Cine câștigă mai mult în România: femeile sau bărbații?

Și la noi în țară continuă să existe discrepanțe între veniturile salariale ale femeilor și bărbaților, însă diferențele sunt infime, situația femeilor fiind, și din acest punct de vedere, mult mai bună în România decât cea din alte țări.

Femeile au câştigat în medie, în suma brută, cu 1,5% mai puţin decât bărbaţii, realizând un salariu mediu brut lunar de 5.490 lei (faţă de 5.576 lei al bărbaţilor). În sumă netă, femeile au câştigat cu 4,6%, respectiv cu 162 lei lunar mai puţin decât bărbaţii (3.331 lei salariul mediu net al femeilor, faţă de 3.493 lei al bărbaţilor).
Bărbaţii au realizat câştiguri salariale medii nete lunare mai ridicate decât cele ale femeilor în majoritatea activităţilor economice, iar cele mai semnificative diferenţe s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (40,8%), industria prelucrătoare (25,4%), alte activităţi de servicii (20,8%), informaţii şi comunicaţii (18,3%) şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16,9%).

Conform datelor oficiale, la nivel global, diferența de remunerare între femei și bărbați este de circa 16%, ceea ce înseamnă că lucrătoarele câștigă în medie 84 % din ceea ce câștigă bărbații. Pentru femeile de culoare, migrante și cele cu copii, diferența este și mai mare.

În ce sectoare lucrează mai multe femei decât bărbați

În 2021, numărul mediu al salariaţilor a fost 5,094 milioane de persoane, cu 62.500 persoane peste anul precedent, ca urmare a reluării activităţii unităţilor care şi-au suspendat temporar sau şi-au încetat activitatea în contextul pandemiei COVID-19.
Numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a predominat, reprezentând 52,3% din total (respectiv 2,664 milioane persoane). Comparativ cu anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 20.300 persoane, iar cel al salariaţilor femei cu 42.200 persoane.
Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice a arătat că majoritatea s-au regăsit în sectorul terţiar (63,6%), respectiv 43,1% în servicii comerciale, iar 20,5% în servicii sociale. În sectorul secundar (industrie şi construcţii) au lucrat 34% dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi piscicultură) numai 2,4%.
Activităţile din construcţii şi industrie extractivă au fost desfăşurate cu preponderenţă de bărbaţi şi au reprezentat 87,6%, respectiv 84,1% din totalul salariaţilor acestor activităţi economice.
Activităţile economice în care femeile au deţinut majoritatea au fost cele de sănătate şi asistenţă socială (79,9% din numărul total al salariaţilor acestei activităţi), învăţământ (73,5%), intermedieri financiare şi asigurări (70,8%), respectiv hoteluri şi restaurante (61,2%).

În regiunea Bucureşti-Ilfov s-au concentrat 22,2% din salariaţii din economie, urmată de regiunile Nord-Vest, din care face parte și județul Cluj (13,9%), respectiv Centru (12,7%).

În ce domenii se câștigă peste media pe economie

Salariul mediu brut lunar a fost 5.535 lei, iar salariul mediu net lunar a fost 3.416 lei. Comparativ cu media pe economie, cele mai mari valori ale salariilor medii nete lunare au fost înregistrate în informaţii şi comunicaţii (cu 98,3%), intermedieri financiare şi asigurări (cu 63,2%), administraţie publică (cu 54,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (cu 51,8%), industria extractivă (cu 44,1%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (cu 28,8%), sănătate şi asistenţă socială (cu 19,6%), respectiv învăţământ (cu 4,6%).
Salarii medii nete lunare care s-au situat sub media pe economie au fost obținute în hoteluri şi restaurante (cu 44,9%), alte activităţi de servicii (cu 36,8%), tranzacţii imobiliare (cu 28,3%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (cu 24,8%), agricultură, silvicultură şi pescuit (cu 22,6%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (cu 18,9%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (cu 17,9%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (cu 14,8%), industria prelucrătoare (cu 12,3%), transport şi depozitare (cu 10,3%), respectiv construcţii (cu 3,1%).

Unde sunt cele mai mari salarii din România
În profil teritorial, pe judeţe, salariul mediu net lunar s-a situat sub media pe economie în 36 judeţe. Cele mai scăzute salarii medii nete lunare s-au înregistrat în judeţele Teleorman (2.579 lei, cu 24,5% mai puţin decât media pe economie), Bistriţa-Năsăud (2.644 lei, cu 22,6% mai puţin decât media), Vrancea (2.648 lei, cu 22,5% mai puţin), Covasna (2.677 lei, cu 21,6% mai puţin), Harghita (2.687 lei, cu 21,3% mai puţin), Brăila (2.693 lei, cu 21,2% mai puţin), Vâlcea (2.694 lei, cu 21,1% mai puţin), respectiv Botoşani (2.695 lei, cu 21,1% mai puţin).

Datele furnizate de Institutul Național de Statistică arată că, la polul opus, cele mai ridicate valori ale salariilor medii nete lunare s-au înregistrat în Bucureşti (4.755 lei, cu 39,2% peste media pe economie), respectiv în judeţele Cluj (4.046 lei, cu 18,4% peste medie), Timiş (3.845 lei, cu 12,6% peste medie), Iaşi (3.557 lei, cu 4,1% peste medie), Ilfov (3.489 lei, cu 2,1% peste medie) şi Sibiu (3.442 lei, cu 0,8% peste medie).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut