Dragă Prietene

Te văd, foarte vehement, radical în postări, negând existența virusului, aducând argumente bibliografice, nume și articole, somități după somități, cu un soi de disperare, că nu ai fi convingător, iar argumentele nu ți-ar fi plauzibile, convingătoare.

Ești fericit, fericirea vânătorului, care vede tufele mișcându-se la lizieră, atunci când se găsește câte unul să te contreze, să te combată. Tunete, fulgere, conspirații, secretomanie malthusiană, orwellism vioiu, mă rog, nu vorbești cu aceste cuvinte, dar ideea ce o aperi este clară: scenariu cinic, cifre false, aparținători plătiți, mitomanie guvernamentală, oculta planetară, robie morală, înturmarea, distrugerea vulnerabililor, mai ales a senectuții supraviețuitoare…

Dragul meu, nu te contrazic, nu îmi pasă, la urma-urmei de ideile tale răzmerițoase, ușor în contradicție, cu masca pe care ți-o potrivești meticulos pe fățău; m-am distrat atunci când, la întâlnirea noastră, am mimat o strângere de mână: ți-a pierdut zâmbetul, ai tras mâna ca ars!

Oare de ce?

Doar suntem prieteni de 50 de ani! Doar ai niște adevăruri de partea ta!

Eu sunt vulnerabil, am stenturi, am făcut și un infarct, am probleme pulmonare, după 50 de ani de fumat, sunt o bibliografie ambulantă, vis al oricărui rezident ambițios. Am o familie mare, o responsabilitate directă față de „echipa” mea, al cărei șef, cel puțin ca vârstă, sunt.

Nu îmi pasă de hora de la Mamaia, mă depărtez de tatuatul care se preumblă ostentativ fără mască, printre oameni, respect săpunul și spălatul pe mâini, distanțarea, masca nu vorbim aici politică, frondă, detest profund politicul amestecându-se în viața mea, Ciolacu, Ponta și alții ca ei, care votează relaxarea, care îmi arătă, ca la retardați, că pot să zburd, să umblu fără mască, fiindcă îmi garantează ei, cu aia mamii lor cu tot, că ies cu bine din tunel!

Celălalt, mirele profesionist, vrea să dărâme guvernul, nu pentru un altul, tot luptător cu pandemia, dar mai bine, ci pentru ca să îi aranjeze lui, prin organizarea alegerilor, un loc în viitorul parlament, nu îi ajung 30 de ani de nemuncă, plătiți regește!

Fiecare pe pielea lui.

Mie spiritul de autoconservare, multele luni petrecute cu masca de oxigen pe figură, nedormitele în menajeria umedă a terapiei intensive, nu atât teama de moarte, cât chinul, prin care treci, și am trecut, acela de a te sufoca, de a te învineți, din lipsă de aer, mă fac să respect aceste reguli, nu multe, și nu complicate. Vreau să mai scriu umor și comedii, să văd oamenii zâmbind, să îi aud râzând, vreau să nu mă mai tem de propria inimă, de inițiativele pulsului, de respirarea spasmodică, sălbatică, de orice mi-ar fura din anii rămași.

Tu, cu toți cei care respingeți o realitate, o evidență, ale mele, ale altora, nu trebuie să țineți cont de ceea ce am scris aici. Nici nu vreau să polemizez.

Cum spus: fiecare cum crede de cuviință.

Am început, nu de foarte multă vreme, să fiu prieten, și să am încredere în cel care ți-a scris aceste rânduri.

Cornel UDREA

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *