GraduatE.ON: Program pentru tineri dornici să înceapă o carieră în domeniul energiei

Sub motto-ul „Începe astăzi să construiești energia viitorului”, programul pentru absolvenți „GraduatE.ON”, inițiat de E.ON România, își deschide porțile pentru o nouă generație de tineri dornici să înceapă o carieră în domeniul energiei.

Sunt încurajați să aplice studenți din ultimul an de studiu, nivel licență sau masterat, în domeniile economic, tehnic și IT, „cu un background solid în domeniul studiat și care au interese și activități extra-curriculare semnificative” (în organizații studențești, ONG-uri, au participări la sesiuni de comunicări științifice), precum și cunoștințe bune de Microsoft Office și limba engleză. Un avantaj îl constituie și disponibilitatea de a călători și de a efectua stagii de pregătire în diferite orașe din țară. La absolvire, E.ON România anunță că oferă tinerilor „un job stabil cu beneficii atractive, stagii diverse pentru a vedea unde se potrivesc cel mai bine și mentori pregătiți să-i încurajeze încă de la începutul carierei”.

Perioada de înscriere este de circa șase săptămâni, începând cu 8 martie, până în 22 aprilie inclusiv. Procesul de recrutare implică mai multe etape de selecție și departajare. După angajare, timp de doi ani, tinerii vor avea ocazia să cunoască, să învețe și să exploreze departamentele din cadrul companiilor E.ON.

Până ân prezent, prin programul pentru absolvenți „GraduatE.ON” au fost angajați peste 160 de absolvenți, dintre care 80% și-au construit o carieră în cadrul companiei și mai mult de jumătate au ajuns să coordoneze echipe sau proiecte.

Detalii despre program pe site-ul E.ON, secțiunea GraduatE.ON.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut