Doina Cornea: Suntem sclavii propriilor noastre defecte

În declarația președintelui Traian Băsescu, cum că 19 mai trebuie să devină „Ziua porților deschise la Cotroceni” și să rămână ca „ziua în care românii au învins Parlamentul”, Doina Cornea vede începutul cultului personalității. Pe de altă parte, tot Doina Cornea este de părere că, dacă Băsescu și-ar decapita propriul balaur, ar putea fi un președinte bun.

– S-au împlinit, de curând, 18 ani de la primele alegeri libere din România postcomunistă. A evoluat, s-a maturizat electoratul în acești ani? A evoluat clasa politică?

– E o întrebare grea, pentru că mă obligă să judec în bloc. Sigur că sunt alegători care au evoluat foarte mult, sunt conștiințe care s-au trezit, unele însă nu. Politicienii… și ei evoluează într-un fel. Nu suntem bolovani să rămânem exact cum am fost acum 18 ani. Unii evoluează în bine, alții în rău sau mai puțin rău, de obicei mincinoșii rămân mincinoși…

Întotdeauna am spus că nu e voie să aruncăm vina numai pe electorat când nu ne ies alegerile cum am dori, pentru că acest electorat a ieșit din noaptea comunistă. Acest electorat nu distinge adevărul de minciună, el votează cu cel care îi spune ceea ce i-ar plăcea lui să audă și chiar speră că se realizează ceea ce i s-a promis; dar nu se realizează! Suntem un popor bolnav, ca și conștiință, și în general toți cei din Est, fiindcă nu trebuie să credem că nu ar avea probleme și polonezii și ungurii! Probleme avem toți, dar nu în aceeași măsură. Și atunci, e o crimă să încerci, în continuare, ca politician, să manipulezi o populație bolnavă, în conștiința ei, o populație care nu distinge binele de rău, adevărul de minciună, și care și-a pierdut valorile fundamentale.

– Oare cine e de vină pentru starea asta, doamnă Doina Cornea?        

– Suntem de vină și indivizii, că nu încercăm să ne refacem fibra morală, individuală.

– Banalizând, vă întreb: cine este de vină că am ajuns să preferăm… manelele, folclorului autentic?

– Familia, școala, politica, toți cei care încearcă să prelungească aceste… minciuni în care am trăit.

– Revenind la anii care au trecut de la celebra „Duminică a Orbului”: s-a „modernizat” oare modul de a face politică în România? Vă întreb fiindcă spuneați la un moment dat, într-un interviu, că în România nu se face politică la fel ca în Occident, că și aici suntem departe de a fi moderni.

– Nu se face ca în Occident, dar eu nu vreau să spun că în Occident nu se minte, că nu există demagogie. Astea există pretutindeni unde sunt oameni responsabili de o guvernare, unde există concurență între partide, dar nu la modul acesta grosolan, ca la noi.

În ce sens am găsit eu că e modern modul de a face politică în Occident: am observat că acolo, atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele parlamentare, candidații, politicienii sunt preocupați de niște probleme cât se poate de concrete și nu fac promisiuni fără acoperire. Când candidatul spune că va face cutare sau cutare lucru, el spune și cu ce fonduri va face ceea ce promite să facă. Sunt lucruri absolut concrete și nu țin atât de demagogie, ca la noi, nu sunt promisiuni deșarte.

– Față de anii ’90, unde… suntem?

– Există o evoluție spre democrație, democratizare, viață politică, nu putem nega. Amintiți-vă de unde am plecat! Dl Iliescu voia sector privat – și i-am citit programul atunci, în ’90, în ianuarie: întreprinderi cel mult familiale, cel mult cu trei angajați care nu fac parte din familie. Ăsta era sectorul privat al d-lui Iliescu! Dânsul nu făcea nimic în afară consimțământului lui Gorbaciov. De acolo se inspira și nu voia să transgreseze cu nimic ce se făcea acolo. Pe urmă, ce a mai solicitat? Refacerea CAER-ului! Pactul de la Varșovia! Astea ne trebuiau nouă după ce au murit atâția tineri care nu mai voiau comunism și nu mai voiau alianțe cu Uniunea Sovietică? Iată, deci, de unde am plecat.

– Dar nici dl Iliescu nu a rămas… același.

– Sigur, și dl Iliescu a evoluat pe parcurs, nu putem zice că nu a evoluat, că nu și-a schimbat viziunea, că nu și-a dat seama că merge împotriva curentului – ceea ce e foarte grav, când președintele unei țări merge împotriva curentului. România voia spre Vest, dl Iliescu o trăgea spre Est. A venit apoi o perioadă când era… între Est și Vest.

– Ați fost un critic permanent al d-lui Iliescu…

– Ce am spus acum nu am spus ca o critică, ci ca o constatare. Și aș mai face o remarcă: generația d-lui Iliescu, care a preluat puterea după comunism, a fost a doua ipostază, sau mai bine zis a doua serie de comuniști, după Ceaușescu. Dar există și o a treia serie, cei pe care-i vedem astăzi și care s-au format tot atunci. Este generația  d-lui Stolojan, în care nu am încredere deloc, fiindcă și-a dat măsura când a fost premier. A adus o lege electorală cât se poate de discriminatorie și nedreaptă, ca să câștige dl Iliescu. Deci nu mi-a câștigat încrederea, că simpatia nu trebuie să ți-o câștige un politician. Este, apoi, aceeași generație dl Băsescu, cu funcții foarte importante în Marină. Or, toți acești oameni au învățat ceva atunci, s-au format cu o anumită mentalitate.

– Mentalitățile se mai pot și schimba. Apoi, mai sunt și excepții…

– Eu zic că o excepție foarte mare face dl Daianu, parlamentar european. Este un om pe care îl stimez din tot sufletul. De ce? Pentru că a lucrat în DIE, a recunoscut că a lucrat trei ani în DIE (avea contract de patru ani!), după care a demisionat pentru că nu-i plăcea ce i se cerea să facă. Este un om care a evoluat extrem de mult în bine și care trebuie promovat mai mult.

Și partidul d-lui Iliescu – că eu așa îi zic PSD-ului – are un om pe care eu îl prețuiesc și mi se pare cinstit. E vorba de dl Diaconescu, din păcate destul de… marginalizat.  L-am văzut la un moment dat într-o emisiune cu Robert Turcescu făcând critică PSD-ului, el fiind din PSD! Adică a denunțat tocmai ce nu mergea: minciuna și lipsa de înnoire.

– Și dl Băsescu, pe care l-ați criticat aspru, și nu doar o dată, denunță. Spuneați, anul trecut, într-un interviu acordat României libere cu puțin înainte de referendumul din 19 mai, că „dl Băsescu ar fi putut fi un președinte bun, chiar foarte bun, dacă ar fi trecut peste scăderile dânsului de ambiție, peste setea de putere și dorința de a se amesteca în domenii care îi depășeau atribuțiile”. Spuneați, tot atunci, că și Traian Băsescu își are propriul său „balaur interior” care nu-i dă pace și că ar trebui să decapiteze acel balaur. A crescut balaurul lui Băsescu? E mai mic decât acum un an?

– E tot așa. Din păcate, dl Băsescu își surpă propria poziție. Nu știu de ce nu-și dă seama, că are calități să fie, să devină un președinte bun. Balaurul acela l-am numit sete de putere, ambiția să fie el primul, să fie el șeful, el conducătorul „suprem”. I-am mai descoperit acum, însă, o alta… ambiție. La ce bun a propus o zi „fixă” în calendarele noastre, considerată ca o zi cînd „poporul a învins Parlamentul”?

– 19 mai… Am găsit o declarație a sa de după referendum, de la Sibiu, când spusese că „pe 19 mai poporul român a exprimat voința lui Dumnezeu”.

– Și dacă ar fi fost voința poporului și dacă ar fi fost voința lui Dumnezeu, dl Băsescu tot n-ar avea dreptul… Nu vedeți că e începutul cultului personalității? Eu asta văd în proclamarea zilei de 19 mai ca zi istorică, zi fixă în calendarul de la Cotroceni: începutul cultului personalității!

Și băile acelea de mulțime… Ce crede dl Băsescu? Lumea vrea să aibă o fotografie, o amintire. Oamenii sunt… destul de simpli, așa, în felul lor de a fi: vor să se poată lăuda nepoților, strănepoților, că ei și președintele au stat câteva clipe împreună; dar peste trei zile sau peste un an, dacă s-ar întoarce macazul, aceiași oameni ar da cu noroi în el. Așa este lumea. Și dl Băsescu ar trebui să știe să fie mai uniform, mai egal. Dânsul nu face nimic, deși pare spontan și sincer, fără calcul.

– Și asta e rău la un politician? Să-și calculeze fiecare pas pe care îl face?

– Depinde de pas. Sigur, și dl Băsescu a făcut pași buni. A fost pas bun condamnarea comunismului, a fost bună apropierea de NATO. Atunci la ce-i trebuie lucruri din astea mici, meschine, să se bată pentru ele?

– Credeți că are sfetnici răi?

– Nu are nici un sfetnic! Dânsul nu ascultă de nimeni. Toți sfetnicii buni i-au plecat, începând cu dl Pleșu. Nu cred că ascultă. Mie mi-e teamă că într-o bună zi, dacă îl tot periem și îl tot flatăm, o să devină un al doilea „conducător iubit”, cu cultul personalității, adică. Puțină umilință, puțină modestie! Nici unul nu știm tot, nu găsim soluții la toate.

Trei ani și jumătate nu am făcut altceva decât să asistăm la bețele în roate pe care le-a pus Guvernului. Nu știu de ce a prins așa o ură față de un politician care are ținută – dl Tăriceanu. Nu zic că e perfect, nu zic că nu a făcut și prostii – unele tocmai ca să contracareze atacurile lui Băsescu -, dar a fost o guvernare bună, s-au făcut și reforme. Sigur, își are și Partidul Liberal uscăturile lui, dar sunt acolo și oameni de valoare. Și atunci, la trei luni după alegeri nu vii cu alegeri anticipate! Rezultatul ar fi fost exact același, numai că dl Băsescu atunci ar fi avut dreptul să numească un premier din nou și ar fi ales… ghiciți pe cine? Or, dl Stolojan a fost premier și am văzut ce a făcut, ce a putut să facă. Dl Tăriceanu e altfel, eu îl consider mai bun.

Alt obiectiv al d-lui președinte Băsescu a fost fuziunea, ca să scape de tot, și de premierul Tăriceanu, și de Partidul Liberal. Atunci mi s-au deschis ochii. M-am întrebat: Ce vrea dl Băsescu? Ce urmărește? Să distrugă și al doilea partid istoric? Nu ajunge că mi-a distrus partidul, PNȚCD? Dar nu de aceea sunt critică, fiindcă și partidul meu e de vină că s-a lăsat distrus.

PNL văd că s-a salvat, deși a fost foarte amenințat. Dacă dl Tăriceanu ceda la cele două cereri ale președintelui Băsescu, partidul dispărea. Într-o emisiune TV la care am fost invitată am pus pariu cu reporterul că dl Tăriceanu își va duce guvernarea până la capăt. Era pe muchie de cuțit atunci, dl Tăriceanu. Și am câștigat pariul.

– I-ați îndemnat, și nu o dată, pe cei doi la împăcare.

– Împăcare, sigur, fiindcă nu sunt de pus la gunoi nici unul, nici celălalt. Fiecare are calități.

– Dacă președintele Băsescu și-ar corecta defectele pe care le-ați enumerat, dacă și-ar decapita balaurul…

– Ar fi un președinte bun!

– Și ați… merge pe mâna lui, ca președinte?

– Ca președinte, sigur că aș merge pe mâna dânsului, cu condiția să nu apară cineva mai bun! Și cu condiția să-și corecteze aceste defecte, care sunt niște defecte de orgoliu, de ambiție, de niște calcule, probabil, și politice, meschine.

– Politicianul ideal?

– Nu există! Specia asta nu există! Nu există un OM ideal. Nu există. Aici e tragedia noastră, și asta chiar la marii noștri intelectuali: când vorbesc de politicieni, ei văd imaginea politicianului ideal. E un concept, politicianul ideal. Nu există! Nici cei care critică nu sunt perfecți. Suntem toți ființe umane, avem și scăderi și calități, unii au mai multe scăderi, mai puține calități. Nu există doi oameni la fel.

– Atunci politicianul… eficient?

– Să iubească, totuși, adevărul, în așa măsură încât să nu fie în stare să mintă un popor bolnav ca și conștiința.

– Mă pregăteam să vă întreb dacă suntem, românii, liberi…, eliberați…

– România e prizoniera propriilor suflete. Noi suntem încă prizonieri: ai urii, ai răzbunării, ai ambiției, ai scopului de atins prin orice mijloc. Astea sunt niște lucruri care ne iau libertatea. Degeaba, din punct de vedere juridic, ne-am eliberat, adică putem vorbi de dimineața până seara și nimeni nu ne mai ascultă sau nu ne scrie. Suntem sclavii propriilor noastre defecte, sclavii propriilor noștri balauri. Și eu am, probabil, balaurii mei. Încerc să-i decapitez. În fiecare zi le crește capul la loc: îl retez dimineața, seara iar e acolo. Nu e voie să descurajăm.

– Peste puține zile vor fi alegeri locale. Ați lipsit vreodată, în cei 18 ani, de la vot?

– Nu, niciodată. Și totdeauna am îndemnat oamenii să participe la vot. Dar nu participă, de multe ori, chiar cei care sunt conștienți de ceea ce se întâmplă, care descifrează această hartă politică, jocurile politice, dinamica politică. Se duc la vot bieții oameni munciți, trudiți, care habar nu au pe ce lume trăiesc. Eu nu-i învinuiesc pe ei; învinuiesc, însă, partidele.

– Mesajul dvs.?

– Să se ducă oamenii la vot. Acesta ar fi mesajul meu, în afară de cel electoral: să votăm cu persoanele care au cei mai puțini balauri, că de avut, toți avem.

– Poate că nici balaurii aceștia nu poți să-i vezi întotdeauna. Ne locuiesc atât de bine, atunci când ne locuiesc, încît chiar noi, câteodată, ajungem să-i confundăm cu propria noastră ființă.

– Da, aveți dreptate.

– Nefiind în stare să ne vedem propriul balaur, nu-l vom vedea, poate, nici pe al celuilalt.

– Ba nu! Îl vezi mai degrabă pe acela, dar pe al tău nu! Aici e nenorocirea.

M. TRIPON