Doi clujeni au fost aleși membri ai Academiei Române

Doi clujeni au fost aleși membri corespondenți ai Academiei Române în cadrul alegerilor care au avut loc în 26 octombrie. Este vorba de psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai și de Simion Aștilean, profesor în cadrul Facultății de Psihologie a UBB.

Daniel David își va desfășura activitatea în cadrul secției de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, iar Simnion Aștilean în cadrul secției de Științe Fizice.

 

Daniel David a absolvit în 1996 Facultatea de Psihologie și Științele Educației la UBB, obținând titlul de psiholog licențiat. “Ultimii doi ani de studiu (1995-1996) au fost parcurși într-un singur an”, precizează acesta, în CV-ul său.

În 1999 a obținut titlul de doctor în psihologie, cu lucrarea “Mecanisme inconștiente de reactualizare a informațiilor”.

Până în 2002 a urmat studii postdoctorale la Albert Ellis Institute for Rational Emotive Behavior Therapy (REBT), în New York, SUA, și la Academy of Cognitive Therapy în SUA, precum și un program postdoctoral de cercetare și practică în psihologie clinică la Mount Sinai Medical Center, New York, SUA.

Din 2007 este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar din 2008 la Mount Sinai School of Medicine în New-York, SUA.

David este directorul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. A fost Vicepreședintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.

În 2008 a fost decorat de președintele Traian Băsescu “pentru merite în educație/cercetare cu gradul de Cavaler”.

Sinion Aștilean a absolvit Facultatea de Fizică a UBB în anul 1980 iar din 2003 conduce Centrul de Nanobiofotonica și Microspectroscopie Laser din cadrul UBB.

Domeniile sale de cercetare sunt fabricarea nanoparticulelor plasmonice, nanostructurilor și nanocompozitelor hibride, incluzând polimeri, grafene si biomolecule, prin metode de sinteză chimică, auto-asamblare coloidală, nanolitografie neconventionala, depunere de filme subţiri, tratamente in plasmă, spincoating, etc,; dezvoltarea de nanoplatforme multifuncționale pentru aplicaţii in nanomedicină: (a) nano-agenţi de contrast la nivel celular și tisular pentru imagistică de microscopie confocală Raman, SERS și fluorescență ; (b) nanosisteme foto- și termoactivabile în domeniul infraroșu apropiat (NIR) cu potențial în tratamentul localizat al cancerului prin efecte de hipertermie; (c) nanosisteme complexe funcționalizate cu anticorpi sau aptameri pentru a realiza transport și eliberare țintită de medicamente chemoterapeutice; dezvoltarea de aplicaţii de detecție și senzoristică moleculară prin metode spectroscopice având la bază exploatarea proprietaților plasmonice în SERS, fluorescenţa amplificată plasmonic (metal-enhanced fluorescence, MEF), spectroscopia rezonanţelor plasmonice localizate (LSPR), etc.

Este autorul a aproape 100 de articole științifice publicate în reviste cotate ISI și autor sau coautor a trei cărți

Academia Română este condusă de Ioan Aurel Pop, profesor și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut