Exerciții de empatie: Semănătorii de vrajbă

Cred că unul dintre cele mai mari păcate ale omului este trădarea și semănarea de vrajbă între apropiați.

În ultima vreme, întâlnesc tot mai multe situații în care oamenii vor să-și clădească liniștea pe lacrimile altora. Nu contează cum iese celălalt, n-are importanță dacă se duce la fund; important e – din punctul lor de (ne)vedere – să rămână ei la suprafață.

Am întâlnit inclusiv oameni care ar prefera ca într-o instituție mai bine să meargă lucrurile prost sau să nu mai meargă deloc, decât să nu fie voia lor demonică.

Aparent apropiați, acționează, de obicei, prin inducere în eroare, prin acțiuni subversive, prin lașitate și fugă de confruntare directă. Studiază Biblia doar ca să-și asume modelul lui Iuda-trădătorul. Nu le ia mult timp, pentru că, cei mai mulți, sunt trădători nativi.

Am mai spus că raiul și iadul, dincolo de reprezentările plastice cu miere și foc, nu sunt legate de răsplată și pedeapsă, ci-s continuări, în veșnicie și fără posibilitate de schimbare, a modului în care alegem să trăim în viața aceasta.

Semănătorii de vrajbă, însă, nu-l vor avea nici măcar pe Iuda alături. Fapta lor e atât de gravă, că le va trebui o veșnicie de vreme să cugete, singuri, la ea.

Pr. Bogdan CHIOREAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut