Înmormântarea națională a României

Deunăzi am depănat cu fostul mare internațional Dan Petrescu, în prezent antrenorul principal al campioanei României CFR Cluj, amintiri cu naționala care ne-a scos pe mulți în stradă, aici, la Cluj-Napoca, la locul binecunoscut, fântâna de la statuia lui Avram Iancu.

Am croșetat povești cu meciuri mari, cu rezultate la care astăzi nici nu îndrăznim să visăm. Victoriile cu Argentina, Columbia și Anglia nu sunt numai de pus în ramă, ci așezate la loc de cinste în muzeul aducerilor aminte. Au fost vremuri în care chiar merita să faci nopți albe, fiindcă Hagi, Petrescu, Popescu și ceilalți au făcut din naționala României o echipă de temut pentru orice adversar. Astăzi, nu cred că mai speriem nici formațiile liliputane ca San Marino, Andorra, Luxemburg, Insulele Feroe sau Gibraltar.

Aș vrea să fie glumă în proporție de 101%, dar nu e, ci o constatare tristă, de plâns în hohote, ca la înmormântare. Didi Prodan, cinstită să-i fie memoria, component al „Generației de Aur”, nu mai e ca să vadă în ce hal a ajuns moștenirea pe care el și colegii lui au lăsat-o.

Cum să știe de frica românilor tocmai Islanda, care la turneul final al Campionatului European din 2016 le-a scos fotbalul din cap tocmai celor care l-au inventat, perfizilor englezi. De ce să ne mirăm că norvegienii ne-au bătut la fundul gol, când Erling Haaland, vikingul născut în Anglia, la Leeds, care ne-a spart poarta de trei ori, este evaluat la 80 de milioane de euro astăzi (adică mai mult decât tot lotul României, cu tot cu maseur, șoferul de autocar și frizer), că mâine cota lui va exploda? De ce m-aș mira ca în această seară ai noștri pseudo-fotbaliști, cu aere de mari vedete, să o încaseze și de la austrieci? În fond, Austria nu e neica nimeni în acest sport, iar noi găsim scuze de vreo 20 de ani. Care sunt aceste scuze?

Că nu se investesc bani suficient de mulți (cât o fi însemnând mulți? / mă întreb fiindcă fotbalul, sportul privilegiat în țara noastră, primește cei mai mulți bani, în vreme ce alte discipline aduc rezultate cu burta goală), că centrele de copii și juniori sunt lăsate vraiște, jucătorii crescuți în propria pepinieră nu sunt promovați, ci așezați la o foarte lungă coadă de așteptare din cauza străinilor cumpărați din cimitirul de elefanți, aruncați ca măselele stricate de alte echipe și luați de buni în fotbalul românesc și, ceea ce chiar irtiă, plătiți ca niște emiri. Cel mai bun (ne)exemplu este Dinamo București, care are printre cele mai bune centre din țară, dacă nu chiar cel mai bun, dar la echipa de seniori sunt promovați tot felul de „pensionari” , ale căror calități au fost evaluate pe internet sau pe DVD-uri puse la dispoziție de impresari cu impresii.

Excepție face Viitorul Constanța. Revenind, atunci de ce să ne supărăm că în calitate de gazde ale turneului final al Campionatului European suntem în afara competiției continentale? Nu am de gând să vând consolări pe OLX, dar, ne place sau nu, atâta putem în acest moment. E un clișeu pe care îl servim de peste 20 de ani. Nu fiți surprinși pentru că nu arăt cu degetul (nu spun care) spre Federația Română de Fotbal, nici spre selecționerul Mirel Rădoi și nici spre jucători, ci îi învinuiesc pe membrii „Generației de Aur”, care ne-au obișnuit cu fructul din vârful copacului. Mânca-v-ar binele!

Cristian FOCȘANU