Elevii clujeni de zece, premiaţi de Consiliul Judeţean Cluj

Elevii clujeni care au obţinut în acest an nota 10 la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională vor fi premiaţi de Consiliului Județean Cluj. Reprezentanţii forului judeţean încă nu au stabilit care este data exactă când va avea avea loc festivitatea de premiere, precizând doar că ceremonia va avea loc cu respectarea normelor epidemiologice. ,,Recompensarea excelenței în educație este mai mult decât necesară, ea ține de recunoașterea și promovarea modelelor autentice. Îi felicit și le mulțumesc absolvenților de nota 10 ai Clujului, cei care prin dăruirea, efortul și ambiția lor au adus, o dată în plus, cinste județului nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Pe lângă diplomele de excelență ce vor fi acordate cu acest prilej, tinerii absolvenți de liceu care au promovat examenele cu media 10,00 vor fi recompensați și cu o sumă de bani, în cuantum de 2.500 de lei/elev. La nivelul județului, zece elevi au luat nota 10 la Bacalaureat, iar la Evaluarea Națională s-au înregistrat 66 medii de zece.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *