Premieră la Cluj: Consiliul Județean lansează emisiune de obligațiuni

Consilierii județeni clujeni reuniți miercuri în ședință ordinară, au votat pentru ca executivul județean să facă demersuri pentru a lansa emisiunea de obligațiuni în valoare de 379.200.000 de lei. Cea mai mare parte a sumei, aproape 40 de milioane de euro, va fi folosită pentru acoperirea unui credit acordat de BCR (Erste). 

Este pentru prima dată când Consiliul Județean Cluj apelează la această metodă de a atrage fonduri, banii obținuți prin împrumut urmând să fie folosiți la rambursarea unor credite și la cofinanțarea unor proiecte europene.  Din totalul de 379.200.000 lei, suma de 229.200.000 lei va fi utilizată pentru rambursarea și închiderea celor două credite (BCR și CEC), iar restul de 150.000.000 lei pentru cofinanțarea proiectelor europene cuprinse în Anexa la proiectul de hotărâre.

Consiliul Județean Cluj a contractat în 2016 un credit de 37.533.334 le de la CEC iar în 2020 un altul de 191.666.666 de lei de la BCR.

Proiectul a trecut cu 22 de voturi „pentru”, dar grupul USR din Consiliul Județean a cerut să se consemneze opoziția consilierilor săi și răspunderea pentru împrumut să revină celor care au votat „pentru”.

Directorul general al CJ Cluj, Cristina Șchiop, a explicat motivul acestei strategii, precizând că necesitatea rezultă din nevoia identificării de surse de finanțare pentru cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile derulate de CJ. „Trebuie să suportăm din surse proprii cofinanțarea de 2% și cheltuielile neeligibile. Am analizat proiectul de buget al Clujului pentru 2023 și nu am identificat surse de finanțare”, a spus directorul.

În acest context, Consiliul Județean a apelat la serviciile unei companii de consultanță – VMB Partners, iar raportul specialiștilor de aici arată că soluția este emiterea de obligațiuni.

„Soluția cea mai firească, la prima vedere, era obținerea unui nou credit bancar. Din nefericire, cele două credite existente acum păcătuiesc prin creșterea dobânzii din cauza ROBOR”, a afirmat Valentin Miron, director general VMB Partners.

În momentul contractării acestor credite ROBOR era de 2-3%, iar azi ROBOR a ajuns la 8%.„Dobânzile au crescut foarte mult, astfel că din veniturile CJ abia se vor putea rambursa creditele existente, iar în acest context nicio bancă nu va credita instituția”, a mai menționat reprezentantul firmei de consultanță.

„Avantajul este că o perioadă relativ îndelungată, între 7 și 10 ani, nu se plătește decât dobânda, nu se plătește din capitalul împrumutat. Apoi, cu un an înainte se poate face o nouă emisiune”, a explicat expertul.

El a recomandat ca emisiunea să se facă în euro, deoarece dobânda este mai mică: „Eurobor este la 2 și ceva la sută. Chiar dacă va ajunge la 5-6%, tot nu e 8%, ca Robor”. Miron a mai spus că în condițiile intrării fondurilor din PNRR, moneda națională va crește în raport cu euro.

Proiectul a trecut cu 22 de voturi „pentru”, dar grupul USR din Consiliul Județean a cerut să se consemneze opoziția consilierilor săi și răspunderea pentru împrumut să revină celor care au votat „pentru”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut