Cezar Irimia: Sub 10% dintre bolnavii de cancer din România au parte de îngrijiri paliative

Dacă până la apariția pandemiei COVID-19, în România mureau, zilnic, 142 de bolnavi de cancer, cele două – trei luni de stare de urgență au dus la decesul a încă 6.000 de pacienți oncologici, ceea ce a ridicat statistica la 152 de bolnavi de cancer decedați în fiecare zi – susține Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

„Conjunctura pandemică a generat o scădere dramatică a diagnosticării cazurilor de  cancer, cu circa 30-40%. Practic, pacientul oncologic nu a mai avut acces nici la investigații, atâta vreme cât Ministerul Sănătății permitea accesul în spitalele publice doar pentru urgențe. În această situație, programările pentru consult, investigații, internare sau operație pot dura și 2-3 luni, în condițiile în care, în cancer, în bătălia aceasta pentru viață, fiecare zi contează. De asemenea, bolnavii aflați în stadii terminale, trăiesc o dramă reală și prea puțini primesc ajutorul necesar, la care au dreptul”, declară Cezar Irimia.

În opinia reprezentanților FABC, 5% din totalul paturilor din secțiile de oncologie sunt insuficiente pentru bolnavii în stadii terminale.

„Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, îngrijirea paliativă reprezintă îngrijirea activă și totală a bolnavilor a căror afecțiune nu mai răspunde la tratament curativ. Ea include controlul durerii și al simptomelor, dar și suportul psihologic, social și spiritual al pacientului și al familiei acestuia. Aproape orice medic este nevoit, la un moment dat, să ofere paliație, dar, date fiind particularitățile acestor bolnavi, spitalul nu este întotdeauna cea mai bună soluție pentru acordarea acestor îngrijiri. În România, fiecare unitate medicală trebuie să aloce 5% din totalul numărului de paturi de oncologie îngrijirilor paliative” – arată FABC.

 „Bolnavii aflați în stadii terminale au nevoi speciale. De exemplu, nu este potrivit să le aloci o parte din paturile secției de oncologie. Paliația necesită o pregătire specială, iar nevoia de îngrijiri paliative este mult mai mare decât ceea ce oferă sistemul public de sănătate. Practic, bolnavii de cancer din România au șanse la tratament sub nivelul Bulgariei, iar de îngrijiri paliative au parte sub 10%”, afirmă Cezar Irimia.

Octavian Bărbuleț Tărăntuș, managerul M Care, cel mai nou spital de paliație din România, afirmă, la rândul său, că paliația este un drept uman al pacienților, oncologici și nu numai, pentru care s-au epuizat resursele terapeutice, de a-și trăi cu demnitate și fără dureri fiecare clipă. „Practic, îngrijirile paliative sunt o abordare holistică a pacientului. În afara terapiilor de susținere, în vederea menținerii parametrilor vitali în condiții cât mai apropiate de normal, foarte important este confortul pacientului, atât cel fizic cât și cel emoțional. Pacientul internat pentru îngrijiri paliative trebuie să se simtă în siguranță, iar cei care îi acordă îngrijiri trebuie să fie empatici, comunicativi și bine pregătiți profesional” – declară acesta.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut