Exerciții de empatie: Când faci cuiva un bine…

Când faci cuiva un bine, să pornești din start cu ideea că fapta bună e suficientă sieși și nu are nevoie de nicio recunoștință / recunoaștere deosebită.

Altminteri, dacă faci bine cu ideea că vrei să crești o relație sau, mai rău, ca să primești ceva în schimb (fie și din partea Cerului), s-ar putea să fii dezamăgit.

Pentru că atunci când oferi binele, nu-i troc. Nu poți face schimb cu el, ci, dimpotrivă, e-așa de scump că n-are nimeni ce să-ți întoarcă-napoi. Singurul lucru pe care-l poți cere în schimbul binelui este rugăciunea.

Foarte des mă întreabă pacienții cum ne pot răsplăti grija. Și-i îndemn să se roage pentru noi. Vă dați seama ce înseamnă ca un pacient care-i în preajma morții să se roage pentru tine, și de nu-ți știe numele? Să uite de cererile lui de sănătate și să-l prindă Marea Trecere rugându-se pentru neghiobiile tale, pentru puțina ta înțelegere și pentru atâta lipsă de bucurie?

Să nu-i ajungă timpu-n lumea asta pentru toate ale tale și să fie nevoit să vorbească despre tine cu Dumnezeu și-n veșnicie, față către față?

Pentru unii pacienți, diferența dintre moarte și viață nu-i dată de calculele trupului. Unii-s oase goale de oricare parte a graniței. Dar până vezi un torace care se ridică, să știi că acolo-i ceva suflet care vrea să tindă spre cer. Iar puterea rugăciunii lui e nebănuită.

Pr. Bogdan CHIOREAN