Două zile de folclor la Gherla

Amatorii de folclor din municipiul Gherla au avut, la sfârșitul săptămânii trecute, privilegiul de a asista la două zile de manifestări artistice, binevenite după pauza de un  an pricinuită de pandemie.

În ciuda ploii, un public numeros s-a așezat în fața scenei amenajate în aer liber, în centrul orașului, unde a avut ocazia de a participa la două spectacole (din care unul de gală) în cadrul celei de a XXV-a ediții a Festivalului internațional de folclor organizat cu consecvență și cu multă seriozitate de Fundația „Téka”. Nu este deloc ușor să ajungi la ediția jubiliară a unui festival cu caracter internațional în condițiile unor restricții sanitare impuse de Covid-19, dar unde este preocupare și interes, acolo și rezultatele se  văd, iar din  acest punct de vedere fundația gherleană înființată în 1993 ne oferă un exemplu grăitor.

Și la ediția din acest an au fost invitate șapte formații de dansuri populare, din care două din Ungaria. Printre formațiile mult aplaudate s-a aflat Ansamblul „Dansatorii de pe Someș”, condus de Emil Bodea, care a prezentat o suită de dansuri populare din zona noastră. În total, 200 de jucăuși tineri au evoluat pe scenă, îmbrăcați în frumoase costume populare, reprezentațiile oferind publicului și o reușită paradă a portului popular.

Dar, cele două zile ale festivalului ne-au dăruit și alte surprize plăcute. Amintim aici superbul concert susținut de interpretele Sebestyén Márta și Andrejevszkij Judit în Catedrala Armenească, în repertoriul solistelor figurând muzică clasică, folk, medievală, renascentistă și populară, gustate din plin de cei peste o mie de amatori ai genului, care au umplut până la refuz impozanta biserică din centrul orașului de pe Someș.

Din programul festivalului nu au lipsit activitățile meșteșugărești pentru copii, târgul de meșteșuguri populare, copiii având și bucuria de a asista la un original concert susținut numai pentru ei de grupul Folker. La cafeneaua Hayak, amatorii de modă s-au înghesuit să asiste la prezentarea unei colecții valoroase de port popular, susținută de prof. dr. Székely Melinda, un bun și avizat cunoscător a valorilor tradiționale de folclor de pe Câmpie, dar nu numai.

În scopul socializării și al legării unor prietenii, în ambele seri ale festivalului participanților li s-a oferit prilejul pentru a-și etala talentul și priceperea în domeniului folclorului, în cadrul Casei Dansului, cu toții luându-și rămas bun cu dorința de a reveni la Gherla cu ocazia ediției a XXVI-a.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut