Daruri de Crăciun pentru locuitorii celor mai izolate cătune din Apuseni

Șapte echipe de voluntari ai Asociației CERT-Transilvania au parcurs aproximativ 600 de km la bordul mașinilor de teren spre cele mai izolate cătune din inima Apusenilor, pentru a împărți daruri de Crăciun semenilor aflați în nevoie.

În cadrul celei de-a XII-a ediții a campaniei umanitare de Crăciun, Asociația CERT Transilvania a distribuit 150 pachete cu alimente neperisabile a câte 25 kg fiecare, 1.200 kg legume (cartofi, morcovi, ceapă), 150 de cozonaci, 150 de pâini și 130 pachete de Moș Crăciun pentru copii, cu rechizite, jucării și dulciuri. Darurile au fost împărțite în Măguri-Răcătău, Muntele Rece, Măguri, Mărișel, Scrind Frăsinet, Dodești, Plopi, Dobrușu, Balta, Râșca, Oțelești, Moara de Pădure, Ic Ponor, Mărgău și Răchițele.

„Chiar dacă în acest an am fost nevoiți să ne desfășurăm acțiunea respectând cu strictețe regulile impuse de pandemie și cu o mai mare grijă pentru beneficiarii și voluntarii noștri, suntem fericiți că am reușit să dăruim lumină și speranță semenilor noștri aflați în nevoie din zonele izolate ale Munților Apuseni” – au transmis inițiatorii campaniei umanitare.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut