Impecabil!

Un concert simfonic se cere văzut și ascultat live. Un live care-ți dă dimensiunea exactă a atmosferei create de artiști și public, la care te raportezi de câte ori este nevoie, la care poți reveni pentru a face eventuale comparații.

Vineri, 3 martie, deși  a fost să fie o seară concurenței-premiera baletului ”Romeo și Julieta” la ON clujeană; Andre Rieu la BT Arena; ”Hamlet” la Teatrul Maghiar, ”Angajare de clovn” la Național-, concertul Filarmonicii Transilvania a avut parte de public și cunoscător, și fidel.

Cei prezenți nu au avut ce regreta. Plusul, pentru că vorbim despre un plus orchestral,  a venit din prezentarea lucrării ”Muzică liniștită” a compozitorului ucrainian Valentin Sîlvestrov, un necesar remember al tragediei prin care trece Ucraina de peste 1 an deja.

A doua lucrare propusă a fost Concertul pentru vioară în re major op 35 de Erich Korngold, solist Kocsis Tamas (Ungaria), concert ascultat de clujeni și în alte două interpretări, Cristina Goicea (în 2019) și Eugen Țichindelean (în 2018).

Este, fără doar și poate, unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară, între primele 10 chiar, alături de cele compuse de Beethoven, Sibelius, Ceaikovski, Brahms, Paganini 1, Mozart…Și nu neapărat pentru că în cele trei părți-Moderato nobile, Romanze, Allegro assai vivace-se regăsesc momente muzicale  din muzica sa de filme, în ordinea lor ”Another Day”, ”Anthony Adverse”, ”The Prince and the Pauper”, ci pentru virtuozitatea reclamată, dar și pentru controlul perfect al arcușului. Să nu uităm că avem în Korngold un maestru al orchestrației, o partitură care surprinde și impresionează prin contemporaneitatea limbajului muzical.

Violonistul Kocsis Tamas a fost la înălțime tehnic și muzical deopotrivă. Virtuozitatea, revin la ea, este elementul  care atrage și impune, care-l definește ca solist. Cum îl definesc și grija pentru frazare, vigoarea tușeului, arcuș incisiv, sonorități când calde, când penetrante, concepția unitară și cursivă asigurată op-ului printr-o foarte bună colaborare cu Gabriel Bebeșelea și Orchestra Filarmonicii Transilvania.

A treia piesă a serii a fost Simfonia ”Manfred” op 58–Lento lugubre, Vivace con spirito, Andante con moto, Allegro con fuoco-de Ceaikovski, compusă în 1885, cu primă audiție la 11 martie,  1886, inspirația constituind-o poemul omonim de Byron. Este una dintre cele mai bune compoziții  ale lui Ceaikovski, lucru mărturisit de compozitor în corespondența sa către Emilia Pavlovskaya, iulie 1885: ”Simfonia s-a dovedit a fi vastă, serioasă, dificilă, consumatoare de timp, uneori epuizantă. Dar o voce interioară îmi spune că nu lucrez degeaba și că această lucrare va fi una dintre cele mai bune simfonii ale mele”. Și este!

Manfred este drama eroului byronian, silit să înfrunte mai toate adversitățile soartei, preocupat de problematica existenței, dar și de relația omului cu divinitatea. Caracteristici bine evidențiate de dirijorul Gabriel Bebeșelea (tehnică dirijorală de mare suplețe; cultivarea detaliului, planuri sonore ample și echilibrate, gestica adecvată, suflu simfonic dens și de largă respirație) și Orchestră (acompaniament strălucitor, sonorități clare, răspunsuri prompte la intențiile dirijorului, omogenitate tehnico-interpretativă).  Și răspunsuri prompte au venit și din partea celor prezenți, aplauze peste aplauze pentru o seară muzicală impecabilă.

Demostene Sofron

Foto Cristina Rădulescu