Episcopul Păcii

Vestea morții Episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu ne-a șocat pe toți. Ca de obicei, în astfel de situații, cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima uimirea, durerea, pustiul care rămâne.

Atât de tânăr, atât de bun, atât de blând, de vrednic, de iubitor de oameni și de Dumnezeu!

Îmi amintesc și acum, cu emoție, primul interviu, realizat în 2008, într-un moment de mare cumpănă pentru Bisericile Ortodoxă și Greco-Catolică. Nu mă cunoștea decât din întâlnirile pe care le avea, înainte de Paști și de Crăciun, cu presa. M-a primit cu aceeași căldură cu care, m-am convins mai apoi, își primea prietenii și apropiații. Iar prietenii lui erau, cu siguranță, toți iubitorii de Hristos.

Înainte de interviu, înainte să-i spun ce intenționez să-l întreb, m-a rugat să rostim împreună o rugăciune. Tatăl nostru carele ești în Ceruri… A spus-o Preasfinția Sa cu voce tare, eu doar am repetat-o, în gând. Mai târziu, rugăciunea a devenit obicei la toate interviurile care au urmat. Nu multe, dar, cred, esențiale în moment de tensiune între Biserici, dar și în momente de armonie.

Pentru rolul pe care l-a avut în păstrarea echilibrului și armoniei între Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică, eu l-aș numi Episcopul Păcii. Iar din acel prim interviu, din 2008, cred că îndemnul la pace și unitate trebuie să ne rămână drept călăuză:

”În general, din istorie vedem că românii se comportă foarte bine la rău și foarte rău la bine. Eu aș vrea să nu dea Domnul momentul în care răul să ne unească! Să ne lăsăm uniți în diversitate de bine și nu de rău fiindcă, atenție!, există deja secularismul acesta agresiv care pătrunde în societatea noastră și ale cărui roade, și mai dure, le vom vedea peste câțiva ani.

(…) Poporul are nevoie de unitate. Poporul este sătul de atâtea dezbinări pe care le vede, poate, în primul rând la nivel politic. Din toate aceste curente de idei, omul de rând nu mai știe cui să acorde încredere, în cine să-și pună nădejdea și în cine nu. Or garanția încrederii ar trebui să o asigure tocmai Biserica, această instituție care, în fine, pretinde că păzește oarecum credința cea adevarată. De aceea, mi se pare important ca între confesiuni să existe această unitate în diversitate. Aceasta este lucrarea Sfântului Spirit”.

A spune mai mult, acum, cred că este de prisos. Doar atât, încă:
Drum lin către Ceruri, Preasfințite Părinte!

Monica TRIPON