Fuga tinerilor, în lumea satului, pentru împlinirea dragostei

„Pă care-i obligau părinții să se căsătorească, aceia nu duceau viață bună. Da’ care fuje, mai repede s-o înțăles” (Susana Borla, Rusești)

În lumea satului, nicio căsătorie nu se făcea la întâmplare. Unele căsătorii puteau fi interzise de părinți din diverse motive: feciorul nu era dintr-un neam bun, nu avea avere, sau aveau ceva cu respectiva familie, nu se potriveau. Pe lângă aceste motive, părinții nu erau de acord cu relația tinerilor și din cauza unor greutăți pe care fata sau feciorul le-ar putea întâmpina în noua familie.

Așa, de pildă, este cazul Susanei Borla din satul Rusești. S-a măritat la vârsta de 16 ani, cu un tânăr din cătunul Dăncești „Ne-am  întâlnit la joc, aici, în sat. Venea alături de alți feciori. Eram încă la școală când am început a povesti cu el”. I-a plăcut, în primul rând, că era glumeț și ager. Apoi era un fecior frumos, subțirel. Părinții nu au fost învoiți să se căsătorească, datorită greutăților pe care le-ar fi avut în familia feciorului. „Acolo era greu că nu aveau fântâni, numa’ într-o hoancă (reg. adâncitură în formă de vale mică între dealuri), mai jos, și trebuia să scoatem apa cu măgaru’. Aveam două budii (vase mari din lemn), mergeam la fântână, scoteam apa cu găleata, o puneam în budii și scoteam apa acasă. Iar când spălam hainele, mergeam cu ciubăru’ până la fântână…”.

Pentru că părinții nu erau de acord cu feciorul care le curta fata, i-au interzis să se mărite. Singura soluție era să fugă cu cel ales. „Am tăt am povestit cu el și de Bobotează el o venit aici, la biserică, după care o fost joc în sat. Eu m-am dus acasă după biserică, el o mers la joc. O venit cu planu’ gata, cu cel care urma să ne fie nănaș. Eu nu m-am gândit că o să mă ducă atunci. Așă că m-am dus la joc și tăt am jucat, ba cu el, ba cu alții, așe, ca fetele cu feciorii. Și sara, veni un prieten de-al lui, mă luă la joc, ne învârtim de două, tri ori și hai pă ușă afară! Și mă trăje să mă duc cu el. Nu era bec atunci, numa lampă. Zice: «Hai încoace că ia, aci îi Traian!» Tăt ia, aci, ia, aci, până mărsăm p-aci încolo și Traian tăt nu era. Și io zâc: «Nu mai mărg nicări», da’ am auzit pași în spatele nost. Ei s-o gândit să nu ne vadă și să ne prindă părinții, că nu m-ar fi lăsat să mă duc. Apoi m-am dus, am ieșit în deal, numa cu ce haine am avut pe mine. La o săptămână, sora mea mi-o adus un rând de haine de-ale ei. Tata era nervos, da’ mama, pe ascuns, să nu știe el, mi-o căutat haine și mi-o trimis, ca să am cu ce să mă mai schimb. Apoi ne-o chemat tata acasă și s-o înțeles, iar cel mai bun ginere o fost soțu’ meu”.

Pentru că a fugit cu feciorul ales, nuntă nu s-a mai ținut. „Atunci, când am fugit cu el, o chemat vecinii lor, am făcut o tocăniță de cartofi, am mâncat și gata o fost nunta (râde) ș-apoi la două luni ne-am curunat la primărie și la biserică”.

Susana Borla este mulțumită de alegerea pe care a făcut-o la 16 ani, împotriva voinței părinților. „Viața o fost frumoasă. Am trăit aproape patru ani acolo, la doi ani a murit soacra și apoi m-o chemat tata aici. El o mai avut un frate și acolo am dormit toți, într-o casă cu două camere. Și o cameră nu era gata și iarna, când era frig rău, toți dormeam într-o cameră, erau bătrânii, fratele soțului, care era căsătorit, ave copil mic, și noi. Atunci o încheput oamenii. Amu nu închep niciunde… Am trait împreună 46 de ani împreună și am avut doi copii”.

Știe din ce spuneau oamenii că pe cei pe care-i obligau părinții să se căsătorească, aceia nu duceau viață bună. „Da’ care fuje, mai repede s-o înțăles”.

Grigore SÂMBOAN
consultant artistic, CJCPCT Cluj