Înviați! Nu suntem destinați morții, ci Vieții!

Acest timp de pandemie este, pentru întreaga lume, o întâlnire zilnică între viață și moarte. Pentru noi, creștinii ultimul cuvânt îl are întotdeauna Viața. Este ceea ce ne învață și episodul despre învierea fiului văduvei din Nain, din Evanghelia de la Luca (Lc 7,11-16), prin care Isus dorește să ne transmită tuturor mesajul vieții: „Învie! Ridică-te, căci nu ești rânduit spre moarte, ci spre Viață!”.

În acest fragment Isus se află într-o cetate situată la 8 km de Nazaret și este înconjurat de ucenicii săi și de o mare mulțime. Această comunitate, avându-L în centrul ei pe Isus și pe apostoli – care reprezintă o imagine simbolică a Bisericii ce are în mijlocul ei Cuvântul vieții, pe Cel care a spus: „Eu sunt învierea și viața” (Io 11,25) – este „Comunitatea vieții”. La intrarea în cetate, „Comunitatea vieții” se întâlnește cu o altă comunitate, cu o familie unită în compasiune din caritate față de o văduvă care și-a pierdut unicul fiu. Această comunitate privește acum cu tristețe spre catafalc, având în fața „ochilor sufletului” imaginea morții. Acolo, la intrarea în cetate se întâlnește, simbolic, viața și moartea. Viața, simbolizată de Isus și cei din jurul Său, iar moartea, de cei uniți în jurul catafalcului. Asistăm, de fapt, la momentul de „confruntare” dintre viață și moarte, care se încheie cu victoria vieții.

Isus se apropie, „intră” în comunitatea morții și se atinge de sicriu. Lui nu Îi este frică de moarte. Are curajul să pună mâna pe sicriu, acceptă să devină „impur”, după legea iudaică, pentru că El a venit să se „impurifice” luând asupra Sa păcatele și moartea noastră pentru a ne dărui Viața.

Ne întrebăm, care este momentul victoriei vieții asupra morții? Este acela în care Isus poruncește: „Tinere, ție îți zic, Învie! Ridică-te!” (cf. Lc 7, 14). Dar, oare, mama tânărului n-ar fi putut striga, chiar de o mie de ori, acest cuvânt: „învie”? Și, probabil, l-a și rostit în disperarea ei… Însă, acest cuvânt, rostit de Isus are puterea Cuvântului creator care a spus: „«Să fie lumină!». Și a fost lumină” (Gen 1,3), este puterea Cuvântului lui Dumnezeu care, atunci când este pronunțat, împlinește ceea ce exprimă, devine poruncă pentru întreaga creațiune, văzută și nevăzută.

În fața sicriului fiului văduvei, această putere a Cuvântului este dătătoare de Viață. Tânărul se ridică și începe să vorbească. Miracolul vieții s-a împlinit și comunitatea este acum unită în teamă reverențială față de acest miracol al lui Dumnezeu și puterea Sa de a învia morții. Întreaga mulțime Îl laudă pe Dumnezeu mulțumindu-I că „un mare proroc a cercetat poporul său”. Astfel, după Cuvântul lui Isus și învierea tânărului, cei care mai înainte erau uniți în suferință, plângând alături de femeia văduvă, se vor uni în bucurie și laudă adusă lui Dumnezeu.

Vedem cum, întâlnirea dintre comunitatea unită în suferință în fața morții cu comunitatea vieții, prin Cuvântul lui Isus, transformă și prima comunitate într-o comunitate a vieții, o comunitate de laudă adusă lui Dumnezeu. Aceasta este Biserica!

Iată de ce trebuie să mergem la biserică! Pentru că acolo pătrundem în „comunitatea vieții”, ascultând Cuvântul dătător de viață și participând la bucuria Învierii lui Hristos pe masa Sfântului Altar și în sufletele noastre. Chiar dacă, în aceste zile, suntem uneori tulburați de gândul morții din cauza spectrului pandemiei, să știm întotdeauna că, în lupta aceasta, ultimul cuvânt îl are Viața și nu moartea, chiar dacă va trebui să trecem prin moarte pentru a ajunge la Viață.

Paradoxal, atunci când se află în fața morții, omul își pune mai profund problema vieții, își face o examinare a întregii vieți, întrebându-se: cum a utilizat timpul vieții?

Aici, pe pământ, cel mai prețios ideal al omului este viața, întreținerea și ocrotirea ei. Însă, pentru noi, creștinii, mai presus de acest ideal, limitat în timp, se află Viața veșnică, mântuirea sufletului.

Cine ne ajută să înțelegem că, de fapt, nu trebuie să ne temem de moarte, ci mai degrabă de irosirea timpului vieții? Ne învață martirii și mărturisitorii pentru credință, care au înțeles că iubirea față de Dumnezeu este Adevărul și Binele suprem la care nu se poate renunța, chiar cu prețul vieții. Ei L-au iubit atât de mult pe Dumnezeu, încât I-au jertfit chiar și viața lor. Acesta este exemplul pe care ni l-au oferit prin viața lor: credința lor, a fost izvorul Vieții lor, așa cum adeseori repeta Fericitul Cardinal Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră!”.

În această societate ajunsă în pragul confuziei generale în fața extinderii umbrei morții, „sănătatea” familiei joacă un rol esențial, pentru că aceasta este celula fundamentală a Bisericii și a societății, este instituția unde izvorăște, crește și este ocrotită viața. Acum, când suntem siliți să stăm mai mult acasă iar activitățile didactice se fac online, familiile au marea responsabilitate a educației și formării noilor generații ce vor constitui viitorul societății, pentru că familia rămâne „școala iubirii, școala rugăciunii și școala vieții”.

Să ne amintim că rugăciunea este arma noastră în lupta care se dă împotriva pandemiei. În particular în această lună, octombrie, să recităm cu evlavie rugăciunea Rozariului Preasfintei Fecioare Maria. Isus ne spune și astăzi: „unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Mt 18, 20). Atunci când familia este unită în rugăciune, ea devine o comunitate a vieții, avându-L pe Hristos Înviat în mijlocul ei. De aceea, să nu uităm că nu suntem singuri, Hristos este cu noi, Măicuța Sfântă ne ajută, iar Fericiții Episcopi martiri, împreună cu toți sfinții, mijlocesc pentru noi.

În acest timp, în care societatea se află în stare de alertă, să utilizăm strategia din vremurile persecuției creștinilor, și anume, să ne unim în nuclee mici și foarte puternice de credință, să nu ne lăsăm purtați de gânduri de disperare sau descurajare în fața imaginii morții, ci să ne încurajăm unii pe alții, să ne rugăm unii pentru alții, să ne unim în familii în jurul Bisericii, pentru a deveni „comunități ale Vieții” în care să răsune cu putere Cuvântul lui Isus: „Ție îți spun: Învie!”.

† Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop de Cluj-Gherla

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut