Direcționarea a 3,5 la sută din impozit către școli, „de real ajutor în mediul rural”

Inițiativa legislativă privind direcționarea a 3,5 la sută din impozit către unitățile de învățământ este îndelung comentată zilele acestea de societatea civilă, politicieni, ONG-uri, dar și de către reprezentanții dascălilor.

„Propunerea este interesantă, pentru că ar ajuta toate școlile care sunt acreditate, este un ajutor care e de luat în seamă…Desigur, școala va trebui să decidă în ce parte ar trebui să meargă banii, în ce direcție. Oricum, cred că orice inițiativă pecuniară care vine în ajutorul școlilor este binevenită, sperăm să și treacă (n. Red – la vot). Pe de altă parte, ca idee e bună această inițiativă, rămâne de văzut cum va fi pusă în aplicare, depinde de fiecare școală. Însă, cred că pentru școlile din mediul rural, ar fi o sursă foarte bună de venit, ar fi de real ajutor direcționarea a 3,5 la sută din impozit, în acest fel s-ar putea descurca mai bine, cel puțin în ce privește achiziționarea materialelor didactice necesare”, a declarat Lucia Cojocaru. președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj.

Inițiativa nu este, însă, văzută cu ochi buni de toată lumea. La sfârșitul săptămânii trecute, Fundaţia World Vision România a atras atenţia că „propunerea legislativă prin care cetăţenii vor putea direcţiona 3,5% din impozitul pe venit către bugetul unei şcoli va adânci inechitatea dintre şcolile din oraşele mari, în care părinţii au posibilităţi financiare, şi şcolile de la sat, din comunităţile vulnerabile.

Mai mult, scopul redistribuirii impozitului pe venit prin formulare de 3,5% este ca aceste fonduri să ajungă în sectorul privat, neguvernamental, nu tot în bugetul gestionat de către stat. În cazul în care modificarea legislativă propusă este aprobată, acest mecanism al redirecţionării impozitului de venit prin completarea formularului de 3,5% pierde scopul pentru care a fost creat, conform organizației.

Reamintim că posibilitatea de direcționare a 3,5% din impozitul pe venit către bugetul unei școli de stat sau private, pe modelul folosit acum pentru ONG-uri, a fost propusă recent printr-o inițiativă legislativă depusă la Senat, anunțată de trei parlamentari USR. Singura condiție e ca acele unități de învățământ să fie acreditate. Interesant e faptul că inițiativa e susținută și de unii politicieni din barca puterii, fiind semnată și de aleși PSD, PNL și UDMR. Și unii politicieni clujeni de la putere, dar și din opoziție- au salutat această idee.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut