Interviu cu arhitectul Ionel Vitoc, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca

„Orașul este cel care întrunește toate calitățile de locuire și de dezvoltare culturală a unei comunități”

Cu prilejul aniversării celor 82 de ani, am stat de vorbă cu Ionel Vitoc, arhitect recunoscut, iubitor și susținător al culturii, fondatorul Fundației Culturale „Carpatica” și al revistei de cultură urbană „Orașul” și, de curând, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. O discuție extrem de plăcută, suscitând interesul pentru proiectele viitoare în materie de cultură găzduite de centrul „Casa Artelor”.

Vi s-a acordat recent titlul de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. Încep prin a vă întreba cum vă simțiți în această postură, de a fi, așadar, recunoscut oficial în această calitate, o încununare a întregii dvs. contribuții la susținerea și promovarea culturii clujene?

Pur și simplu mă copleșește. Pe parcursul întregii vieți petrecute la Cluj, niciodată nu m-am gândit să muncesc pentru ceva, pentru un titlu anume. Aceste recompense au venit pe parcurs, din partea unor societăți, din partea unor organe administrative, din partea Bisericii, din partea Academiei. Cei din jurul meu spun că meritam. Poate. Și alții o merită. În primul rând cetățenii orașului sunt aceia care onorează orașul, întreaga urbe.

„Eu m-am format în viața culturală, fac parte din ea. Meseria mea face parte din cultură. ”

Sunteți de profesie arhitect. Ce v-a determinat, totuși, să vă implicați în susținerea actului artistic și cultural?

Chiar din anii liceului am fost foarte atras de literatură. Citeam foarte mult și participam la concursurile „Iubești cartea”. De câte ori participam, câștigam premiul întâi, rareori premiul al doilea. Era o stimulare a elevilor pentru a citi, pentru a cunoaște literatură, literatura clasică românească și literatura universală. Pe finalul liceului, am încercat să scot o foaie literară și am format un cerc literar, intenționând ca ulterior să urmez Facultatea de Filosofie. N-a fost să fie așa, pentru că mama m-a deturnat. S-a întâlnit cu un profesor de-al meu din liceu, care i-a spus să mă dea la Arhitectură, eu fiind foarte talentat la desen. Și așa am ajuns să urmez această cale lungă, o cale pregătitoare de 9 ani. Permanent, și în acea perioadă, am fost preocupat de literatură, de cinematografie, de sport, de toate lucrurile care alcătuiesc un complex foarte util în formarea unui om, a caracterului său. Aveam un grup de prieteni, mergeam la teatru, la aproape toate premierele din București, la cele din provincie, la concertele simfonice, la operă, la operetă. Marțea, participam la reuniunile cenaclului Labiș, i-am cunoscut pe marii noștri poeți în perioada de formare și de lansare. Am trăit alături de ei. În atelierul nașului meu de căsătorie, sculptorul Alexandru Deacu, mă întâlneam cu mulți artiști plastici. Toate acestea au fost experiențe care, ulterior, s-au regăsit în preocupările mele de la Sibiu, unde am fost, din nou, în mijlocul artiștilor. Eram nelipsit de la festivalul de jazz care se organiza la Sibiu. Aici am organizat pentru prima dată o tabără de ceramică urbană, monumentală. Am invitat artiști din toată țara, le-am asigurat toate condițiile, au lucrat cu o plăcere deosebită. Practic, eu m-am format în viața culturală, fac parte din ea. O trăiesc. Dacă nu veneam la Cluj și aș fi ajuns în alt oraș, eu eram același, trăiam prin cultură, prin meseria mea și prin cultură. Meseria mea face parte din cultură. Pentru că dacă o punem la limita dintre cele două, știință și cultură, ea este mai mult cultură. Am făcut-o cu mare plăcere, tot timpul am fost inovator, am venit cu soluții.

Promovați talentele artistice, inclusiv pe tineri. Ce ar fi de spus despre ei?

Acești tineri în mijlocul cărora suntem tot mai puțini, cei din generația mea mă refer, sunt tot la fel de fervenți cum am fost noi– dacă nu chiar mai mult. Tineretul din zilele noastre trebuie să recunoaștem că se confruntă cu aceleași lucruri, pe de-o parte, dar în alt context, cu alt fundal de cunoștințe. Valorificarea timpului este alta. Rezultatul muncii acestui tineret îl vom vedea mai încolo. România a făcut acest salt enorm după 1989, dintr-un sistem centralizat cu concept unic într-o zonă a conceptului deschis, unde se poate aproape orice. În revista „Orașul” pe care am fondat-o am avut una sau mai multe pagini pentru tineret. Poezie, proză, pictură șamd. Ulterior, am declanșat Tabăra de artă de la Vălenii Șomcutei unde am promovat ideea de a ne cunoaște mediul în care trăim prin pictură, prin desen. Am organizat 11 ediții. A fost o efervescență extraordinară, a mers vestea peste tot, am avut copii atât din țară, cât și din străinătate, care au avut tangență cu România (SUA, Canada, Franța, Germania, Rusia).

De ce tocmai la Vălenii Șomcutei?

Vălenii Șomcutei este satul mamei mele, unde ne-am construit o casă și unde am simțit că trebuie să fac ceva pentru acea comunitate. Și am și făcut. Tot satul a mișcat pentru această acțiune. Am continuat taberele inclusiv în perioada pandemiei însă numai pentru adulți, pentru profesioniști, cu măsurile de protecție impuse. Între timp, am cunoscut tineret sub diferite forme, pe actorul păpușar Florin Suciu. L-am invitat la Văleni pentru a face actorie cu copiii din tabără. Le-am invitat pe actrițele Melania Ursu, Elena Ivanca. Am avut și pictori de renume, Nimigeanu, Cioca, Crăciun, profesori de muzică, pe Constantin Râpă, percuționistul Mircea Ardelean, Mariana Simionescu, care au mulat acești copii, unii chiar au urmat domeniul muzical. S-a format un nucleu de creație extraordinar, de petrecere a timpului liber, până la urmă. Rămân amintiri de neuitat pentru acei copii.

Și la Casa Artelor din Cluj (Bulevardul Erorilor, nr. 16) promovați inițiativele tinerilor artiști.

Am oferit un spațiu trupei Magic Puppet și trupei Maidan. Acolo se pun bazele unui centru de teatru foarte bun. Toți sunt tineri, cu un talent deosebit, cu un spirit novator formidabil și mă bucur că asta se petrece cu sprijinul meu. Cu câțiva ani în urmă, am lansat ideea colaborării dintre generații și am format un ciclu, „Academia colaborării dintre generații”. Am organizat conferințe, întâlniri cu tinerii, cu oameni în vârstă, schimburi de idei. O vom duce mai departe.

Ce planuri aveți pentru 2023?

Acum lucrez la formarea unui centru permanent de creație la Vălenii Șomcutei. Am niște spații pe care le-am amenajat parțial, urmează să le definitivez în 2023, unde studenți de la arte plastice, de la teatru, de la arhitectură să se poată întruni acolo sub egida unor profesori, la colocvii profesionale și pentru a se forma în practică. Acest centru va fi dotat cu o bibliotecă deosebită, cu lucrările colaboratorilor mei de la revista Orașul. Vreau, de asemenea, să modelez spațiul de pe bulevardul Eroilor 16 pentru a fi mai eficient, mai generos, mai funcțional. Este, totuși, un spațiu redus.

Sunteți și artist fotograf.

În facultate am organizat cercuri literare, științifice, pe care le-am condus și la care am participat, devenind la un moment dat Președintele Asociației Artiștilor Fotografi Studenți la nivel național. Am avut numeroase expoziții de fotografie, participând la numeroase saloane naționale și internaționale, fie în mod individual, fie colectiv – Sofia, Grenoble, Beijing, Köln.

Pe lângă subiectele de cultură și artă, revista Orașul aduce în atenție o serie de problematici actuale, chestiuni de interes la nivel național și internațional cum este, de pildă, criza energetică.

Problemele legate de viața omului, a orășeanului, sunt absolut necesar a fi abordate. În cel mai recent număr sunt două articole ale inginerului Dan Drăghici despre energia din biomasă și energia solară. Am avut numeroase conferințe pe teme medicale, conferințe despre învățământ, probleme actuale. Asta îmi doresc, ca revista să fie mai pregnant axată pe astfel de probleme, ale noastre, la urma urmei. Am fost întrebat de multe ori de ce „revistă de cultură urbană”? Orașul este cel care, până în momentul de față, întrunește toate calitățile de locuire și de dezvoltare culturală a unei comunități. Satul poate să fie înțeles ca rădăcină, ca naștere a unor personalități, dar nu de a realiza un astfel de nucleu unde toți formează o cultură.

Orașul este o revistă complexă, deja cu tradiție.

57 de numere, urmează și altele. De la bun început, colectivul și colaboratorii revistei au fost de cea mai bună calitate. La această revistă au participat și participă activ opt academicieni, profesori universitari de la diferite catedre. Și asta mă mulțumește foarte mult, asta îmi dă satisfacția deplină.

„Revista trăiește prin dorința de a fi citită.”

Revista a obținut Distincția culturală a Academiei Române.

Da, anul trecut în decembrie, mă onorează. Uniunea Universităților Clujene și Uniunea Scriitorilor ne-au sprijinit în existența revistei, de asemenea Primăria ne-a onorat cu susținerea unora dintre proiecte. Sperăm că ne vom descurca și în viitor. Revista nu trăiește atât prin vânzare, cât prin dorința de a fi citită. Aș vrea să mulțumesc pe această cale unui colectiv de oameni deosebiți care au participat permanent la existența revistei, Ioan-Aurel Pop, Marius Porumb, Dumitru Protase, Radu Munteanu, Dafin Mureșeanu, Teodor Ardeleanu, Ioan Bolovan, Marcel Mureșeanu, Constantin Zărnescu, Horia Bădescu, Ion Cristofor, Constantin Cubleșan, Viorel Hodiș, Negoiță Lăptoiu, Teodor Mateescu, Virgil Mihaiu, Vasile Muscă, Ovidiu Pecican, Mircea Popa, Titu Popescu, Constantin Râpă, Adrian Țion, Valeriu Gheorghe Teodorescu, Nicolae Sabău, Sorin Vasilescu, Octavian Căpățână, Gheorghe Gheorghiade, George Albuț, Alexandru Ghișa. Nu pot să-i enumăr pe toți, aceștia au fost permanenți și le mulțumesc foarte mult pentru colaborare.

Iulia GHIDIU

Foto: Eugen Cojocaru