Dezbatere online: Școala în vreme de război. Ce putem face noi?

Societatea Academică din România (SAR) îi invită pe toți cei interesați să participe miercuri, 2 martie, la o dezbatere online având ca temă „Școala în vreme de război. Ce putem face noi?”

Dezbaterea este ocazionată de realitatea acestor zile „tensionate din punct de vedere geopolitic”, în care, „mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți și solidari, să oferim sprijin celor aflați în nevoie și să fim recunoscători că suntem parte a Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice”.

„Împărțind o graniță semnificativă cu Ucraina, dar și prin istoria și geografia noastră comune, România are datoria morală de a oferi sprijin poporului ucrainean. Atât autoritățile, cât și societatea civilă au datoria de a alege opțiunea solidară: să ajutăm cât și cum putem pentru a depăși această criză. În momente de cumpănă, ne dăm seama că o parte semnificativă a soluției de depășire a acestor crize (actuale și potențiale) se află în interiorul sistemelor naționale de învățământ. Noi, la Societatea Academică din România, mizăm pe valorile umaniste și credem că prin dialog putem găsi soluții pentru a îi ajuta pe copiii refugiați să nu abandoneze școala. Ne dorim ca atât cetățenii, cât și autoritățile de la nivel național și local, să facă front comun pentru integrarea refugiaților în sistemul nostru de învățământ, fie și pe o perioadă determinată. În ceea ce privește elevul român, credem că această criză umanitară trebuie să ne determine să le vorbim copiilor despre importanța libertății, egalității în fața legii și a luptei pentru democrație” – spun organizatorii evenimentului.

Dezbaterea va avea loc de la ora 16:00, pe platforma Zoom și va fi transmisă pe paginile de Facebook ale SAR. Printre speakerii invitați la eveniment se numără: Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, Doru Căstăian, profesor MERITO; Mihaela Nabăr, director executiv al Fundației World Vision România, Tudor Chirilă, formator de opinie și Cristina Miculaiciuc, președinte al Asociației Elevilor din Maramureș.

Scopul anunțat al evenimentului este de a prezenta bunele practici ale organizațiilor societății civile în gestionarea crizelor umanitare, inclusiv la nivelul sistemului de educație, de a informa cetățenii interesați – elevi, părinți și profesori – despre cum se pot implica în aceste momente de criză și care sunt măsurile pe care autoritățile iau în calcul în vederea asigurării școlarizării refugiaților pe parcursul războiului.

În partea a doua a evenimentului va fi marcată lansarea Monitorului Educației din România, proiect nou al SAR, privind monitorizarea inițiativelor legislative dezbătute în Parlamentul României din domeniul educației.

La dezbatere se poate înscrie orice cetățean interesat, folosind linkul: https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZArceusqzkpHdKgmS0wdYmaw70bsTuqPuas

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut