Întâlnire cu domnițe și cavaleri în „Tabăra medievală”

Proiectul „Tabăra medievală”, aflat la prima ediție, le-a oferit elevilor din ciclul primar și gimnazial de la Colegul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca ocazia de a intra, preț de câteva ore, în universul Evului Mediu.

La finalul săptămânii trecute, aceștia au asistat la demonstrații live de lupte cavalerești și au luat parte la atelierele de pictură, dans medieval și olărit, sub îndrumarea membrilor asociației „Istoria Vie”. Acțiunea s-a desfășurat în holul mare din fața sălii profesorale și în curtea mică a liceului.

Totodată, elevii din clasele participante, echipați corespunzător, au putut testa diferite instrumente și tehnici de luptă specifice Evului Mediu, precum duelul, tragerea cu arcul sau cu arbaleta, sub atenta supraveghere a organizatorilor. Copiii au văzut cum arăta vestimentația nobililor medievali și au putut încerca și ei diferite componente ale armurii – casca, mânușile, pălăria.

„Ideea mi-a venit în urmă cu două luni, eram la o lansare de carte și acolo l-am cunoscut pe Andrei Prian, el este coordonatorul asociației „Istoria Vie”, cea care a organizat activitatea aceasta la noi și împreună cu Andrei am gândit acest program, adaptat copiilor de școală primară și de gimnaziu. Prin acest proiect, în primul rând, am dorit să coborâm istoria din sala de clasă și să transformăm totul în ceva practic și util, am dorit să aducem istoria în fața elevilor noștri prin aceste ateliere pe care le-am gândit împreună. Este important pentru elevi să trăiască istoria, să vadă obiceiurile specifice Evului Mediu, să poată pune mâna pe o armură, pe o spadă, pe o sabie, să poată să tragă cu arcul sau arbaleta. Vom merge în continuare cu proiectul, chiar am gândit următoarea ediție. Conducerea instituției a fost foarte deschisă către această inițiativă”, a declarat pentru Făclia profesorul de istorie Gelu Fodor de la Colegiul Național „George Coșbuc”.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.