Exerciții de empatie: Patul de spital

N-am să uit vreodată telefonul unei mame care voia să-și aducă acasă copilul de 3 ani, din Italia, după ce medicii de-acolo i-au năruit și ultimele șanse la vindecare.

Ne-a sunat în speranța că-l putem interna câte zile mai are. Nu ca să fie vindecat, că nu mai era chip de-așa ceva, ci ca să poată muri în tihnă. Știți? Nu se poate muri oricum. Și pentru a muri e nevoie de grijă.

I-am spus că nu avem paturi pentru pacienți minori. În limbajul de lemn cu care suntem obișnuiți, nu mi-am dat seama că ea va înțelege cuvântul „pat” în sensul cel mai propriu. De-asta mi-a și propus să aducă un pat de acasă.

Tare am așteptat să se-ncheie convorbirea. Nici măcar n-am zis că-mi pare rău, pentru că simțeam că-i prea puțin la așa necaz.

Pentru asemenea momente de tăcere, construim spitalul „Sfântul Hristofor” în județul Cluj. Primele tiruri cu paleți de cărămidă au ajuns deja acolo.

Spuneți-le și altora că pot dona 2 euro/lunar, confortabil, de-acasă, printr-un SMS cu textul JOY la 8845.

Pr. Bogdan CHIOREAN