De ce fug copiii de acasă

În urma sesizării dispariției unui minor sunt mobilizate în medie 150 de efective care desfășoară activități de căutare și patrulare, datele obținute în acest proces fiind comunicate de urgență pentru depistarea, în siguranță, a copilului dispărut.

Cazul unui copil dispărut este considerat rezolvat numai după găsirea sau identificarea certă a acestuia, ulterior localizării. Se efectuează verificări și activități specifice de căutare pe suprafețe întinse din orașe sau zone împădurite greu accesibile, pedestru, cu autovehiculele, iar uneori se folosesc chiar elicoptere și drone – informează Poliția clujeană.

Potrivit polițiștilor, majoritatea copiilor declarați dispăruți, de fapt pleacă de acasă de bună voie.  În peste 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților.

Concluziile unui studiu realizat în 2021 de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, arată că cele mai frecvente situații tensionante resimțite de copiii care părăsesc voluntar domiciliul sau centrele de ocrotire și care formează fondul de circumstanțe pe care se dezvoltă ideea de fugă sunt: lipsa de atenție sau de interes/ neglijare față de nevoile copilului aflat în dezvoltare, din partea unor părinți prea preocupați de serviciu sau de probleme personale, astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați; lipsa de control a situației școlare a copiilor, în ceea ce privește frecvența la cursuri și intersul pentru studiu arătat de copii; rigiditatea regulilor de conviețuire și lipsa de comunicare în familie, pretențiile exagerate din partea părinților cu privire la rezultatele școlare sau la alegerea tipului de carieră, impuse prin forță, situații care produc copiiilor sentimente de frustrare și minimalizare a propriei importanțe în cadrul familiei; starea de sărăcie.

De asemeni, ideea de fugă de acasă este dezvoltată de lipsa de comunicare adecvată și încercarea de impunere prin forță a standardelor familiei cu privire la prietenii aleși de copii, respectiv de violența în familie sau în centrele de ocrotire, din partea părinților, dar și a unor concubini ai părinților, frați, colegi din centrele de ocrotire sau chiar responsabili din centrele de ocrotire.

Stările de plictiseală accentuate și cronice, în lipsa unor programe stimulative pentru minori și modelele de comportament disfuncționale receptate în familie – lipsa interesului pentru studii, practicarea cerșetoriei, lipsa de organizare a vieții, rezolvarea conflictuală a diferendelor, antecedente penale ale membrilor familiei, consum frecvent de alcool al unora dintre membrii familiei – sunt alți factori care dezvoltă ideea de fugă de acasă.

Tulburările de comportament ale unor copii, provenite din factori diverși – genetici, dizabilități fizice și mentale, mesaje contradictorii în educația copiilor, lipsa de supraveghere a cercului de prieteni și a modelelor de convingeri și comportament care influențează conduita copiilor, divorțul părinților sau decesul unuia dintre părinți, abandonarea copiilor în centre de ocrotire sau la diverse rude etc. contribuie, de asemeni, la dezvoltarea ideii de părăsire a domiciliului.

Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la raportarea evenimentului, de aceea este important ca sesizarea privind dispariția unui minor să fie primită cât mai curând de la constatarea acesteia.

M. T.