Investiție de 14,8 milioane lei la Poșta din Cluj

Poşta Română a anunțat că demarează un vast proces investiţional pentru modernizare şi digitalizare, unul dintre obiective vizând achiziţionarea unei linii de sortare automatizată la Centrul de Tranzit Cluj.

Până la finalul acestui an, Poşta Română va achiziţiona o linie de sortare automatizată la Centrul de Tranzit Cluj, pentru creşterea eficienţei pe lanţul de distribuţie şi livrare. Investiţia, care se ridică la 14,8 milioane lei, vizează creşterea capacităţii de procesare a volumelor poştale, reducerea gradului de eroare umană, dar şi reducerea timpilor de livrare.

Altă investiție se referă la înfiinţarea Centrul de Tranzit Bucureşti Nord-Otopeni (93,5 milioane lei), care va duce la creşterea operabilităţii, sporirea vitezei de prelucrare a volumului de trimiteri, reducerea timpilor de livrare şi creşterea cifrei de afaceri a companiei.

Până în 2023, Poşta Română va implementa un sistem informatic integrat şi centralizat, și un nou sistem informatic de gestiune care va înlocui modulele din aplicaţiile utilizate în prezent pentru domeniile economic, comercial, resurse umane, imobiliar, parc auto şi operaţional. De asemenea, urmează achiziţii specifice componentelor hardware şi software, bugetul total pentru aceste proiecte fiind de 128,3 milioane lei.

De asemenea, compania se află în discuţii cu reprezentanţii Grupului Băncii Mondiale şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice, pentru a beneficia de asistenţă tehnică în vederea pregătirii pentru rolul de vehicul de implementare al unui program naţional de creştere a gradului de incluziune financiară a populaţiei României, în special din zonele rural şi mic-urban, fără acces la minime servicii financiare. Un pas va fi autorizarea Poştei Române ca instituţie de plată pentru crearea birourilor financiare şi punerea la dispoziţia cetăţenilor a conturilor poştale, pentru a beneficia de o gamă largă de servicii financiare, integrate într-o singură soluţie software. Ulterior, va fi facută trecerea de la conturi poştale, la conturi bancare.

Poşta are în vedere şi dezvoltarea unor politici noi cu implementare în perioada 2021-2024, printre care Politica de digitalizare a societăţii rurale şi mic-urbane din România în complementaritate cu politica de incluziune financiară a companiei, Politica de decarbonizare prin Programul Poşta Verde care implică schimbarea flotei auto a companiei cu o flotă electrică şi înfiinţarea unei reţele naţionale de staţii publice de reîncărcare pentru autovehicule electrice/hibrid, Politica de mobilitate urbană pentru optimizarea sistemului logistic de sortare şi distribuţie a mărfurilor, care să asigure livrarea commenzilor la domiciliul/sediul clientului, precum și Politica în domeniul cercetării-inovării, care vizează realizarea unui proces de automatizare, prin RPA Automation (scanare coduri de bare) şi Inteligenţă Artificială – optimizarea traseelor făcute de maşini, trasee de transport pentru curier, algoritmi de machine learning, aplicaţii pentru optimizarea traseelor de curierat.

Începând cu anul 2020, compania a intrat într-un proces de modernizare şi a demarat investiţii pentru dezvoltarea şi optimizarea serviciilor oferite, o mare parte dintre acestea beneficiind de finanţare printr-un credit de 200 milioane lei, de la EximBank, dar şi prin bugetare proprie sau accesare de fonduri ne/rambursabile.

Programele de investiţii pentru perioada 2020-2025 au fost prezentate de Horia Grigorescu – directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română şi Ciprian Teleman – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut