Între Sfântul Nectarie și Sfântul Hristofor, cărarea Credinței

Îți trebuie multă putere, dar și mai multă credință, ca, după 10 ani de îngrijit bolnavi în cele mai cumplite faze ale unor boli terminale, adulți, și de coordonat activitatea unui centru de îngrijiri paliative pentru „oameni mari”, să îți iei responsabilitatea de a construi un astfel de centru și pentru copiii cu boli grave în stadii avansate, pentru ca aceștia „să fie asistați profesionist, într-un mediu cât mai familial”.

Îți trebuie multă putere, dar și mai multă credință, ca, în timpul în care te ocupi deja de bolnavii adulți cei mai bolnavi dintre bolnavi, să mai și umbli și să bați, șapte ani la rând, la toate porțile pentru o bucată de pământ pe care să mai construiești un spital nu pentru tine, nu pentru ai tăi, ci pentru copiii, și ei, cei mai bolnavi dintre bolnavi.

După șapte ani de – poate – probă a răbdării, a smereniei, a iubirii de semeni, dar mai ales a credinței părintelui Bogdan Chiorean că, la „împlinirea vremii”, va veni răspunsul mult-așteptat, doi sfinți protectori și-au dat mâna pentru o oferi alinare în suferință nu doar mai-vârstnicilor, ci și celor pentru care viața – poate abia începută – se vrea continuată, atât cât va mai fi, în demnitate și, mai ales, sub semnul dragostei. Altfel spus, la Cluj, alături de Centrul de Îngrijiri Paliative (pentru adulți) „Sf. Nectarie”, va funcționa (dacă și noi ne vom da concursul!), un centru – „Sf. Hristofor” – de îngrijiri paliative destinat copiilor.

Despre acest proiect, dar și despre ce a însemnat anul 2022… între „Sf. Nectarie” și „Sf. Hristofor” l-am invitat să ne vorbească, astăzi, așa cum era și firesc, pe directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” și inițiatorul proiectului destinat copiilor, părintele Bogdan CHIOREAN.

– Anul trecut, pe vremea asta, îmi spuneați că, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, foarte mulți aparținători au ales să-și țină bolnavii terminali acasă. Care a fost situația în 2022?

– S-a schimbat tare mult, în bine. Chiar dacă în prima parte a anului încă au mai fost niște valuri ale pandemiei, totuși, oamenii au înțeles că dacă se protejează, dacă respectă câteva măsuri elementare de igienă, într-o instituție spitalicească șederea bolnavilor poate să fie una sigură. Așadar, încă din primele luni ale anului am fost iarăși la capacitate maximă. Tot anul a fost la fel. Ba, mai mult, lista de așteptare, care tot mai sper că va devenit cumva mai lejeră, e tot mai aglomerată și așa a fost tot anul. Aglomerată, în sensul în care am avut, în cursul acestui an, 165 de oameni pe lista de așteptare. Din acești 165, cred că doar 30 la sută au reușit să ajungă în timp util la noi.

– Ceilalți, aflați pe lista de așteptare, bănuiesc că au decedat, până să le vină rândul…

– Da, au decedat acasă. Și lucrurile sunt foarte diferite acasă, față de aici. Chiar dacă noi nu dăm nici viață în plus, nici zile, nici sănătate, într-un fel e finalul unui bolnav terminal oncologic într-o instituție specializată, care cu asta se ocupă, și în alt fel este acasă, la domiciliu, unde, chiar și cu asistența aceasta de urgență sau poate este cineva din familie specializat, lucrurile sunt foarte, foarte dificil de făcut.

Din acești 165 de oameni care erau la vremea respectivă pe listă, am încercat să ajungă la noi în principal pacienții oncologici cu dureri necontrolate. Din nefericire, asta e o mare, mare problemă a țării noastre, că tare mulți pacienți incurabili au dureri necontrolate. Or, nu ar trebui, în contextul în care medicația există, e ușor de administrat. Sigur, trebuie să știi cum, ca să fie fără efecte adverse majore, dar totuși durerea necontrolată rămâne o problemă foarte, foarte mare și total neacoperită.

– Ați mai spus asta și cu mulți ani în urmă și se pare că ați spus degeaba…

– Sunt foarte multe aspecte care concură la povestea asta și în primul rând mă gândesc la miturile care circulă legat de opioide. Cred că dacă am întreba 100 de oameni de pe stradă când se administrează morfina, toți ne-ar spune că atunci când pacientul nu mai are multe zile de trăit. Sau, din nefericire, poate și dacă întrebăm foarte mulți medici, s-ar putea să avem același răspuns. Și apoi, dincolo de miturile astea fiziologice sau farmaceutice legate de medicația opioidă, mai sunt, tot mituri, legat de anumite probleme legislative – că n-ai avea voie să prescrii medicație opioidă, or legea e foarte bine făcută și permite oricărui medic, indiferent de specializare, să prescrie aceste medicamente. Sigur, cu condiția ca terapia să fie justificată.

– Câți pacienți ați avut în 2022, internați la Centrul „Sfântul Nectarie”?

– Am avut aproximativ 710 pacienți, procent bărbați-femei aproape egal de data asta. De obicei aveam mai multe femei, cu aproximativ 10 procente.

– Cel mai în vârstă și cel mai tânăr…?

– Cel mai tânăr 31, cel mai în vârstă 96 de ani.

– Aproape în fiecare an aveți câte un pacient care depășește vârsta de 90 de ani…

– Da, avem chiar mai mulți care au trecut de 90 de ani. În principal sunt pacienți cu multe comorbidități, cu patologii oncologice la care se asociază și toate aceste probleme neurologice specifice vârstei – accidente vasculare, demență, Alzheimer, în stadii diverse.

– Dintre cei tineri și cei mai în vârstă, care își acceptă mai ușor boala și destinul?

– Am fi tentați, dacă nu am vedea lucrurile în practică, să zicem că cei în vârstă își acceptă mai ușor destinul, dar, așa cum, dacă nu mă înșel, Seneca zicea, nimeni nu e într-atât de bătrân încât să nu își mai dorească, pe bună dreptate, încă o zi de viață.

Am întâlnit situații și situații. Am întâlnit oameni la 90 și ceva de ani care nu acceptau că e un final, un capăt al unui drum și, la fel, am întâlnit pacienți tineri care aveau o atitudine opusă. Îmi amintesc, adesea, de unul dintre ei, de 40 și ceva de ani, care avea și trei copii acasă și care spunea că dacă el nu avea boala asta în stadiu terminal, nu putea să prețuiască nimic din viață, nu înțelegea nimic. Așadar, cred că nici nu ține de vârstă, ci e un mod de a gândi, de a vedea, de a înțelege lucrurile.

– Ce a fost cel mai greu în 2022 la „Sfântul Nectarie”?

– Din nefericire, partea de resurse financiare. În contextul în care știm cu toții că în 2022 costurile majorității produselor și serviciilor au explodat, a fost tare dificil să păstrăm serviciile gratuite. Nici donațiile și sponsorizările nu au mai avut aceeași valoare. Sigur că donația, prin definiție, are un caracter întâmplător și imprevizibil și nu poți să îți faci un plan de management pe anul următor pe baza donațiilor și a sponsorizărilor, dar am simțit în ultimul an că ele sunt la un nivel mult, mult, mult mai scăzut, poate sub 50 la sută față de anii anteriori, tot în contextul creșterilor extraordinare de prețuri

– Cine v-a a ajutat anul acesta să puteți funcționa?

– N-am primit un ajutor consistent de nicăieri, ci ne-am descurcat dintr-un, să zicem, surplus acumulat de-a lungul celor 10 ani de funcționare. Până acum doi ani am fost un pic, cât de cât, pe plus; plusuri mai mici, dar de-a lungul timpului s-a pus, atât cât s-a putut, ban lângă ban și a mai rămas ceva. Așadar, anul acesta am reușit să funcționăm sub forma asta. Sperăm să fie cumva și anul viitor.

– Anul trecut spuneați că v-au plecat 12 persoane dintre angajații Centrului. Au plecat dintre angajați și în 2022?

– Și în acest an am avut șase persoane care au plecat.

– Tot din motive legate de salarii?

– În principal da și parțial și dintr-un alt motiv, acela al unei munci destul de, sau într-un mod evident angoasantă pentru cineva care poate este mai sensibil sau, știu eu, poate a avut experiențe în familie cu bolnavii oncologici și atunci munca într-o astfel de instituție – pare, poate, paradoxal! -, nu e tocmai recomandată.

– În ce măsură ați reușit să acoperiți această lipsă de personal?

– Am găsit oameni dornici să vină, și chiar la timp. Nu am avut sincope în managerierea resursei umane. Sigur că ne-am dori ca oamenii să fie mai stabili. În îngrijirile paliative resursa umană e poate 95% din toată… povestea. Nu-i vorba aici de aparaturi sofisticate, ci de îngrijire, și atunci resursa umană este esențială.

– Studenții de la Medicină continuă să facă practică la Centrul „Sf. Nectarie”?

– Da, stagiile, lucrările practice la îngrijiri paliative se desfășoară în cadrul centrului nostru și e o provocare și pentru noi, fiindcă, intrând în acest circuit universitar, cumva faptul ăsta te provoacă să fii mai atent nu neapărat la grija față de pacient, care exista și înainte, ci la partea asta de cercetare științifică, didactică, ceea ce crește calitatea actului medical, în general.

– Anul trecut îmi spuneați, referitor la acești studenți, că o surpriză pentru dvs a fost faptul că „în anul 6 la Medicină generală, fiind, imediat doctori, foarte bine pregătiți pe partea medicală, aveau în schimb lacune, uneori destul de serioase în ceea ce privește relația medic-pacient”. În ce măsură acest aspect s-a îmbunătățit?

– Din nefericire, ce se întâmplă? Noi numai studenți de anul 6 Medicină generală avem. Adică, în fiecare an ei își fac stagiile la noi și apoi termină. Nu-i mai vedem anul viitor, să-i vedem, cumva, în dinamică, să ne facem o idee dacă e mai bine sau e la fel sau e mai rău. Cei care au venit anul acesta probabil că au auzit și de la colegii lor, căci, știți, între studenți merge vorba: „Oare la materia respectivă ce pretenții sunt, cum sunt?” Și, dacă la nivel de comunicare nu s-au schimbat mult lucrurile, cel puțin la nivel de abordare complexă a pacientului, complexă și completă în același timp, am avut, să zic așa, surprize plăcute. Adică, pun foarte mult preț, sau poate nu că neapărat foarte mult preț, dar oricum, se interesează tare mult și de nevoile spirituale, psihologice, sociale ale pacientului și înțeleg că, deși pacientul se adresează medicului preponderent pentru o patologie… fizică, totuși suferința lui este una totală, care implică și alte aspecte de care medicul trebuie să țină cont, dacă vrea să aibă succes. Altminteri, te poți trezi că, apropo de opioide, ajungi să tratezi dureri sociale sau spirituale cu preparate opioide.

– Părinte, care au fost cele mai mari satisfacții pentru dumneavoastră în 2022? Cele mai mari bucurii și împliniri?

– Faptul că am reușit, o dată, să recondiționăm întreaga fațadă a clădirii Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”. Apoi, faptul că am reușit să amenajăm încă 8 locuri în 5 saloane, care sunt în curs de autorizare și sperăm ca până în primăvară să fie și funcționale. Sunt dotate cu tot ceea ce e nevoie, doar actele lipsesc pentru moment. Apoi, faptul că am reușit să primim acest teren în vecinătatea Centrului „Sf. Nectarie”, pentru că vă spuneam de acea listă de așteptare, lungă, care tare mi-aș dori să nu mai existe niciodată și ca fiecare om care își dorește să aibă un apus mai… strălucitor, să poată să îl aibă fără atâtea condiții și atâtea criterii de prioritizare. Și, nu în ultimul rând, faptul că, așa cum știți, s-a pus piatra de temelie la Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, un alt proiect al nostru, atâta de vechi, de care tare ne-am bucurat că, iată, anul ăsta am început să îl punem la punct.

– În ce stadiu sunteți cu acest din urmă proiect?

– A fost definitivat proiectul de arhitectură și începem să obținem avize de la diverse instituții pentru a depune actele în vederea autorizării construcției. La fel, sperăm ca din primăvară să pornim propriu-zis construcția. Nu în ultimul rând, am obținut, printr-un proiect, un număr scurt prin care să poată oamenii să doneze recurent 2 euro pe lună printr-un SMS.

– În ceea ce privește extinderea centrului pentru adulți, ce ne puteți spune?

– Avem și aici un proiect și sperăm ca tot de anul viitor să îl punem în practică.

– Ce nevoi aveți la acest moment și cum anume puteți fi ajutați?

– Cea mai mare nevoie la ora actuală e nevoia de fonduri. Sigur că banii sunt puțini, nevoi sunt multe, dar repet, în proiectul acesta, cu acei doi euro recurenți, doi euro donați lunar, chiar dacă pentru noi, fiecare, nu pare o sumă fantastică, dacă se adună foarte mulți donatori lucrurile se pot mișca, pentru că, sigur, e o probă de curaj să începi să construiești în contextul socio-economic actual.

– În afară de extinderea centrului pentru adulți și construcția clădirii Centrului de îngrijiri paliative pediatrice, ce alte proiecte mai aveți pentru 2023?

– Sperăm să le împlinim pe acestea. Sigur că o altă piatră de încercare va fi acreditarea spitalului, pe care o s-o avem în luna februarie sau martie a anului viitor, iarăși o activitate foarte cronofagă, în contextul în care suntem tare, tare puțini oameni care să suplinim lipsa unui jurist, a unui informatician, a unui statistician, a unui director economic, a unui director medical… Adică, suntem puțini oameni care să facem munca multora, pentru ca să nu existe presiuni financiare pe pacienți.

– Dumnezeu să vă ajute să duceți mai departe ceea ce ați început și, mai ales, să vedem cât mai repede ridicat acel centru de îngrijiri paliative pediatrice pe care l-ați dorit, la Cluj, deja de peste 7 ani!

***

Reamintim, pentru cei care vor dori să sprijine financiar acest proiect, conturile destinate construirii centrului de îngrijiri paliative pediatrice:

Asociația „Sfântul Nectarie” Cluj:
lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105;
euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103.
De asemeni, oricine poate dona 2 euro/lunar, trimițând un SMS cu textul JOY la 8845.

M. TRIPON