„Feroviarii” îi înfruntă pe „studenți”. Un nou episod al celui mai vechi derby local din România

Duminică va avea loc editia 78-a Derby de Cluj dintre CFR și U, meciul din Gruia fiind a 33-a confruntare între cele două formații în primul eșalon fotbalistic al țării, bilanțul fiind favorabil CFR-ului, cu 17 victorii, U reușind să câștige doar în 4 partide.

Ioan Ovidiu Sabău a prefațat, vineri, confruntarea dintre cele două mari rivale.

„E clar că va fi un meci special, și pentru ei, și pentru noi. E o încărcătură diferită, emoțiile, stările, pasiunea care există la aceste jocuri, atât între jucători, cât și între fanii noștri și ai lor. Sunt niște ambiții și sper să le gestionăm bine, să fie un joc de fotbal până la urmă. Noi să avem o zi bună ca și formă sportivă, pot sa folosesc expresia tupeu. Mai mult tupeu, mai multă personalitate, mai mult curaj față de ultimele două jocuri jucate în Gruia, unde din păcate am fost destul de timizi și fricoși. Nu mai vreau să mai văd astfel de jucători.

Cei de la CFR reușesc să se motiveze total diferit față de meciurile cu celelalte echipe, pentru că așa au arătat întotdeauna cu noi.

Am avut mai mulți suporteri decât ei în Gruia și asta i-a motivat pe ei foarte tare și asupra noastră a apăsat foarte mult atmosfera. Am fost foarte timizi la cele două jocuri pierdute fără drept de apel și rușinos, până la urmă. Nu mai vreau să văd astfel de jucători și o echipă apatică, pentru că așteptările sunt altele. Poți pierde, e un joc de fotbal, dar tu ca echipă trebuie să ai altă stare de spirit.

Eu cred că putem aborda lucrurile și altfel, în bine. Și a depins foarte mult de cei de la ei și de cei de la noi, din conducere. De mine, ca antrenor, de Dan, ca antrenor. Eu cred că așa trebuie să existe relația, la fel și suporterii. Să nu mai alimentăm această ura, invidie, răutate. Clujul are niște oameni maturi, inteligenți, responsabili, care pot să gestioneze astfel de stări și nu trebuie să exagerăm”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul celor de la U Cluj, înainte de meci.

Derby de Cluj se joacă duminică, de la ora 22, pe arena ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

De-a lungul istoriei, ”U” și CFR s-au întâlnit de nu mai puțin de 83 de ori în toate competițiile. ”Studenții” au reușit să se impună de 31 de ori, 24 de meciuri s-au terminat la egalitate, iar CFR a ieșit învingătoare în 28 dintre aceste confruntări. În toate aceste meciuri, Universitatea a marcat 107 goluri, în timp ce adversarii de duminică au punctat de 99 de ori.

Au existat 32 de meciuri în prima ligă între CFR și U (care a purtat mai multe denumiri: Divizia A, Categoria A, Superliga României, Liga 1), în 16 din cele 86 de ediții, campionat organizat începând cu sezonul 1932-1933. Referitor la întâlnirile din prima ligă, unele site-uri și publicații consideră întâlnirile “U” Cluj – Ferar Cluj din sezonul 1947-1948, tot la palmaresul întâlnirilor “U” Cluj – CFR Cluj. Ori, trebuie spus că sezonul 1947-1948 a fost început de Ferar Cluj în Divizia A (echipă care terminase precedentul campionat, 1946-1947, pe locul 6), iar de CFR Cluj în Divizia B (loc obținut urmare a clasării pe primul loc în seria 7 a diviziei C, sezonul 1946-1947).  În pauza de iarnă a sezonului 1947-1948 a avut loc fuziunea dintre Ferar și divizionara secundă CFR Cluj, iar din retur echipa rezultată apare în unele clasamente sub numele Ferar-CFR. Dar abia din sezonul următor, 1948-1949, echipa apare doar sub numele CFR Cluj, Ferar dispărând din peisajul fotbalului românesc.

În Liga a doua a fotbalului românesc, cele două echipe s-au întâlnit de 18 ori în 9 ediții, și au mai existat 7 confruntări în Cupa României.

Derby de Cluj în primul eșalon

Astăzi va avea loc meciul cu numărul 33 dintre ele două formații din Cluj, catalogat drept probabil cel mai vechi derby local din România

Bilanțul confruntărilor este favorabil CFR-ului, cu 16 victorii, U reușind să câștige doar în 4 partide. Indiferent de poziția lor în clasament, duelurile dintre cele două rivale din Cluj au fost în general echilibrate, cu 11 remize, 5 dintre partide încheindu-se cu scor alb. De asemenea, au fost 15 victorii la limită (11 pentru CFR și 4 pentru U) . Doar în trei cazuri s-au înregistrat victorii la o diferență de două goluri, toate în favoarea echipei din Gruia.

În perioada mai 1973 – septembrie 1975 s-au înregistrat 6 meciuri la rând încheiate la egalitate, trei dintre ele fără gol marcat: 2-2 și 2-2 în 1973, 3-3 și 0-0 în 1974, 0-0 și 0-0 în 1975.

Cele mai multe goluri înscrise în Derby de Cluj, respectiv 6, scor 3-3, s-au înregistrat la partida din 5 mai 1974.

De-a lungul timpului, s-au înscris și două autogoluri în confruntările dintre CFR și U Cluj, cîte unul de fiecare echipă : Janos Roman (de la CFR) în U – CFR 2-2 / 13 mai 1973, respectiv, Aurel Suciu (de la U Cluj) în CFR – U 3-3 / 5 mai 1974.

Top golgheteri CFR în meciurile contra U Cluj

Mihai Adam – 4 goluri (în perioada 1972-1976)

Ricardo Cadu – 3 goluri (în perioada 2008-2012)

Robert Maah – 3 goluri în același meci, 3-1 (a), 2012-2013

Top golgheteri U Cluj în meciurile contra CFR Cluj

Ion Munteanu I – 3 goluri în perioada 1971-1973

Marian Cristescu – 2 goluri în 2-3 (a), 2011-2012

Mihai Adam este singurul care a înscris goluri pentru ambele echipe în derbyul Clujului. Legendarul fotbalist clujean a înscris o dată pentru U Cluj în poarta CFR-ului și de patru ori în poarta lui U.

Robert Maah (CFR) – o triplă / 3 (6, 80, 87) în 3-1 (a) sezonul 2012-2013, Marian Cristescu (U) – o dublă / 2 (29, 47) în 2-3 (a) în sezonul 2011-2012, sunt singurii jucători care au marcat mai mult de un gol în același meci în confruntările dintre cele două rivale.

Partida de duminică trebuia să se dispute pe ternenul Universității, însă pe stadionul Cluj Arena se fac pregătiri pentru o nouă ediție a festivalului Untold.

Pentru a nu disputa derby-ul Clujului în alt oraș, cele două cluburi au ajuns la o înțelegere, iar meciul se va juca în Gruia pe stadionul echipei CFR Cluj, urmând ca returul să aibă loc pe Cluj-Arena.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut