Grevă de avertisment în spitalele clujene

Miercuri, 03 aprilie 2024, în intervalul orar 12:00–13:00, în spitalele din Cluj cadrele sanitare aparținând Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” Cluj se vor afla în grevă de avertisment. Mai precis, în Cluj-Napoca acțiuni de protest se vor desfășura în cinci unități sanitare: Spitalul Județean de Urgență, Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor, Spitalul Clinic Municipal, Institutul Inimii, informează Anca Ciora, prim-vicepreședinte al Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj. Citând aceeași sursă, grevă de avertisment se va ține și în Spitalul Municipal Gherla.

Prim-vicepreședintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj a spus că revendicările participanților sunt creșterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflației, recompensa echitabilă pentru asigurarea continuității servicilor medicale, precum: plata gărzi, spor tură, sâmbete, duminici, sărbători legale care sunt raportate astăzi  la salariul din 2018.

De asemenea, reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România vorbesc despre aceleași solicitări ale protestatarilor: creșterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflației, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuității serviciilor medicale și desfășurarea activității în diferite condiții de muncă, eliminarea gravelor inechități salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării, Ordonața de Urgență nr. 19/2024. În opinia reprezentanților Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, greva de avertisment s-a declanșat pe fondul refuzului Guvernului de a negocia și acorda drepturile angajaților din sănătate și este îndreptată împotriva politicilor economice și sociale ale Guvernului.

Organizatorii grevei de avertisment asigură că acțiunea se desfășoară cu respectarea prevederilor legale în privința asigurării a celor puțin o treime din activitatea normală și a funcționării normale a tuturor serviciilor de urgență.  În prealabil, suplimentar față de măsurile prevăzute de lege, pentru a proteja atât buna funcționare a spitalelor în condițiile specifice protestului cât și posibilitatea exercitării dreptului la grevă, sindicaliștii au solicitat Guvernului încheierea unui acord privind procedura de desfășurare a grevei, dar acesta a refuzat. Cu toată indiferența afișată de guvernanți, sindicaliștii informează că s-au asigurat ca toți angajații din sănătate să fie complet informați privind acțiunile ce trebuie desfășurate, în acest sens, fiind disponibil un document de informare publică, Decalogul grevei de avertisment ce conține instrucțiuni publice privind comportamentul angajaților pe perioada grevei de avertisment.

Tia Sîrca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut