Excelența în muzica sacră: Foster, Groza, Budoiu, Corul și Orchestra!

Avem toate, absolut toate motivele să fim și mulțumiți, și fericiți. Lunile decembrie 2022, ianuarie și începutul lui februarie 2023 au adus pe scena de concert a Filarmonicii clujene  programe interesante, cu multe, multe piese noi (puțin intrate în programele muzicale ale ultimilor 5, 10 ani, mai corect spus), cu invitați (dirijori, soliști) care au ridicat publicul în picioare. Și, ca să dau câteva exemple, sunt de menționat Gabriel Bebeșelea & Han Kim, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Paul Mann & Kira Frolu/pian și, recent, cele două prezențe ale lui Lawrence Foster, în al doilea cu tenorul Marius Vlad Budoiu solist, urmând să mă opresc asupra serii de vineri, 3 februarie.

Două au fost lucrările propuse-Psalmus Hungaricus op 13 de Kodaly, Quatro pezzi sacri de Verdi-, ambele de o sensibilitate aparte prin mesajele transmise. În același timp, trebuie să vorbesc despre două piese extrem de frumoase, dar și dificile, o concentrare solicitantă la nivelul celor implicați în actul artistic: dirijorul Lawrence Foster, tenorul Marius Vlad Budoiu, Cornel Groza dirijor al Corului, Orchestra Filarmonicii clujene, un vocal-simfonic al Excelențelor în muzică.

Pe Lawrence Foster l-am văzut de foarte multe ori pe scena de concert clujeană, l-am aplaudat de tot de atâtea ori (este suficient să amintesc de opera în concert ”La Fanciulla del West” de Puccini, într-o distribuție internațională, ca să vă ofer un exemplu doar), bucurându-mă și bucurându-ne de fiecare succes al artei sale. Firesc atâta timp cât vorbim despre un artist  interesat de adâncimile și frumusețile profund dramatice ale celor două lucrări în cazul de față, al tuturor lucrărilor în general. Conținutul ideatic câștigă prin paleta sonorităților orchestrale și vocale, adâncire a semnificațiilor fiecărei teme în parte ca tempo, sunete rotunde și clare, baghetă cu intervenții sigure și viguroase, de aici și răspunsurile prompte din partea trio-ului solist-cor-orchestră.

Nu insist asupra istoricului la Psalmus Hungaricus, respectiv Quatro pezzi sacri. Psalmus Hungaricus op 13 (cu premiera la 13 noiembrie 1923) are la bază Psalmul 55, rugăciunea Regelui David de a fi apărat de dușmani (”Doamne Dumnezeule, Te rog eu pe Tine/Întoarce-ți privirile sfinte către mine/În marea mea nevoie nu mă lăsa pe mine”…). Vocea lui Marius Vlad Budoiu este de mare calitate prin timbrul personal, profund și viguros deopotrivă;  noblețea sunetului; claritatea expresiei; densitatea expresivă. Finalul lucrării aparține Corului, atent și credibil purtător al mesajului, punctare a celor 50 de ani de continuă și frumoasă activitate.

Quatro pezzi sacri a avut parte de doi dirijori, Cornel Groza pentru lucrările a cappela (”Ave Maria” și ”Laudi alla Vergine Maria”), respectiv Lawrence Foster pentru ”Stabat Mater” și ”Te Deum”, în ambele Corul ca solist principal.

Demostene Sofron

Foto: Cristina Rădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut