La Sâncraiu, sunt relevante exemplele de buni gospodari europeni. Interviu cu primarul comunei, ing. Poka Andrei – Gheorghe

Prin structura sa geografică, Sâncraiul își are propria frumusețe inconfundabilă și hărăzită sute de ani, aici, la marginea Apusenilor de unde se vede destul de bine, chiar azi, că semețiile montane ala Vlădesei încă își au…cușma albă la sorocul primăverii.

Verdele ce însoțește cele două drumuri ce duc de la Huedin la Sâncraiu, este luxuriant, ca întreaga zonă a Călatei, care excelează prin floră, dar și faună. Am spus două drumuri, deoarece bicicliștii au primit undă verde pe o pistă lungă de peste 10 km construită de Primăriile Huedin și Sâncraiu.

Vorbind de flori, trebuie amintit faptul că 60 de mii de lalele, roșii și galbene, sporesc o adevărată simfonie a culorilor la Sâncraiu. Ele împodobesc aleile pietonale, parcurile, cursul apelor, dar și numeroase rondouri, fiind o mare atracție pentru sute de turiști care vin să-și bucure privirile cu aceste flori, pe cât de frumoase, pe atât de viguroase în toată luna mai.

Porțile Sâncraiului se deschid pentru toată lumea în satele Alunișu, Brăișor, Domoșu, Horlacea și Sâncraiu, iar aceste localități ce numără sub 1800 de locuitori, și care au cunoscut în timp diferite toponime, au o infrastructură de nivel european.

Sigla cu inscripția ,,Sat European’’ încrustată de un meșter popular și așezată la intrarea principală a Sâncraiului, certifică adevărurile interioare. Drumuri și străzi asfaltate, trotuare, rețea electrică și de internet, parcuri de joacă pentru copii și de agrement, rețele de apă potabilă și canalizare, taluzări și amenajări a Văii Călatei și Văii Morii, poduri noi și podețe, dezvoltarea și modernizarea instituțiilor culturale, sociale, de învățământ, sănătate, administrative și sportive, întregesc panoplia proiectelor finalizate în ultimele două decenii aici.

Rep: Așadar, domnule primar, Póka Andrei – Gheorghe, dacă ar trebui să intrăm în descrierea importantelor proiecte pe care le ați gândit și implementat în comuna Sâncraiu, care pe bună dreptate poate fi un relevant exemplu de buni gospodari europeni în acest an 2023, ne-ar trebui mai multe pagini de ziar. De aceea vă rog să vă rezumați, în interviul de azi, doar la proiectele investiționale aflate în derulare.

Póka Andrei-Gheroghe: Sigur că este mult și frumos de vorbit de numeroasele și importantele proiecte care au generat confortul vieții în perimetrul comunei noastre, și de ce nu, drumurile multe, anevoioase și toate demersurile reluate, uneori, pentru a obține eligibilitatea investițională. Însă când spiritul tenacității este sprijinit de comunitate și Consiliul local, împlinirile sunt cele dorite.

Rep: Da, e o mare plăcere să te uiți în curtea Sâncraiului și Alunișului, localități pe care le-am vizitat azi, înaintea dialogului cu dumneavoastră. Casele tradiționale își mențin arhitectura într-o …prospețime de invidiat, iar centrul comunei este un mic orășel turistic cu peste 40 de pensiuni autorizate, cu elemente rustice și moderne ce motivează atracția miilor de turiști din țară și din Europa.

Am văzut dotările din unitatea de învățământ care s-a profilat profesional, pregătind tinerii din zonă pentru servicii de turism și electronică, apoi cantina, internatul, sala de sport, bazinul de înot semi-olimpic, complexul sportiv multifuncțional și multe alte investiții de mare utilitate. Dar văd că nu vă…potoliți cu perpetuarea acestor șantiere.

Póka Andrei – Gheorghe: Pentru o localitate cu un bogat inventar turistic și cultural, unde se desfășoară numeroase activități de prestigiu local, județean și chiar european, am găsit de cuviință să redimensionăm instituția de cultură, respectiv Căminul cultural, care avea de mult vârsta…pensionării.

Pe aceeași locație am demarat construcția noii clădiri care va încorpora și biblioteca. Suprafața utilă a clădirii va fi de 433 mp la parter și mansardă. Sala de spectacole are 200 locuri, iar spațiul rezervat unor conferințe, sau alte activități, are 40 de locuri.

Biblioteca dispune de sală de lectură, iar apa caldă la vestiare și grupurile sociale din întreaga clădire este asigurată de panouri solare.

Valoarea proiectului inițial, cu dotările necesare, a fost de două milioane euro, iar în urma scumpirii materialelor a crescut la trei milioane, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Cu această ocazie se reamenajează parcul din zonă și se refac utilitățile de rigoare.

Rep: Un alt șantier, d-le primar, l-am văzut lângă complexul sportiv și bazinul de înot din vecinătatea școlii.

Póka Andrei – Gheorghe: Acolo am început construirea unui Patinoar Acoperit Autosustenabil, care, aidoma bazinului de înot, va fi folosit atât de elevii școlii, dar și de săteni, turiști și doritorii de a folosi noile modele de patine și suprafața de 400 mp care nu folosește apă, respectiv, nu are gheață, ci un teren sintetic de patinaj.

Acest proiect l-am obținut prin GAL Napoca Porolissum, în urma renunțării comunei Beliș. Care nu a avut sumele de bani necesari cofinanțării proiectului care urcă la 65.000 euro, din care 200.000 sunt asigurați de UE.

Clădirea ce se află în lucru este ridicată pe structură metalică, are o dimensiune de 600 mp, cu toate utilitățile, inclusiv mobilier, patine și o mașină de ascuțit noul model de patine. Sperăm ca lucrările acestui patinoar să se finalizeze în termen, iar din luna august să fie folosibil.

Rep: Și care ar mai fi unul din marile proiecte investiționale ale Sâncraiului acestui an?.

Póka Andrei – Gheorghe: Înființarea rețelei de alimentare cu gaz metan pentru toate satele comunei. Este o investiție destul de scumpă și necesară pe care cu mari eforturi am reușit să o câștigăm deoarece din cele 219 proiecte depuse la POIM, doar 15 sunt finanțate, deci bucuria este enormă.

Menționez faptul că licitația execuției a fost câștigată de o societate clujeană, rețeaua de aducțiune și distribuție este de 32 km, 1000 de gospodării, societăți și instituții vor fi branșate, iar valoarea investiției inițiale este de opt milioane de Euro. Mai menționez faptul că rețeaua conductelor se întinde pe ambele părți ale străzilor pentru a evita distrugerea asfalturilor și trotuarelor de pe căile de acces.

Așadar, la Sâncraiu confortul civic are toate componentele valorice ale acestor vremuri, iar când citiți acest interviu, gospodarii comunei pregătesc 12 mii de ghivece de flori ce vor fi puse pe stâlpii de electricitate, care, alături de cele 15 mii de tulpini de trandafiri de diferite culori. Clima temperat – continentală, cu ale ei influențe montane, vor asigura culorile mirifice până la Festivalul măceșelor, din toamna acestui an.

Interviu realizat de Dumitru VATAU

 

 

 

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut