Ciucă: Ridicarea MCV – un moment istoric pentru democraţia noastră 

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că ridicarea oficială a Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este un moment istoric pentru democraţia noastră şi pentru întregul sistem judiciar din România.

„Acest eveniment se desfăşoară într-un moment istoric pentru democraţia noastră şi pentru întregul sistem judiciar din România, anume ridicarea oficială a Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi mă alătur tuturor celor care v-au mulţumit pentru efortul depus pentru întreaga activitate derulată în aceşti ani şi la finalul cărora, iată, putem să îi felicităm pe toţi cei implicaţi. Este un real succes pentru România, care încheie în mod simbolic ultima restanţă a tranziţiei noastre către statutul de naţiune europeană cu drepturi depline”, a declarat Ciucă, la evenimentul „Priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”.

El a spus că asumarea şi promovarea unei viziuni europene cu privire la statul de drept a fost un efort îndelungat pentru România.

„Nu trebuie să uităm că asumarea şi promovarea unei viziuni europene cu privire la statul de drept a fost un efort îndelungat pentru România pe care l-am parcurs împreună, în dialog cu partenerii noştri europeni. Acest dialog european pentru promovarea reformelor structurale în domeniul Justiţiei şi stat de drept a început cu primul raport de ţară publicat de Comisia Europeană în anul 1998, a continuat cu foaia de parcurs pentru România în anul 2002 şi cu negocierile de aderare. Ulterior, s-a prelungit după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 cu monitorizarea prin intermediul MCV”, a adăugat Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai menţionat că prin eforturile conjugate ale celor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar, ale Executivului, Legislativului, s-a reuşit finalizarea pachetului privind legile Justiţiei şi legile privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, „elemente esenţiale pentru a putea definitiva recomandările MCV”.

Ciucă a spus că au fost adoptate măsuri normative necesare pentru a gestiona aspectele legate de instituţia prescripţiei, în urma unor decizii ale Curţii Constituţionale.

„Astăzi, ca urmare a eforturilor noastre conjugate, încheiem o etapă importantă în transformarea europeană a României. Acest succes este o dovadă că, atunci când există voinţă politică şi instituţională unitară, când există susţinere din partea partenerilor noştri europeni şi când există o cooperare loială între puterile statului, România evoluează. În acelaşi timp, însă trebuie să fim realişti, moderaţi şi echilibraţi de acum înainte. Eliminarea MCV reprezintă doar o etapă, desigur importantă, în procesul continuu de reforma sistemului judiciar din România, dar nu una finală. Aşadar, o etapă s-a încheiat şi alta a început”, a adăugat preşedintele Senatului.

Potrivit lui Nicolae Ciucă, în noua etapă România are un dialog permanent şi o monitorizare a reformelor structurale, cu impact asupra statului de drept şi a democraţiei constituţionale, prin mecanismul privind statul de drept.

„Acest mecanism se aplică tuturor statelor ale Uniunii Europene şi are ca obiectiv fundamental armonizarea, protejarea şi respectarea, la nivelul tuturor statelor membre, a valorilor pe care se fundamentează însăşi existenţa Uniunii Europene: democraţie şi stat de drept. De asemenea, avem o serie de jaloane în PNRR care trebuie să fie finalizate în dialog constructiv cu Comisia Europeană şi cu respectarea principiilor constituţionale degajate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, dar şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene”, a mai spus Ciucă.

Ciucă a menţionat că ţara noastră are multe de făcut de acum înainte, adăugând că trebuie asigurat „cadrul legislativ optim pentru funcţionarea eficientă a sistemului judiciar pentru asigurarea măsurilor anticorupţie, pentru consolidarea cadrului de integritate în instituţiile publice, pentru transparentizarea şi eficientizarea proceselor decizionale la nivel guvernamental şi parlamentar, precum şi pentru asigurarea pluralismului de idei la nivelul societăţii şi a libertăţii mass-media”.

Nicolae Ciucă a mai spus că „România este astăzi apreciată pentru reformele şi seriozitatea sa”, menţionând că această percepţie trebuie consolidată.

„Dincolo de reformele punctuale pe care le avem de realizat pentru implementarea recomandărilor din raportul privind România în cadrul Mecanismului privind statul de drept, dincolo de reformele asumate prin PNRR, există o nevoie pe care trebuie să o conştientizăm în această nouă etapă de dezvoltare în care se află România. Mă refer aici la asumarea unei viziuni noi cu privire la România – stat european şi inevitabil cu privire la sistemul judiciar, ca garanţie a statului de drept”, a arătat preşedintele Senatului.

În opinia lui Ciucă, „calitatea actului de justiţie trebuie să devină prioritatea de grad zero”.

„Să nu uităm aşadar un lucru: respectul pentru justiţie vine şi din calitatea actului ei. Avem nevoie, aşadar să construim o reformă integrată pentru creşterea calităţii actului de justiţie. Cetăţenii aşteaptă ca drepturile să le fie protejate împotriva abuzurilor. Cetăţenii aşteaptă că accesul la justiţie să fie facil şi actul de justiţie să le fie accesibil, unitar şi riguros. Cetăţenii aşteaptă ca justiţia să funcţioneze rapid şi deciziile instanţelor să fie puse în aplicare cât mai repede”, a mai punctat Nicolae Ciucă.

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, ce fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut