Horia Bădescu, între prieteni, cunoscători, iubitori ai poeziei sale

Așa cum am amintit deja în paginile ziarului, data de 23 februarie a avut o însemnătate aparte pentru poetul clujean Horia Bădescu, aniversat cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, într-un cadru deosebit în incinta Casino Centru de Cultură Urbană. Înconjurat de prieteni și colegi de breaslă, dar și de invitați de seamă, poetul și-a lansat cu acest prilej cel mai recent volum de versuri, parte integrantă a seriei de autor „Cărțile Viețuirii” (Ed. Școala Ardeleană; sub egida Fundației Transilvania Leaders), intitulat „rana ascunsă a fiecărei zile”.

„Horia Bădescu se situează printre scriitorii reprezentativi pe care-i are țara noastră. Este un cetățean cu un spirit devotat Clujului”, a spus Prof. dr. Marius Bojiță, Președintele Fundației Transilvania Leaders, în deschiderea intervențiilor celor invitați.

La eveniment a fost prezent primarul municipiului, dl Emil Boc, care a amintit distincțiile și recunoașterea pe plan național și în străinătate ale poetului. „Dacă ar fi să vorbim astăzi despre simbolurile Clujului cultural, cu siguranță poetul Horia Bădescu este parte și simbol al Clujului cultural, domnia sa face parte din ADN-ul cultural al Clujului, acum și pentru eternitate. În această seară este un regal cultural”, a spus acesta.

„Câteva cuvinte din suflet pentru un om care trăiește cu sufletul și este ancorat în valorile profunde pe care Dumnezeu ni le revelează nouă, oamenilor” au fost adresate poetului aniversat de către ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. „Maestrul Horia Bădescu intuiește cele mai profunde stări de trăire sufletească.”

Criticul și istoricul literar Mircea Popa l-a numit pe Horia Bădescu un „descălecător” și un „întemeietor” venit pe meleaguri clujene din Vechiul Regat, „reușind să contribuie, prin calitățile lui extraordinare, la întemeierea și la susținerea unor instituții de primă importanță ale Clujului”. Mircea Popa a evocat contribuțiile lui Horia Bădescu în diversele genuri literare, poezie, critică, portretistică literară.

Discutând evoluția poeziei lui Horia Bădescu de-a lungul anilor, profesorul și criticul Ion Pop a subliniat faptul că, în ceea ce privește perspectiva adusă de noua apariție editorială, aici este vorba de „o poezie a apusului, de o viziune mai degrabă crepusculară, o poezie care nu mai mizează pe spectacolul pitorescului expresionist și neo-romantic.”

„Acum, când antologia Cărțile viețuirii a ajuns la volumul al cincilea, „rana ascunsă a fiecărei zile”, îmi dau seama că titlul spune mai mult decât pare la prima vedere. Cărțile nu doar însoțesc viețuirea ca martori ai trecerii, ci viețuirea însăși are loc prin carte”, am citat din cuvântul doamnei Irina Petraș, Președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, rostit de dl Daniel Moșoiu, moderatorul evenimentului.

„Faptul că o comunitate îl cinstește și îl sărbătorește pe poetul Horia Bădescu, și prin prezența dumneavoastră, este un lucru extraordinar, este un gest de normalitate, care încearcă să ne apropie de firescul lumii. Spun La mulți ani cărților domniei sale, le doresc viață lungă, să ne trăiască Horia Bădescu!, a spus editorul Vasile George Dâncu.

Un al doilea moment emoționant ce a urmat intervențiilor a fost recitalul poetic al actorului Dorel Vișan, prilej cu care am pătruns din nou esența si emotia textelor lui Horia Bădescu.

„Vă mulțumesc tuturor și vă îmbrățișez cu lumina sufletului și a poeziei mele”, s-a adresat, în final cu emoție și căldură, poetul Horia Bădescu tuturor celor care i-au fost alături, dăruindu-ne, totodată, spre ascultare două poeme din creația proprie.

Iulia GHIDIU

Foto Dan Bodea

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut