne tenacitatea istoricului de a-și urmări meseria, de a și-o respecta, de a nu face compromisuri cu politicul, cu ideologicul din epocă, chiar dacă uneori, în cazul „Diplomei cavalerilor ioaniți”, acest hipercriticism poate să te ducă spre drumuri înfundate și să contești o serie de documente fundamentale ale istoriei medievale românești.

S-a discutat și în cadrul lansării, cartea nu se adresează strict studenților la Istorie, ca atare și limbajul este unul destul de accesibil, pentru publicul larg.

Ca mulți istorici interbelici, Silviu Dragomir a avut șansa de a avea un mare talent, de a scrie foarte frumos. Lucrarea se citește cu multă ușurință, este asemenea unui roman istoric, cu ghilimelele de rigoare, este scris într-o manieră antrenantă, pasionantă. Avram Iancu este prezentat într-o lumină favorabilă dar, în același timp, în contextul politic, ideologic al epocii. Sunt prezentate și trăirile sale intense, dramele pe care le-a trăit în momentul în care a constatat că autoritățile imperiale nu și-au respectat cuvântul dat lui și moților din Apuseni. Din punctul acesta de vedere, lucrarea este accesibilă și, din punct de vedere științific, multe din concluziile la care a ajuns Silviu Dragomir în monografia din 1962-65 se verifică și astăzi. Frazele nu sunt foarte lungi, este un stil foarte apropiat de cel al istoricului David Prodan, sunt fraze frumos construite, percutante, cu impact la public, ai impresia că sub ochii tăi se derulează întreaga mișcare revoluționară din Transilvania din zona Apusenilor de la 1848.

Cred că publicul tânăr este interesat, problema este la noi, la profesorii de istorie, în ce măsură reușim să-i atragem pe tineri înspre istorie. De exemplu, la Oradea, noi am organizat anul trecut trei manifestări științifice, una la Muzeul Țării Crișurilor, care s-a bucurat de sprijinul Consiliului Județean, ce a alocat fonduri pentru tipărirea și dăruirea a 500 de exemplare cu titlu gratuit elevilor de liceu. De asemenea, am făcut o altă manifestare la Universitatea din Oradea, de această dată pentru studenți, unde, cu sprijinul Episcopiei greco-catolice, au fost distribuite 300 de exemplare gratuite. Și o altă activitate, în municipiul Marghita, la Casa de Cultură, unde, cu sprijinul Primăriei Marghita, s-au oferit 200 de exemplare elevilor celor două licee din oraș. Cele trei săli au fost arhipline, la universitate au fost peste 300 de participanți, la muzeu, peste 150, la Casa de Cultură, în jur de 100-150 de participanți. Deci, faptul că vin atât de mulți tineri din proprie inițiativă este o dovadă că există un nivel de așteptare din partea lor pentru lucrări de istorie reprezentative.

Proiectul „Silviu Dragomir” va continua și cu alte titluri în viitor.

Noi încercăm să ducem mai departe acest proiect editorial, avem în vedere să scoatem o ediție a acelui manuscris care se găsește în Biblioteca Academiei Române al lui Silviu Dragomir despre „Diploma cavalerilor ioaniți și implicațiile sale. Studiu critic”. Ne gândim să facem o ediție completă și un tiraj mai mare al lucrării lui Silviu Dragomir despre „Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu”, deoarece la Deva există și varianta în limba franceză a acestei lucrări, care nu a mai fost tipărită din varii motive, tot de ordin ideologic. Și aici, în această ediție, să ne reîntoarcem, așa cum am făcut și la monografia Avram Iancu, la varianta manuscrisă, așa cum a gândit-o Silviu Dragomir, inclusiv să modificăm titlul lucrării, să nu apară „vlahii”, ci „Românii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu”. Și acolo, în epocă, cenzorii au modificat o serie de elemente din lucrarea manuscrisă, încercând să le pună în acord cu contextul politic și ideologic din România momentului.

Iulia GHIDIU

Foto Dan Bodea