Gâlceava partidelor

Anul trecut, scena politică românească a fost destul de zbuciumată, și nici în cel care a început situația nu se anunță mai liniștită. În 2022, o serie de proiecte legislative au trecut doar pentru a fi bifate, în timp ce altele foarte importante au rămas în stand-by. De departe, anul care s-a încheiat a fost (încă) unul în care singura preocupare a politicienilor noștri a părut a fi de a-și arunca „săgeți” otrăvite, fără nicio pudoare.

Cu toate acestea, coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR a rezistat, deși din când în când s-a „zgâlțâit” puternic. PNL a fost marcat de câteva scandaluri de plagiat, vreo trei la număr, încheiate în coadă de pește, în timp ce în PSD, cu mici excepții, a fost liniște. Doar Marcel Ciolacu s-a întrecut în declarații care de care mai acide la adresa colegilor de guvernare, iar câțiva social-democrați de la vârf au fost trași pe linie moartă. Așa a fost și cazul lui Vasile Dîncu, „gonit” de la Ministerul Apărăii Naționale, episod care a lăsat urme adânci la capitolul imagine în PSD, mai ales aici, la Cluj.

Dar, cel mai nefericit moment din viața partidelor a constat în ruperea USR, odată cu plecarea lui Dacian Cioloș și anunțarea noului său proiect – REPER.

După o mulțime de promisiuni făcute și angajamente luate în fața electoratului de dreapta, fostul președinte al Uniunii a abandonat lupta, lăsându-i pe mulți români dezamăgiți și cu gura căscată.

Nici AUR nu s-a lăsat mai prejos privind scandalurile de imagine, reprezentanții acestui partid taxând coaliția de la putere ori de câte ori a avut ocazia, asta în lipsa subiectului lor preferat – restricțiile din timpul pandemiei de coronavirus.

Noul an a început cu alte provocări, iar una dintre acestea este rocada premierului. Căci, așa cum spune protocolul dintre PNL și PSD, în 2023, Nicolae Ciucă va trebui să se retragă de la conducerea Executivului. Rămâne de văzut dacă liberalii se vor ține de cuvânt și vor face un pas în spate în favoarea lui Marcel Ciolacu sau a unui alt personaj nominalizat de PSD.

O altă provocare, ar putea fi, eliminarea pensiilor speciale, mai ales că anul care a început nu se anunță deloc ușor din punct de vedere economic, iar păstrarea acestora ar fi o adevărată sfidare la adresa românilor. Pe subiectul cu pricina care oricum nu place – se pare, nimănui – a reacționat în ultimele zile ale lui 2022, opoziția. „Guvernul PNL-PSD a adoptat legea cosmetizării pensiilor speciale. PNL şi PSD iau în braţe privilegiaţii României şi ignoră tot restul populaţiei. Se laudă că fac reforma pensiilor speciale, dar în realitate nu au făcut nimic. Ministrul Budăi i-a asigurat pe românii care muncesc onest că pensiile speciale vor fi în continuare de şapte ori mai mari decât ale lor. Jalonul din PNRR nu a fost atins azi. El spune clar: pensiile speciale trebuie eliminate şi trecute pe contributivitate, ca la toţi oamenii care muncesc şi plătesc taxe”, declara, liderul USR, Cătălin Drulă, în urmă cu doar câteva zile. Dar cum altfel s-ar fi putut încheia un an politic românesc decât ca la circ?

Acuzele, reproșurile, scandalurile și gâlceava nu vor lipsi, cu siguranță, nici în 2023. Rămâne de văzut dacă politicienii noștri vor face și ceva util.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut