Distracție în siguranță

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane anunță lansarea campaniei naționale de prevenire a traficului de persoane „Distracție în siguranță!”, în contextul organizării, pe teritoriul țării noastre, a unor evenimente de anvergură, precum NeverSea, ElectricCastle, Untold, Festivalul de film Anonimul, la care se preconizează că vor participa zeci de mii de persoane, cetățeni români sau străini.

Activitățile campaniei vor fi destinate în principal participanților la evenimentele publice de amploare, desfășurate la nivel național în perioada iulie-septembrie 2023, și vor presupune diseminarea de mesaje anti-trafic în scopul evitării riscurilor traficului de persoane și al adoptării unei conduite preventive. De asemenea, activitățile desfășurate, se vor adresa și publicului general, în vederea creșterii gradului de informare și sensibilizare cu privire la problematica traficului de persoane.

Pentru informarea și conștientizarea publicului cu privire la traficul de persoane, campania „Distracție în siguranță!” va include informații clare și accesibile despre semnele și pericolele traficului de persoane, prezente atât în mediul online, cât și în cel outdoor, precum și despre modul în care pot fi prevenite și notificate astfel de situații. Prin intermediul materialelor informativ preventive și de promovare realizate în cadrul campaniei (pliante, brățări, rucsacuri etc.) vor fi transmise mesaje antitrafic care se vor adresa atât persoanelor vulnerabile la trafic, cât și publicului general, dar și „cererii” care favorizează traficul de persoane

Nu în ultimul rând – precizează ANITP -, în conținutul materialelor de campanie se regăsesc și îndemnuri menite să elimine prejudecățile referitoare la situația și alegerile victimelor traficului de persoane, subliniind totodată că este necesară respectarea drepturilor și tratamentul egal al acestora, indiferent de vârstă, sex, orientare sexuală, etnie, religie, nivel de educație sau alte aspecte personale.

Campania se circumscrie priorităților Ministerului Afacerilor Interne de a asigura un climat de siguranță pentru persoanele participante la evenimentele publice de anvergură organizate de-a lungul sezonului estival.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut