Dracul

Mama lui Honoré Bontemps are 92 de ani și e pe moarte. I s-au terminat zilele. Honoré e un țăran care are de adus grâul acasă de pe câmp și se gândește s-o lase să moară singură. La insistențele doctorului din sat, acceptă să tocmească o femeie, Rapet, să îi vegheze mama până va muri, pentru ca el să-și poată vedea de muncile câmpului.

Rapet e o profesionistă și are tarife precise pentru vegherea muribunzilor. Pentru cei mai puțin bogați, precum Honoré, tariful e de un franc pe zi și doi pe noapte. Deși doctorul îi spusese că mama lui ar mai putea trăi doar o zi, Honoré se gândește că aceasta e o fire puternică și ar mai putea-o duce încă vreo opt zile. Se târguiește cu Rapet să-i facă un preț „așa, până la sfârșit”. „Care din noi o avea mai mult noroc. Doctorul zice că o să se prăpădească numaidecât. Dacă o fi așa, câștigi dumitale și paguba mea. Da dacă mai ține până mâine sau chiar mai mult, câștigul meu și paguba dumitale” – îi propune Honoré femeii.

Rapet, care nu se tocmise niciodată până atunci, cere să vadă muribunda. După ce îi ia pulsul, îi pipăie pieptul, îi ascultă respirația, ajunge la concluzia că bătrâna ar mai putea trăi două sau chiar trei zile și se tocmește cu Honoré pentru suma de șase franci, „cu totul și cu totul”, până când bătrâna va fi „scoasă din casă”.

În prima zi de veghe bătrâna nu moare. În a doua zi, deja, Rapet își pierde răbdarea. Fiecare clipă petrecută lângă muribundă i se pare „timp furat, bani furați”. „Avea o poftă nebună s-o ia de beregată pe vita asta bătrână, pe încăpățânata asta bătrână, pe îndărătnica asta bătrână și s-o strângă puțin, ca să oprească răsuflarea pripită care îi fura timpul și banii”.

Nu, nu o strânge de gât, e prea primejdios. Fără să fi citit tratate de manipulare și fără să se fi uitat non-stop la emisiunile TV despre noul coronavirus, adoptă o tactică  binecunoscută, de altfel, și de psihologii zilelor noastre.

Se apropie de pat și o întreabă pe bătrână: ”L-ai văzut pe dracu?”. „Nu”, răspunde bătrâna Bontemps. Atunci, Rapet începe să-i spună, ca s-o înspăimânte, că diavolul se arată tuturor celor care trag să moară cu câteva minute înainte de a-și da sufletul. „Ține o mătură în mână, are un ceaun în cap și zbiară în gura mare. După ce-l vede, (muribundul) nu mai are de trăit decât câteva clipe”.

Bătrâna Bontemps se sperie, se zbuciumă, caută înspăimântată spre fundul odăii. În acest timp, Rapet pleacă de lângă pat, ia un cearșaf din dulap și se înfășoară în el, își pune în cap ceaunul „ale cărui picioare scurte și îndoite se ridicau ca trei coarne”, apucă cu mâna dreaptă o mătură și cu stânga o găleată de tinichea pe care o aruncă deodată în sus, ca să cadă în pământ cu zgomot. Cocoțată pe un scaun, se ivește astfel de după perdeaua de la capătul patului muribundei, „țipând ascuțit în fundul ceaunului care-i acoperea fața și amenințând-o cu mătura, ca un diavol dintr-o piesă de groază, pe biata bătrână care abia își mai trăgea sufletul”.

Pierdută, cu privirea rătăcită, muribunda încearcă să se ridice și să fugă. Nu poate. Și, pe scurt, își dă duhul. De spaimă.

La final, și Honoré Bontemps și Rapet își fac socoteala, care cât a câștigat și care cât a pierdut. Desigur, cea câștigată este Rapet, cu un franc în plus față de cât ar fi trebuit să primească după tariful inițial, pe zi și pe noapte.

***

Schița lui Guy de Maupassant (1850-1893), intitulată „Dracul”, a fost scrisă în vremea în care nu exista coronavirus, nu existau televiziuni și nici rețele de socializare. Maupassant știa însă ceea ce știu și psihologii zilelor noastre: sugestia are putere și autosugestia are putere. Cu cât auzi mai mult despre o boală, cu cât ți se spun mai multe despre simptomele acelei boli, începi să ai și tu simptome, mai mult sau mai puțin reale. Iar dacă ești și slab de înger, într-un final, crăpi. Dacă nu de boală, de spaimă. Exact cum ți s-a spus că vine… dracul.

Într-o postare pe Facebook a unui prieten, medic, din Liban, autoritățile de acolo recomandă cetățenilor, în primul rând, să stea departe de știrile despre virus, întrucât „tot ce trebuie să știe, știu deja”.

„Nu căutați numărul morților; acesta nu e meci de fotbal ca să știți rezultatul final. Evitați-l. Nu căutați informații suplimentare online, deoarece vă vor slăbi starea mentală. Evitați să trimiteți mesaje terifiante și frustrante, întrucât unii oameni nu au aceeași forță mentală ca dvs. În loc să îi ajutați, veți activa boli în ei, cum ar fi depresia. (…) Starea dvs pozitivă vă va ajuta la protejarea sistemului imunitar, în timp ce gândurile negative sunt dovedite că slăbesc sistemul imunitar și îl fac incapabil să reziste virusului. Mai ales, să credeți cu tărie ca această epidemie va trece și că viața va continua”.

***

Aceste sfaturi se dau în Liban. Noi, continuăm să numărăm morții. Ministerul Sănătății și GCS transmit, zilnic, statistici. E datoria lor să trimită, dar e la alegerea presei ce publică. Și presa alege să publice. Orice post de televiziune deschizi, informațiile sunt (aproape) doar despre coronavirus. În presa scrisă, majoritatea știrilor sunt despre coronavirus. Agențiile transmit aproape exclusiv despre coronavirus. Pe rețelele de socializare discuțiile sunt, tot aproape exclusiv, despre coronavirus. Zilnic, citim și auzim despre „dracul” care e pe cale să vină. Și, fără să ne dăm seama, ne pregătim sufletește să îl… primim.

Desigur, dracul acesta există, nimeni nu poate nega o realitate. Dar ce-ar fi oare dacă nu l-am mai pomeni atât de frecvent? Dacă ne-am îndrepta gândurile, puțin, și spre viața care sigur va exista, după…? Dacă ne-am îndrepta gândurile spre altceva decât „dracii” pe care ni-i oferă, zilnic, rețelele de socializare și massmedia?

În schița lui Maupassant, am „ajuta-o” pe Rapet să piardă. Un franc pierdut pentru Rapet, un franc câștigat pentru Honoré Bontemps?

Monica TRIPON