Efectele deciziei privind prescripția în dosarele procurorilor clujeni

Peste 100 de dosare au fost închise anul trecut de procurorii din unitățile subordonate Parchetului Curții de Apel Cluj ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, se arată în analiza activității acestei instituții.

Conform documentului, în cursul anului 2022, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi unităţile din circumscripţie, într-un număr de 113 dosare cu autori cunoscuţi au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Din totalul celor 113 cauze, în 36 cauze sesizările au fost depuse la organele judiciare după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, în 4 cauze termenul de prescripţie s-a împlinit imediat după formularea sesizării, iar în 66 din cauzele supuse analizei au fost reţinute efectele deciziilor CCR nr. 358/2022 şi nr.297/2018, precum şi a ÎCCJ nr. 67/2022 privind instituţia prescripţiei răspunderii penale (termene, curgere, întrerupere, etc.).

Conducerea Parchetului Curții de Apel Cluj a dispus monitorizarea permanentă a cauzelor în care, raportat la data săvârşirii faptei, se apropie împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, s-a instituit o metodologie unitară de lucru la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi unităţile subordonate, privind monitorizarea şi verificarea dosarelor mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei. Metodologia unitară de lucru privind monitorizarea permanentă a dosarelor cu autor cunoscut mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei, cuprinde următoarele măsuri: – la nivelul grefei fiecărui parchet din circumscripţia teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se va ţine o evidenţă permanentă a dosarelor cu autor cunoscut, mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei, defalcat, dosare de urmărire penală/dosare de supraveghere a urmăririi penale; – fiecare procuror care are în lucru, în anchetă proprie sau supraveghere, dosare cu autor cunoscut, mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei, întocmeşte în mod obligatoriu fişă/notă/ordonanţă de îndrumare ori solicită să-i fie întocmit planul de cercetare de către organele de cercetare penală, respectiv îşi întocmeşte, la rândul său, plan de cercetare în dosarele aflate în anchetă proprie; – situaţia dosarelor cu autor cunoscut, mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei, este analizată şi discutată lunar în cadrul şedinţei de analiză şi este comunicată unităţilor de poliţie, în vederea luării măsurilor necesare soluţionării cu celeritate a acestora; – semestrial, se efectuează, în lunile mai-iunie, respectiv noiembrie-decembrie, controale privind ritmicitatea efectuării urmăririi penale în dosarele cu autor cunoscut, mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei; – semestrial, în cadrul şedinţelor de lucru ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu primii procurori ai parchetelor de pe lângă tribunale şi judecătorii, precum şi cu şefii inspectoratelor judeţene de poliţie, se analizează şi evaluează măsurile luate de conducerile parchetelor şi ale poliţiei în vederea efectuării cu ritmicitate şi celeritate a actelor de urmărire penală în dosarele mai vechi de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

Agenţi au statului, cercetaţi pentru fapte de rele tratamente

Din raportul de activitate al Parchetului Curții de apel Cluj reiese că în 2022 au existat 252 cauze în care agenţii statului sunt cercetaţi pentru fapte de rele tratamente comise în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor profesionale. Cauzele au vizat 325 de infracţiuni ce ar fi fost săvârșite de 434 de persoane. Dintre persoanele vizate, 398 au calitatea de polițiști, 35 lucrători de penitenciare şi un jandarm.

Până la finalul anului 2022 au fost soluţionate 132 de cauze, din care două cauze prin rechizitoriu şi 130 cauze prin clasare (166 de infracțiuni, 236 persoane, din care: 216 polițiști şi 20 lucrători de penitenciare). Din cele 132 de cauze soluţionate, 110 cauze au vizat infracțiunea de purtare abuzivă (2 cauze au vizat şi infracţiunea de uzul de armă, prev. de art. 343 Cod penal); 7 cauze au vizat infracţiunea de cercetare abuzivă, 5 cauze au vizat infracţiunea de supunere la rele tratamente; 2 cauze au vizat infracţiunea de tortură; 1 cauză a vizat infracțiunea de tentativă la omor calificat faptă săvârșită prin folosirea unei arme; 1 cauză a vizat infracțiunea de neglijență în serviciu prin folosirea unei arme); 1 cauză a vizat infracțiunea de vătămare corporală prin folosirea unei arme.

Patru arestați au scăpat de trimiterea n judecată

Tot anul trecut, față de patru persoane arestate preventiv s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată. Într-o cauză s-a dispus această soluție după ce s-a constatat că inculpatul are discernământul abolit privind conţinutul şi consecinţele faptelor sale, iar în alte trei cauze persoanele vătămate şi-au retras plângerea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut