Chemarea Bătrânului oștean sub drapelul Bisericii

• 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Mitropolitului Bartolomeu ANANIA •

Plecarea din această viață a Arhiepiscopului Teofil Herineanu de la Cluj, la data de 3 noiembrie 1992 a deschis o nouă perspectivă pentru Arhimandritul Bartolomeu Anania, intrat în al 11-lea an de pensie și prins în proaspătul șantier de diortosire a Bibliei, pe care l-a început în decembrie 1990 și pe care s-a văzut nevoit să și-l asume de unul singur, după moartea părintelui profesor Dumitru Fecioru.

Deși în contextul vacantării unei mari eparhii a Bisericii Ortodoxe Române erau destui ierarhi care își doreau mutarea la Cluj, opțiunea Sfântului Sinod și a Colegiului electoral bisericesc s-a oprit asupra alegerii părintelui Anania, care s-a dovedit extrem de inspirată și nu doar una de conjunctură. Merită reamintit că și în acest moment Bartolomeu Anania a rămas constant cu sine și cu principiile lui de-o viață, astfel că i-a descurajat pe cei care i-au făcut, încă din luna noiembrie 1992, oferta de candidatură ca Arhiepiscop al Clujului. La acest demers de mobilizare a candidaturii sale s-au alăturat părintele Dumitru Stăniloae de la București, părintele Grigore Băbuș, pictorul Sorin Dumitrescu, părintele Ioan Floca de la Sibiu, patriarhul Teoctist și Mitropolitul Daniel al Moldovei. Tuturor acestora Bartolomeu Anania le-a răspuns cu multă politețe și cu promisiunea că va reflecta la o astfel de invitație. Dintre toți cei amintiți mai sus, Mitropolitul Daniel a abordat mai tranșant problema, spunându-i Arhimandritului Bartolomeu, la un mic dejun la reședința mitropolitană din Iași: „Știm că nu acceptați ideea de a deveni Arhiepiscop al Clujului, dar noi, Sinodul și Colegiul, vă vom alege oricum, transferându-vă și răspunderea în fața lui Dumnezeu și a istoriei”. A fost momentul în care o lungă istorie se apropia de punctul în care avea să se împlinească și a fost pentru Arhimandritul Bartolomeu semnul că de acum încolo trebuie să lase totul pe seama lui Dumnezeu, de la care a înțeles că venea chemarea. De aceea poartă un mare ecou în istorie răspunsul pe care viitorul Arhiepiscop l-a dat alegerii sale în scaunul de arhipăstor al Clujului, când a acceptat că acum „Biserica își recheamă sub drapel pe bătrânul ei oștean”.

De fapt tocmai viața sa și tot ceea ce a realizat până atunci au fost garanțiile că alegerea Arhiepiscopului Bartolomeu la Cluj nu este un simplu premiu de consolare pentru cineva care a ocolit sau a fost ocolit de cununa arhieriei mai bine de 30 de ani și a dat dovadă „de o supraomenească răbdare”, ci o chemare reală la muncă și păstorire într-o lume care dorea cu multă sete modele, caractere și voci puternice care să îi hrănească aspirațiile de libertate și să-i dea încredere în viitor.

Hirotonia întru arhiereu a Arhimandritului Bartolomeu Anania a avut loc duminică, 7 februarie 1993, de către Patriarhul Teoctist, care își sărbătorea în acea zi cei 78 de ani de viață, alături de un sobor de arhierei și preoți. Evenimentul a fost întâmpinat cu mult entuziasm de o mulțime de credincioși, care au umplut Catedrala și Piața din fața ei, în acest moment important pentru Biserica Ortodoxă și pentru ortodoxia transilvăneană. Am asistat și eu cu entuziasmul adolescentului la hirotonia întru arhiereu din 7 februarie 1993 a Arhiepiscopului Bartolomeu și la acel început al pastorației sale la Cluj, care a stat sub semnul providenței. În seara dinaintea hirotoniei, când l-am văzut pentru prima dată intrând în Catedrala puternic luminată de reflectoarele Televiziunii române, am văzut un om fără vârstă, energic, nu foarte înalt, cu o rasă călugărească de culoare maro, care după ce își făcea semnul curcii se închina într-un fel aparte. Era purtat parcă într-un triumf de ierarhii care îl însoțeau cu bucuria că, în sfârșit, Dumnezeu și-a făcut un plan cu acest om pe care l-a chemat sub drapelul Bisericii la o vârstă la care nu mulți mai au entuziasmul începuturilor.

În acest context merită amintite, fie și măcar fragmentar, câteva ecouri ale acelui moment fast, exprimate de cunoscuți, foști colegi de școală, personalități din acei ani sau chiar de tineri și oameni simpli. Dând expresie sentimentelor sale de satisfacție în fața unei astfel de alegeri, scriitoarea de origine transilvăneană Ioana Postelnicu îi scria Arhiepiscopului Bartolomeu „Nimeni mai potrivit decât Dumneavoastră nu putea primi această demnitate în vremurile pe care le trăim. Prin așezarea în scaunul arhiepiscopal al Clujului s-a aprins o lumină în mijlocul Ardealului. O sămânță sănătoasă, plină de vigoare, cuprinzătoare a tuturor năzuințelor noastre, de cultură, de afirmare și apărare a perenității neamului nostru, se află acum în acea regiune pândită de lupi”.

De exemplu, părintele profesor Nicolae Neaga îi scria fostului său elev și proaspătului arhiereu ales, în semn de felicitare, dar și pentru a-și exprima încrederea în reușita sa că „activitatea literară și teologică și Cartea noastră de căpătâi, Noul Testament, sunt o arvună sigură că la Arhiepiscopia Clujului va începe o eră superlativă”.

De acest moment se legau și speranțele mult așteptatei regenerări morale a poporului, de după 1989, care nu putea să se ridice spiritual în lipsa unor păstori cu verticalitate morală și cu tărie de caracter. Dincolo de expresia entuziasmului general cu care a fost întâmpinată această alegere de Arhiepiscop la Cluj, poetul Ioan Alexandru îi împărtășea viitorului ierarh speranța că va reuși „în aceste vremuri grele de limpezire, după lunga noapte atee, când valorile creștine și morale sunt chemate să scoată din neputință spirituală și mizerie materială poporul acesta român…să ne putem și noi realătura civilizației europene”. Părintele Vasile Vasilachi, fost stareț al Antimului și vechi prieten al Înaltpreasfințitului Bartolomeu, îi spunea într-o scrisoare: „Știm că veți avea greutăți, dar inima apostolică vă este tânără pentru a călăuzi pe cei tineri la minte”. De aici se nutrea și sentimentul că ierarhul ales are o bogată maturitate, dar și suficientă tinerețe sufletească pentru a inspira încredere și mai ales pentru a da sentimentul de siguranță, că este acolo pentru toți cei care îl ascultă și văd în el un părinte.

Spiritul tânăr care l-a caracterizat pe Arhiepiscopul Bartolomeu a fost întâmpinat cu mult entuziasm de tinerii care nu s-au sfiit să îi scrie noului ierarh și chiar să îi facă astfel cunoscute așteptările lor. Cristian Stănescu, din București, un tânăr, care avea atunci 26 de ani, îi scria Arhiepiscopului: „Doresc să rămâneți așa cum vă știu, demn, calm, truditor, să constituiți acel mult râvnit factor de echilibru dintre Biserică și credincioși…să fiți adevăratul arhiereu al oastei duhovnicești ortodoxe, dezbrăcat de orice haină politică, ce adesea a săpat răni adânci în conștiințele credincioșilor”.

Cornelia Pillat, soția poetului Dinu Pillat mărturisea, într-o carte poștală din luna februarie 1993: „M-am bucurat din suflet pentru alegerea Prea Sfinției Voastre ca Mitropolit al Transilvaniei (sic!). Nu se putea mai bine. De mult n-am mai fost atât de fericită. Vă urez sănătate și putere pentru biruirea unor vremuri atât de grele. Ne simțim ocrotiți”.

Alegerea Arhiepiscopului Bartolomeu la Cluj, de acum 30 de ani era semnul că Biserica poate ieși din birocratismul îngust și previzibil și că este o instituție ce funcționează după legile nescrise și complet imprevizibile ale Duhului, care suflă unde vrea și adie peste cine vrea. Părintele profesor Ștefan Slevoacă concluziona asupra caracterului acestei alegeri, pe care cei mai mulți îl simțeau în acel început de an ca fiind cu adevărat un eveniment „Duhul Sfânt a suflat asupra membrilor Sfântului Sinod și ai Marii Adunări Bisericești, când v-au ales în fruntea Arhiepiscopiei Clujului. De nu v-ar fi votat ei, pietrele ar fi strigat!…”.

Transpare din acest moment, surpriza unei alegeri, aflate sub semnul providenței, care a contrazis orice fel de așteptări și orice fel de prejudecăți în privința vârstei și profilului unui așa-zis candidat ideal, prin faptul că s-a oprit asupra unui om de peste 70 de ani, dar încă plin de energie sufletească și cu un trecut extrem de furtunos, care în multe din momentele esențiale a gravitat în jurul Clujului. Arhiepiscop al Clujului devenea astfel fostul student la Medicină, care a condus Greva antirevizionistă și anticomunistă din iunie 1946, călugărul care a fost escortat de jandarmi din post în post, pe jos, mai bine de 200 de kilometri până la Mănăstirea Toplița și căruia porțile marii cetăți transilvane i s-au închis în spate pentru mulți ani. În acest context rămâne la fel de providențială și expresia unui consilier eparhial care, întâmpinându-l pe noul ierarh la intrarea în Cluj, i-a spus oferindu-i o floare: „Am venit să vă deschidem granița de pe Feleac”. În 1993 Arhiepiscopul Bartolomeu se întorcea practic acasă și începea o păstorire de 18 ani, în care atât clujenii, cât și arhipăstorul lor au simțit că își aparțin.

Momentul ianuarie 1993 poartă cu sine semnul unei reparații față de viața unui om prins în cele mai dure roți ale istoriei, care deși l-au zdrobit, nu i-au frânt coloana vertebrală morală și libertatea sa interioară. „Prin toate nefericirile prin care am trecut și mai trecem noi, cei din ’46, considerăm ca o răscumpărare a Providenței faptul de a vă vedea acum în fruntea Bisericii lui Hristos, episcop al Ardealului (sic!) – în Clujul speranțelor noastre tinerești de atunci”, îi scria colegul de generație, Eugeniu Radu, Arhiepiscopului Bartolomeu. În acest context merită amintită scrisoare adresată de cele trei maici bistrițene Galiani, Tatiana și Florentia, colege de studenție clujeană cu ierodiaconul Bartolomeu Anania, pe care o adresau ierarhului la data de 16 februarie 1993: „O meritai demult, o doream, o așteptam…Poate la tinerețe ai fi realizat multe, dar vârsta înaintată împlinește mai bine cele duhovnicești…, aproape jumătate din țară s-a bucurat de înălțarea ta”. Cu același entuziasm îi scria și colegul de Medicină, Nicolae Suciu, cel mai apropiat colaborator din timpul grevei studențești și la acel moment devenit preot greco-catolic: „Așa de mult mă bucur, ca și când s-ar integra România mare. Îți dau o sugestie: fii român bun și preot de excepție”.

În încheiere merită amintit că printre cei care au adresat cuvinte de felicitare ierarhului ales s-a numărat și Gheorghe Nenciu, fostul director împuternicit al Departamentului cultelor, care a intervenit brutal în viața lui Bartolomeu Anania, făcând jocul Securității care l-a reținut în anul 1976 în țară. „Cât de mult ați fost așteptat! … Am slăvit în inima mea scriitorul, dar știam tot așa de bine, câtă nevoie era de părintele Bartolomeu în conducerea Bisericii…Dumnezeu a rânduit, iubite părinte Anania, să fiți chemat la greu…important e că sunteți acolo ca să puteți contribui la regenerarea morală a societății”. Acest ultim text, venit din partea celui care pecetluise în toamna anului 1976 cu puterea unui stat totalitar, care se credea stăpân pe vieți și destine, soarta unui om care a urmărit doar binele Bisericii și al oamenilor, arată că întotdeauna victoria este a celor care nu își sacrifică principiile și merg tot timpul neîncovoiați pe drumul lor, liniștiți că au de partea lor adevărul.

În toate acestea putem vedea fie simple coincidențe, fie semne ale unei tainice rânduieli care se petrece cu oamenii mari pe care Dumnezeu îi ridică din când în când în istorie pentru a păstori Biserica și pentru a lumina poporul. Aceasta este marea lecție pe care Dumnezeu și Arhiepiscopul Bartolomeu Anania au scris-o pentru Biserica din România și care trebuie să rămână în permanență vie pentru toți cei care iubesc Biserica și Duhul care suflă în ea.

Pr. Bogdan IVANOV

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut