Dispozitiv portabil pentru detecția pe teren a drogurilor, dezvoltat cu colaborarea UMF Cluj

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prin Facultatea de Farmacie, este partener într-un proiect european de cercetare, legat de creșterea eficienței în detecția diverselor droguri și medicamente.

Intitulat ”BorderSens”, proiectul, care reunește un consorțiu de 16 parteneri din opt state membre UE, se va desfășura în următorii patru ani, fiind coordonat de Universitatea din Antwerp, Belgia. Partenerii includ universități, institute de cercetare, autorități de frontieră, servicii de poliție și mai multe companii. Valoarea totală a proiectului este de 5,5 milioane de euro,

„Obiectivul proiectului este reprezentat de dezvoltarea unui prototip portabil, ușor de utilizat pentru detecția pe teren a drogurilor. Noul dispozitiv aduce selectivitate, sensibilitate și precizie excelentă, prin asocierea de nanomateriale inteligente, metode electrochimice și analiză multivariată. Acesta va putea fi utilizat de către autorități fără a fi nevoie de cunoștințe științifice sau de instruire în prealabil și va fi prevăzut cu funcția de alarmă pentru anumite medicamente și droguri. Dispozitivul va fi testat pe teren în mai multe țări europene” – a anunțat UMF „Iuliu Hațieganu”.

Echipa UMF Cluj, coordonată de prof. dr. Cecilia Cristea, are o experiență vastă în dezvoltarea de dispozitive portabile de detecție rapidă, pe bază de senzori electrochimici și optici, înglobând diverse nanomateriale pentru domeniul farmaceutic/ biomedical prin utilizarea de tehnologii moderne.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.